Mamă, educatoare și profă pentru copiii mei în timpul pandemiei. ”Mi-am pierdut mințile!”

mama in timpul pandemiei
În fiecare dimineață, îmi promit că azi va fi mai bine. Că voi avea mai multă răbdare cu ei și că mă voi ocupa și de mine.

Până să mă lovească pandemia în moalele capului, eram mamă, soție și angajată. 3 joburi pe care le gestionam rezonabil. O dată pe săptămână, venea la noi o doamnă care ne ajuta cu menajul, copiii mâncau la școală și la grădiniță, iar eu găteam doar cine ușurele, în câteva minute. După câțiva ani încărcați în care am fost mamă de copii mici cu diferență mică de vârstă, începusem să simt că respir. Copiii, de 4 și 6 ani, deveniseră mai independenți, se jucau mult împreună, erau cooperanți și, mai important ca orice, nu mă mai țineau permanent în gardă cu viroze peste viroze și alte boli de colectivitate. Respiram.

Din 10 martie însă, viața ni s-a dat complet peste cap, iar eu am fost nevoită să mă recalific rapid, pe mai multe posturi, în propria casă. Așa că, în acest moment sunt: mamă, soție și angajată care lucrează de acasă, plus educatoare, învățătoare, profesor de sport, profesor de arte, menajeră, bucătăreasă, psiholog, paznic. Toate acestea simultan, combinat, de la 7.30 când începe debandada, la 20.30 când se face liniște.

Cât sunt cu tableta în brațe, e liniște

”Mami, mami, mami, mamiiiiii! B iar mi-a zis că sunt proastă! Ba nu i-am zis, i-am zis că e pastă! Ba nu, mamiiiii, a zis proastă! Ba nu, am zis pastă!”- În acest registru se încadrează discuțiiile de la prima oră a dimineții, cât timp facem paturile, ne schimbăm în hainele de casă, ne spălăm pe dinți și pregătim micul dejun.

După masă, fiecare își ia dispozitivul preferat în poală și, timp de 30-40 de minute, e liniște. Atunci îmi beau cafeaua, atunci citesc tot ce a mai scris presa despre Covid, atunci îmi fac planurile pentru ziua respectivă și tot atunci îmi promit că va fi mai bine ca ieri, voi fi mai senină, mai îngăduitoare, voi ridica tonul mai puțin, îi voi ajuta să coopereze, nu să se bată, voi lucra mai mult pentru serviciu și mai puțin pentru copii, voi mânca regulamentar, voi face o supă…

O pasăre din fructe, o fișă de lectură, adunări cu trecere peste ordin, un experiment. Floare la ureche!

Bip! Bip! Încep mesajele pe Whatsapp de la grădi! Astăzi, curiozități despre păsări. Iată fișa de lectură, iată întrebările, iată activitățile pe baza acestei teme! Buun, gata cu desenele pe tabletă, start la lectură, start la printat. Hai pe acest link să ascultăm cum face bufnița, hai la acest cu tutorialul să vedem cum se face un puișor din legume și fructe, hai în cămară să selectăm legumele, hai să le tăiem în formele din tutorial, stai să și filmăm în timp ce facem asta, să facem și poze!

Buun, și după ce le-am tăiat pe toate, mă trezesc că picioarele din morcov ale puiului sunt în gura copilului, iar capul- felie de banană, în același loc. Nu-i nimic, o luăm de la capăt, avem timp berechet să mai facem totul încă o dată și încă o dată și încă o dată, până ieșim din izolare.

Bip! Bip! Mesaje pe Whatsapp de la școală! Fișe de lucru la scriere și matematică, cu adunări cu trecere peste ordin! Bip! Bip! Mesaj pe aplicația școlii: Un experiment de făcut în următoarele două zile, un link către niște exerciții pentru sport, un proiect la arte, o poveste de citit, o fișă de lectură. Buuuun!

Domnule profesor, mă bucur să vă văd! Mai ales pentru că-mi țineți copilul ocupat

E ora 11, așa că termin de fotografiat fișele și animalele făcute pentru grădi, le încarc pe whatsapp și încep treaba cu școlarul. Ora de sport e prima: copilul cu tableta în față, eu filmez cu telefonul, toate acestea în tip ce copilul mic strigă pe fundal: ”Eu sunt mașina monster truck și dacă nu te dai din calea mea o să mă urc pe tine și o să-ți storcesc capul!” Asta e, continuăm așa, nu avem timp de finețuri, așa că la final încărcăm în aplicație ora de sport cu tot cu amenințările mașinii monster truck.

Bip! Bip! Mesaj pe Whatsapp. Remainder: la ora 12, copilul mic are lecție de engleză pe Skype, cu colegii și profesorul. Printez fișele cu litere și calcule pentru copilul mare, îl pun la treabă și pregătesc laptopul pentru copilul cel mic. ”Hello everybody, I am soooo happy to see you!”, le zice profesorul și încep ora. Și eu mă bucur să-l văd, că-mi ține copilul ocupat 45 de minute. Și laptopul, ce-i drept.

Profit de ocazie și merg la bucătărie să pregătesc ceva pentru prânz. Iau și copilul mare cu mine, plus teancul de fișe și socotitoarea. Lucrurile merg bine, dacă termină rapid fișele, mai are niște exerciții pe tabletă, povestea de citit, fișa de lectură….pare rezonabil.

Tăind ceapa și verificând socotelile celui mare, îmi amintesc după un timp că cel mic e singur. Când mă duc să-l verific, îl găsesc cu fundul la laptop, mâzgălind tapetul de pe perete, în timp ce proful și colegii numără picioarele unor animale domestice.

”Dar cine te pune, femeie, să le faci pe toate?”

Bip! Bip! Mesaj pe Whatsapp. Reminder: Mâine, la 10, clasa pregătitoare se întâlnește pe Zoom! Ohooo, până mâine la 10 mai e mult.

Încheiem engleza, terminăm fișele, facem poze, le încărcăm în aplicație să le vadă doamna. Între timp, încep mesajele de apreciere de la grădi: Ce frumos ați lucrat! Ce bine v-a ieșit puiul din fructe și legume…Copilul mic e fericit, vrea să-i povestească educatoarei ce i-am citit despre animale. Pornesc microfonul, înregistrez ce spune, trimit. Bip! Bip pentru clasa pregătitoare! Doamna a văzut fișele, apreciază, trimite noi provocări, ceva mai grele, ne punem iar pe treabă. Hai cu poza, hai cu înregistrarea, hai cu matematica, hai cu lectura, hai cu ciorba, hai cu printatul, hai cu Zoom, hai cu Whatsapp, hai cu restul aplicațiilor!

”Dar cine te pune, femeie, să-ți bați capul cu activități, mai ales pentru copilul de grădiniță?” Păi mă pune copilul, în primul rând. Că dacă face copilul mare teme, vrea și copilul mic. Și decât să-l tot gonesc de la masa de lucru, mai bine facem ceva constructiv. Iar decât să-l aud 30 de minute făcându-și sora ”pastă”, mai bine îi citesc despre păsări și-l pun să numere ouă și să coloreze în fișe. Sunt zile în care facem tot ce primim de la școală și grădi, sunt zile în care nu facem nimic. Însă zilele cu ”nimic” sunt semnificativ mai grele decât celelalte.

Pentru cadrele didactice implicate, jos pălăria!

Apreciez enorm ceea ce fac cadrele didactice în această perioadă. În felul acesta, copiii rămân totuși într-un anumit ritm de învățare, iar recuperarea le va fi mai ușoară. Apreciez și lecțiile de sport și activitățile extra-curriculare pe care le avem de făcut, toate exercițiile menite să-i pună pe copii să gândească, să-și pună întrebări, să vrea să știe mai mult. Apreciez implicarea învățătoarei și a educatoarei, dorința lor de a păstra legătura cu copiii, de a ne oferi zilnic un program coerent, pe teme interesante. Pentru toate cadrele didactice care se ocupă cu adevărat de copii în această perioadă, jos pălăria!

Rezistați, părinți, rezistați!

Iar pentru părinții care, de nevoie, s-au transformat în dascăli în aceste zile: Rezistați! Personal, am momente în care simt că-mi pierd mințile, pe fondul unei tensiuni continue legate de ce se întâmplă în lume, cu informații greu de digerat, cifre alarmante, măsuri din ce în ce mai restrictive și perspective sumbre. Toate acestea, dublate de izolarea completă, alături de doi copii solicitanți și un soț căruia serviciul nu-i permite să iasă din birou mai mult de o oră, la prânz, când fie face cumpărături, fie mănâncă și se ocupă puțin de copii, iar apoi dispare din peisaj.

După masa de prânz finalizăm tot ce ține de școală și grădi, iar eu mă așez în fața laptopului și le spun, răspicat, că mă apuc de munca mea pentru serviciu, care ne aduce bani pentru mâncare și jucării, și că nu accept să fiu deranjată. Ce glumă bună! ”Mama! Mamaaa! Mama!!!” Casa explodează în mai puțin de jumătate de oră. Toate jucăriile ajung în mijlocului sufrageriei, cel mic iar o face pe cea mare ”pastă”, se aleargă în jurul canapelei, cel mic cade, dă cu capul de colțul mobilei, ne certăm, îi trimit la joacă în altă cameră să pot munci. Mai trec 20 de minute și tresar, pentru că liniștea e întodeauna suspectă.

”Mamaaaa, am făcut cacaaaa!” Ma duc spre baie, unde mă așteaptă amândoi cu gurile până la urechi, rujați pe buze, pe nas și pe frunte. ”Te-am păcăliiiiiit, n-am făcut!”

E complicat, dragi părinți! Rezistați!

Dacă ți-a plăcut acest articol, te invităm să citești și:

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()