„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

familie unita maini

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Astfel de evenimente te lovesc și nu te lasă să te dezmeticești

Priveghi, înmormântare și după aia… descurcă-te cum poți! Eram departe când tatăl meu a murit. Am fost oarecum norocoasă, am apucat să îi spun într-o formă ”la revedere”.

De la înmormântarea lui, am reținut un lucru: că tatăl meu a avut, în mod cât se poate de legal, două familii. Prima familie și-a întemeiat-o în studenție, când s-a căsătorit cu o colegă de facultate. Împreună au avut doi băieți. Ulterior, viața, deciziile și ce a mai trăit el, l-au făcut să își mai întemeieze o familie. A intrat într-o relație cu o femeie mai tânără cu 20 de ani decât el și a mai făcut un copil.

M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție

M-am născut într-o familie? Legal, nu. Erau părinții mei o familie în acel moment? Legal, nu. Am avut eu o familie când m-am născut? Da! Legea, autoritățile și gura lumii nu au putut să ne ia asta. Mama și tatăl meu erau o familie. Tradițională? Nu, aș zice. Și, totuși, o familie? Categoric, da!

Actele și o slujbă religioasă aproape clandestină (da, acum 35 de ani era mai dificil să te căsătorești religios, tocmai pentru că niște oameni au decis cândva că libertatea religioasă nu este un drept) i-au făcut să devină și o familie ”tradițională”. Au fost ei mai fericiți după acest moment? Mă îndoiesc că ar fi fost mai puțin fericiți dacă nu parcurgeau tot demersul legal. Iar căsătoria lor nu a anulat famillia pe care tatăl meu și băieții lui din prima căsătorie au format-o până când el a murit.

Familia, pentru mine, înseamnă o serie de alegeri

… alegeri care se întemeiază numai și numai pe motive subiective. Fiecare își întemeiază o familie după cum consideră și asta ar trebui să rămână așa pentru totdeauna!
Familia mea este astăzi formată din soț, copii, părinții noștri, mătuși, unchi, verișoare, un câine, trei pisici și o țestoasă. Da, sunt toți rudele mele.

Dar pe lângă asta, familia mea este formată din oamenii despre care știu că, orice s-ar întâmpla pe această lume, ei îmi vor crește copiii. Sunt oamenii la care știu că pot apela oricând și că mă vor ajuta. Am să îi enumăr pentru a le mulțumi că există în viața mea, pentru că sunt familia pe care mi-am ales-o: Alecs, Adina, Vivi, Ada, Marina, Domnica, Teodora, Victor, Iulia, Costin, Monica, Diana, Delia, Magda, Miruna, Răzvan, Maria, Alex, Anca, Radu, Ileana, Nina, vă mulțumesc că existați în viața mea!

Tatăl meu a avut două familii. La finalul slujbei de înmormântare preotul a spus: ”Familia să se apropie și să ia coliva în mână”

Ne-am apropiat atunci toți cei care eram pentru tata familia: cele două soții, cei trei copii, nurorile și ginerele, sora lui și prietenii pe care el îi alesese să îi fie familie.

Familia se întemeiază pe un sentiment, o alegere, o asumare și este la fel de fericită (sau nu) indiferent de părerea altora. Familia este ceea ce fiecare vrea și simte să fie. Nimeni altcineva nu are dreptul să se bage în alegerea mea, a ta, a lui, a ei! La fel cum nici eu nu mă bag în alegerile altora. Și chiar dacă ar fi să o fac, n-ar trebui să conteze! Suntem cu toții liberi să iubim pe cine vrem și să ne întemeiem o familie, chiar și ”nelegală”, după cum ne vor dicta, inima, experiențele, mintea și orice altceva. La fel cum vom putea să spunem că avem o familie și când avem o pisică, un câine sau niște prieteni să ne fie alături.

Iar luni, când ne vom duce la birou/școală/pe unde vom avea treabă, e posibil ca cineva de lângă noi să fi decis că familia este ceea ce vor alții să fie, și nu ceea ce vrea fiecare dintre noi.

Și cu toate astea, familia va continua să fie, cu adevărat, pentru fiecare dintre noi, suma alegerilor și deciziilor pe care le-am luat în viață

Iar la finalul vieții, familia noastră ne va fi fost alături și se va apropia când preotul va cere să ia coliva.

Sunt Miruna Jovin, mama copiilor Alexei și Dimitri Ionescu și soția lui Tudor Ionescu. Mă formez ca psihoterapeut în analiza tranzacțională și în terapia asistată de cai. Cred cu fermitate că drepturile fundamentale ale oamenilor trebuie respectate indiferent că nouă ne place sau nu. Citesc cărți și organizez evenimente pentru editura Totul Despre Mame.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație