Nu ne naștem părinți!

TOTUL DESPRE MAME
Cursuri de puericultura Motherhood Totul despre mame

A fi părinte nu este un reflex înnăscut, nu ne naștem știind cum să fim părinți. Este un proces de învățare, care începe din primele noastre zile de viață. Începe din relația cu propriii noștri părinți. Felul în care ei răspund nevoilor noastre, în care își asumă sau nu responsabilitățile este cadrul la care ne vom raporta la rândul nostru ca părinți, preluând sau, dimpotrivă, evitând atitudinile și comportamentele lor. Apoi, procesul continuă în relația cu bebelușul căruia îi dăm naștere, cu îngrijirile pe care i le oferim din prima zi de viață.

Bine ați venit în organizația numită „Lumea părinților”!

Să îl țină în brațe, să îi schimbe scutecele, să îi facă masaj, baie și toaleta de după baie, să-l îmbrace/dezbrace, să îl hrănească, ca mai apoi să îl culce, să îi vorbească, să se joace și să relaționeze cu nou-născutul sunt numai câteva dintre responsabilitățile proaspeților părinți. Este ca și cum tocmai au fost recrutați, primind confirmarea pe postul de părinte și li se înaintează fișa postului pentru a se apuca degrabă să le îndeplinească corect și în timp util: „Acesta este copilul, acesta este colegul dumneavoastră care se numește Tata sau Mama, după caz, acestea sunt instrumentele necesare. Bine ați venit în organizația numită „Lumea părinților”. Acum dați-i drumul la treabă. Cum să înceapă, de unde să îl apuce și cum să își dea seama de ce anume are nevoie bebelușul?

Ce învață viitorii părinți la cursurile de puericultură?

Fiecare organizație (și intră aici și familia) care promovează cultura serviciilor superioare acordă atenție deosebită etapei de pregătire, formare și abilitare. Cursul de puericultură acoperă pentru viitorii părinți fix această etapă de abilitare în ingrijirea nou-născutului și sugarului. Din ce în ce mai prezente în gama de servicii a maternităților de stat sau private și a centrelor de educație prenatală, cursurile de puericultură diferă că structură tematică, principii de bază, mod de desfășurare, durată, precum și specializarea formatorilor. Unii merg pe prezentări în Powerpoint, pe un stil didactic, de predare-învățare, sau doar pe a asculta și a privi, alții – cum este Motherhood Center – merg pe principiul learning by doing, formatorii (medic pediatru, psiholog și kinetoterapeut) implicându-i prin experiențe practice pe participanți, deopotrivă viitoare mămici și viitori tătici, în activitățile specifice îngrijirii nou-născutului, familiarizându-se prin contact și utilizare cu produsele necesare bebelușului, de la haine, scutece la produse cosmetice, cu tehnici de masaj și de manevrare, vibrând afectiv profund la particularitățile modului de interacțiune cu bebelușul.

Am observat că majoritatea participanților – gravidele și partenerii lor – au o vulnerabilitate aparte privind tot ce este legat de bebeluș, de aceea ei au mare nevoie de un climat cald, empatic și susținător care să le ofere încredere în ei înșiși, astfel încât să se autovalideze ca părinți nu perfecți, ci suficient de buni.

Cât este de important să se implice și tăticii!

Dacă pentru început motivația de a participa la cursurile de puericultură constă doar în concediul pentru tătici (Lege 210/ 1990 privind acordarea concediului de paternitate), mai nou ea ajunge să fie dublată și, de cele mai multe ori, substituită de nevoia viitorilor părinți de a fi cât mai informați și pregătiți în a avea grijă de copilul lor.

Beneficiile participării în cuplu la cursul de puericultură sunt multiple: un tată bine pregătit poate să își susțină soția în luarea celor mai bune decizii privind îngrijirea bebelușului și să o confirme în rolul ei de mamă, în timp ce o mamă echilibrata îl va implica cu blândețe și răbdare pe soțul ei în îngrijirea copilului și reciproc câștigând mai multă încredere unul în celălalt.

A avea grijă de un nou-născut nu este numai o poezie zi de zi, oră de oră și minut cu minut. Înseamnă și ore de nesom, obseală, iritabilitate, îndoială de sine, incertitudine, dureri de cap și de spate, rutină, iar viitorii părinți trebuie să intuiască, dar și să se informeze despre toate aceste aspecte. Vin și trec, iar în urma lor, prin conștientizare și contact cu tine și cel de lângă tine, rămâne câștigul experienței, plusul de valoare care te va confirma în rolul de părinte bun pentru copilul tău. 

Camelia Chețu, Motherhood Center

(Foto: Motherhood Center)

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa