Pozele de 45.000 de euro bucata sau de ce să nu postăm poze cu copiii noștri pe Facebook

poze cu copiii totul despre mame

Astăzi am dat de-o știre: părinții francezi sunt avertizați să nu mai publice pe rețelele de socializare poze cu copiii lor mici.

Da, ați citit bine. Riscă un an de închisoare și amenzi de până la 45.000 de euro dacă postează poze cu copiii lor.

Asta dacă, peste câțiva ani, copiii ajunși la vârsta adolescenței, ar decide că au fost expuși. Și, evident, și-ar da părinții în judecată.

Pe de o parte, pricep. Am avut și eu o poză cu mine în pielea goală, bebelușă fiind, pe celebra blăniță de oaie – cred! Care trona în albumul familiei și, deși nu erau rețele de socializare când eram eu adolescentă, erau destul rude sau prieteni de familie care veneau în vizită și, evident, ajungeau să răsfoiască albumul cu pricina. Dădeau și like, verbal. Iar eu simțeam cum mi se aprind obrajii de rușine, oricât de bebelușă aș fi fost în poza respectivă.

Apropo de dependența noastră de Facebook, citiți și De ce stăm atât de mult pe Facebook?

Nu m-a dat în judecată, dar a făcut scandal

De Paște, am fost la mare. Cu copil cu tot. Pe plajă, am făcut și eu, ca tot omul, un selfie cu marea. După ce m-am asigurat că dau bine în poză, am dat share pe Facebook. După-amiază, aud un urlet din camera unde erau cazați fiul meu și prietenul lui. Mi-a stat inima-n loc. Erau bine, doar că Tudor văzuse poza. Undeva, departe, în apă, era el. Silueta lui, că nu i se distingea chipul. A făcut scandal și m-a somat să dau jos poza INSTANT. Că el nu vrea să apară-n ea. Că nu i-am cerut acordul. M-am conformat și, după ce am depășit frustrarea, am înțeles. Are dreptate copilul. Tot ce publicăm în online rămâne. Tot ce ni se pare nouă, acum, drăgălaș, lor li se poate părea ridicol sau umilitor peste un timp. Până la urmă, nici mie nu mi-ar conveni să publice cineva, fără acordul meu, poze cu mine.

Apropo de rețelele de socializare, vă recomandăm să citiți și Tu ştii ce face copilul tău pe Facebook?

E și pentru siguranța lor!

Pe lângă afrontul (nevinovat) pe care îl putem aduce imaginii copiilor noștri, atunci când publicăm poze cu ei, îi expunem. Vrem, nu vrem, online-ul este un teritoriu atât de vast încât nu avem habar ce ciudați vor privi pozele cu copiii noștri. Personal, aș privi non-stop poze/filme cu copii/pisici. Mă bucură, mă înduioșează, mi-s dragi și-mi merg la suflet. Însă doar gândul că poate un om ar privi inocența unui copil cu alți ochi mă face să mi se zbârlească mintea. Nu pot cuprinde cu rațiunea cum ar putea cineva privi fotografia unui copil altfel decât bucurîndu-se de viața nouă, de ochii infiniți, de puritatea și de dulceața imaginii. Și totuși, se poate.

Atunci când copiii mai cresc, îi putem învăța să folosească prudent și înțelept internetul: De ce stăm atât de mult pe Facebook?

Francezii au dreptatea lor

Deși o amendă de 45.000 de euro poate părea absurdă, și mie chiar mi se pare, aș zice că inițiativa legislativă din Franța are temei. Oricât de mândri am fi de copiii noștri, îi expunem fără acordul lor. Cum poți cere acordul unui bebeluș de trei luni? Dacă gângurește de două ori, e de acord, dacă plânge, nu e de acord? Realitatea este că nu ai cum să afli dacă vrea sau nu ca poza lui să circule liberă pe Internet.

E drept, facem multe lucruri fără să cerem acordul copiilor. Le punem cercei fetițelor încă din maternitate, îi vaccinăm sau nu, îi botezăm cum vrem noi. Însă partea cu pozele e un domeniu nou și un pic de moderație nu strică. Să ne gândim de două ori înainte de a da share unei fotografii în care nu noi suntem subiecții principali, ci copiii noști. Probabil că vom avea mai puține poze cu copii pe Facebook. Dar și mai mulți copii care vor înțelege ce înseamnă dreptul la imagine, la intimitate și la siguranță.

Bine, acum vă las. Mă duc să văd ce poze din timeline-ul meu ar putea să mă coste scump când o crește copilul și să văd dacă le pot șterge, în caz că ajunge legea și la noi!

Ah, și încă ceva. Sper că această lege să se rezume doar la copii și să nu ma trezesc ca trebuie să șterg și pozele cu pisici.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()