„Medicii spuneau că sunt prea radiată să am un copil. Am născut o fetiță perfectă”

Naștere după cancer. Diagnosticul de cancer pentru o femeie nu înseamnă neapărat că nu va putea fi mamă. Mămica de mai jos, pe nume Iuliana Matei Badea, a fost tratată pentru cancer de tiroidă pentru mulți ani în România. S-a căsătorit în SUA și tot acolo a dat peste cap toate estimărilor medicilor și a reușit să devină mamă. O poveste despre voință și speranță.

„Sper ca femeile cu diferite probleme de sănătate să aiba curajul să meargă mai departe, să își dorească și să spere, pentru ca miracole exista. Fetița mea Arya este unul dintre ele.
M-am născut si am crescut în Romania, mi-am dorit să trăiesc și să îmbătrânesc alături de familia mea, dar nu a fost așa. După o relație eșuată de 10 ani și sătulă de spitale dar mai ales de Institutul de Oncologie din Bucuresti, în care deși speram mereu că va fi ultima terapie tot urma o altă și o alta iar visul de a avea un copil fugea de la an la an.

Naștere după cancer. Prea radiată pentru o sarcină…

Toți medicii ginecologi mi-au spus să îmi iau gândul de a avea copii pentru că eram mult prea radiată și singura posibilitate ar fi ovulele surorii, mamei sau cuiva din familie.

Zile și nopti nedormite, iubirea față de copii devenise parcă obsesie. După multe zile în care mă refugiasem doar în pictat, hobby-ul și afacerea din care îmi câștigam existența și încercam să uit de tot și toate a venit ziua în care l-am cunoscut pe EL. Sincer nu mai credeam în miracole. Ne-am văzut, ne-am placut, apoi a plecat. Era soldat în armata Statelor Unite ale Americii.

După o lună m-a chemat la el. Mi-am luat viză si am zis că nu strică să vad o altă viață, mentalitate si de ce nu, dacă se va lega ceva? Ne-am cunoscut în luna octombrie, în noiembrie am luat viză si în decembrie am plecat. Totul s-a derulat foarte repede. Ne-am mutat împreună într-o nouă casa apoi la o altă lună m-a cerut în căsătorie. În ianuarie ne-am căsătorit iar în luna martie primeam vestea că mi-a intrat cancerul în remisie iar eu trebuie să mă gândesc doar la puiul ce crește în mine…eram însărcinata…

Suspiciunea de sindrom Down nu a făcut-o pe Iuliana să renunțe la fetița ei

Totul a decurs bine până am facut analize si am primit vestea prin telefon ca sindromul Down este pozitiv. Atunci, timp de trei zile am clacat: nu am mâncat și nu am băut nimic. Aveam deja cinci luni de sarcină, nu stiam ce să fac pentru că mi-am dorit din suflet să fiu mama, apoi am zis fie ce o fi…

Zilele au trecut în grabă, într-una din duminici ne-am întâlnit cu prietenii la biserică, singurul loc unde mai putem întâlni români. Am discutat despre nașteri, copii si bineînțeles despre nașterea prematură.

Naștere după cancer. La 35 de săptămâni am ajuns la spital. Puiul meu voia să vină mai repede…

Nu îmi făceam griji pentru că puiul meu era dezvoltat bine iar termenul era 25 noiembrie.
După o seară în care am stat liniștiți la tv iar puiul meu misca de zor, a venit vremea de nani. În jurul orei 6 dimineața simtit nevoia să merg la baie pentru ca făceam pe mine, lucru care s-a și întâmplat.

Am apucat să intru în dormitor, să aprind lumina și să spun doar Stef iar el era în picioare și plin de emoții mai rău ca mine: Hai la spital! Bineînțeles că nu aveam nimic pregătit, aveam doar 35 săptămâni de sarcină. Am ajuns la spital, au verificat si da, apa s-a rupt, aveam nevoie de internare pentru că puiul meu voia sa vina mai repede pe lume.

Ne-am cazat, Spitalul Martin Army Hospital din Fort Benning Georgia, spațios, avea canapea, frigider, pff… Desi am mers la orele de pregătire pentru bebe si vizitasem într-una din zile camerele parca nu era așa waw. Mă simțeam la hotel.

Se făcuse ora 7, eu așteptam cuminte dureri, contractii, nu se întâmpla nimic. Orele au trecut până au zis că trebuie să îmi accentueze contracțiile și asa s-a și întâmplat: perfuzia curgea și usor contracțiile se intensificau. Ora 00.30 iar puiul meu nu avea nici un gând să vină mai repede. Apoi durerile au început si nu mai suportăm, am făcut epidurala iar momentul mult așteptat a început. Salonul a devenit sala de naștere, soțul pe o parte, asistenta pe alta si doctorul la datorie 😋

Naștere după cancer. Tati a tăiat cordonul ombilical

Mă uitam pe tavan si vedeam totul, încă putin, încă putin… Apoi micul meu greieras si-a început o nouă viață alături de noi. Tati a tăiat cordonul ombilical, ea si-a aratat vocea de pisicuță apoi după ce totul a fost în regula un mine, fetița mi-a fost pus pe piept si a început să suga…ii era foame, perfuzia nu i-a fost suficientă.

Pentru prima sarcina m-am descurcat bine, m-am speriat dar Arya Elena mi-a dat curaj si dorinta de a vedea viata cu alți ochi: 22 octombrie 2018, ora 1.35, peste 20 h de travaliu dar puiul meu de 35 saptămâni și 3 zile este perfect sănătos, nu necesită incubator iar medicii romani s-au înșelat din nou. Miracolul meu vine de sus, de la Dumnezeu…cineva acolo sus ma iubeste iar acum sunt implinită.„

Sper ca citind aceste rânduri femeile cu diferite probleme de sănătate să aiba curajul să meargă mai departe, să își dorească și să spere, pentru ca miracole există. Arya mea este unul dintre ele”.

Cum a fost nașterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa contact@totuldespremame.ro, cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()