V-ați plictisit de kendamă? A apărut o nouă modă: Spinnerul anti-stres

TOTUL DESPRE MAME

Folosindu-se de stresul indus de ora de chimie, cererea fiică-mii de duminica trecută a sunat cam așa: „Ia-mi un spinner să mă ajute să scap de stresul de la scoala! Scrie la descrierea lui că este bun și pentru așa ceva!”

Stres sau nu la ora de chimie, problema ei era de fapt că niște prietene aveau și își dorea și ea. L-am găsit mai ușor decât credeam: este deja plin orașul de furnizori care îl vând la 30 de lei, iar marile supermerket-uri au deja în stoc jucăria, la prețuri și mai mici.

Dacă vă întrebați în ce constă și cum funcționează aceste jucărie, lucrurile stau cam așa: Spinner-ul are trei colțuri din plastic, cu o gaură în mijloc, care sunt dispuse în jurul unei axe cu bilă. Învârți de unul dintre colțuri și ții spinnerul de axă și se învârte timp de treizeci de secunde. Poate să se învârtă pe orice suprafață plată, inclusiv pe fruntea fratelui mai mic, cum au început să apară diverse filmulete pe Youtube.

Gândit pentru copiii cu ADHD și autism

Spinnerele anti-stres sunt ultimul răcnet prin diverse locuri din lume, nu doar la noi. Au apărut articole despre ele inclusiv pe New Yorker. „Nu este jucărie, nici gadget, nici un dispozitiv terapeutic și cumva este câte un pic din fiecare. A fost gândit ca fiind de ajutor pentru copiii cu ADHD sau cu tulburări din spectrul autist, iar educatorii și terapeuții recomandă genul acesta de jucării pentru a ajuta să se concentreze copiii care au probleme în a urma regulile impuse în clasă”, scrie Rebecca Mead, în New Yorker. Însă explozia de populariate a noii jucării a depășit de mult acest nivel.

Ce spun psihologii

Cât despre opinia psihologilor despre noul gadget, am cerut părerea unui specialist care a lucrat mult cu micuți cu nevoie speciale și nu numai: „La copiii cu tulburări de dezvoltare apar uneori comportamente de autostimulare care pot fi mai deranjante sau mai puțin sesizabile. Cred că tipul acesta de jucărie ajută la satisfacerea nevoii respective pentru copii cu autism. Și pentru restul copiilor este o activitate plăcută în care pot sta antrenați mult timp, dar până la urmă orice joc plăcut poate să țină copiii concentrați”, este de părere Diana Onuțu, psiholog clinician și psihoterapeut.

Inventat în 1997 în Florida

Inventarea spinnerului îi este atribuită lui Catherine Hettinger, o inventatoare care locuiește în Florida și care a înregistrat patentul pentru el în anul 1997 fără a reuși însă să convingă companiile producătoare de jucării că este un produs cu potențial. Din nefericire pentru ea, patentul a expirat și nu l-a reînnoit. În consecință, nu poate profita de popularitatea neașteptată a spinner-ului.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa