Nu, părinții nu sunt bine deloc. Eșuăm cu toții atât în parenting, cât și în munca de acasă

părinții și munca de acasă
Cine credă că poți fi și părinte și angajat eficient în același timp, greșește.

”Pur și simplu vreau să plâng”, i-am spus soției vineri dimineață. Tocmai ieșisem dintr-o conferință video legată de muncă, iar creierul îmi jongla printre taskurile zile, la care se adăugau și cele rămase nefăcute din zilele anterioare. În timpul acesta, soția mea gestiona asaltul treburilor pentru serviciu, în timp ce se ocupa și de lecții pentru școală cu băiatul, lecții pe care el refuza să le facă. În schimb, copilul se ascunsese într-un cort făcut pe canapea, refuzând cu obstinație să facă orice: să coloreze, să citească, să iasă în curte, să vorbească cu profesorul. Refuza totul, cu excepția ideii de a sta singur în cort, în întuneric, sau a sta cu ochii în tabletă.

”Ne stricăm oare iremediabil copilul?”, m-a întrebat soția mea.

Ne simțeam amândoi vinovați pentru munca pe care nu o făceam și ne durea felul în care copilul se chinuia și faptul că avea nevoie ca noi să fim prezenți și calmi pentru el. Însă programul nostru exact asta nu ne permitea să facem, obligându-ne să jonglăm cu apeluri video, solicitări diverse și parenting. (Mai târziu, când am preluat sarcina temelor cu el, iar el a fugit plângând de lângă mine, mi-a spus că a făcut asta pentru că eu am uitat să zâmbesc. A fost ca un cuțit în inimă). Este foarte greu.

Acesta este cel mai bun scenariu?

Ceea ce mă surprinde este că fiecare părinte cu care vorbesc duce aceeași luptă. Simțim cu toții că eșuăm atât în muncă, cât și în parenting. Copiii noștri nu doar că au nevoie de noi, ci au nevoie să le oferim mai mult din timpul nostru. Și se poartă ca atare. Și ei și-au abandonat rutinele, și-au schimbat orele de somn, dorm mai puțin, fac mai puțin- cu excepția statului pe capul părinților- lucru pe care îl fac mai intens. Le permitem să stea mai mult în fața ecranelor, lucru pe care nici nu-l concepeam înainte. Lasă succesul școlar- majoritatea ne luptăm ca ei să facă niște lucruri de bază.

Lupta aceasta reflectă perspectiva cea mai privilegiată, adică a ceea a unei familii în care ambii adulți sunt angajați full time și nu se tem de perspectiva de a-și pierde serviciu. Mai exact, nu am griji legate de faptul că nu voi mai avea cu ce să îmi hrănesc familia, ci doar despre cum să-mi fac fiul să mănânce și altceva în afară de gogoși. Deci acesta este cel mai bun scenariu?

Le cerem indivizilor să rezolve probleme create de sistem

Virusurile sau, în acest caz, pandemia, expune și exacerbează dianamicile existente într-o societate- și pe cele bune, și pe cele rele. Parcă există o oglindă în casă, în care ne reflectăm. Iar una dintre aceste dinamici este povara pe care o punem pe părinți și pe familii. Le cerem indivizilor să rezolve probleme create de sistem.

Există așteptarea ca părinții să fie creativi și să se descurce. Inboxul meu și paginile de social media sunt pline de idei creative despre cum să îți educi și cum să ai grijă de copil. Manuale, jocuri, proiecte creative, experimente, yoga, lecții de desen, vizite virtuale la zoo…Sincer, sunt prea obosit pentru asta. Am încercat câteva și m-am lovit de respingerea fiului meu.

Curge peste tot cu sfaturi, precum ”fii blând cu tine”, ”acceptă imperfecțiunea”, ”coboară-ți standardele”. Să fie clar- standardele familiei mele în acest punct sunt la nivelul la care ne dorim pur și simplu să treacă ziua cu bine și, ideal, copilul să facă și altceva în afară de a se uita la TV, iar noi să nu ne sabotăm munca.

Dar ce lipsește în toate sfaturile acestea care curg peste tot este recunoașterea faptului că situația aceasta este o mascaradă, iar soluțiile individuale pur și simplu nu funcționează.

Suntem mai rău ca acum o lună. Am acumulat stres, anxietate, tristețe

Am crezut că după patru săptămâni de izolare vom intra într-o nouă rutină și ne vom obișnui. Dar nu e așa. Din experiența familiei mele și a altor părinți cu care am vorbit, mai greu ca la început. Pentru că, între timp, am acumulat anxietate, stres, tristețe. Lista mea cu lucruri de făcut e mai lungă, sentimentul de vină și teama față de comportamentul copilului este mai mare, tristețea lui e tot mai acută și în mod constant reacționează exagerat. Iar oboseala noastră, a tuturor, e mai mare.

Lucrurile acestea nu pot fi rezolvate prin planificare riguroasă, rutine și activități virtuale. Trebuie să recunoaștem cu toții că părinții sunt mai puțin productivi în perioada aceasta. Presupunerea că s-au acomodat cu noua rutină și că se descurcă foarte bine este greșită. Să fie clar, părinții nu sunt bine deloc!

Părinții rezolvă hibele sistemului

Toți se plâng și se luptă în perioada aceasta. Când nu-mi smulg părul din cap, încerc să fiu recunoscător că sunt cu familia mea, că suntem sănătoși și în siguranță. Dar pandemia aceasta arată tot ce e greșit în sistemul de ajutor al familiilor, de la lipsa sprijinului în zilele de boală a copilui, la faptul că școlile se încheie cu mult înaintea programului de lucru al părinților și nu există peste tot avantajul unui after school. Nu mai spun de sistemul național de sănătate. Părinții sunt cei care se chinuie din greu să rezolve și să suplinească toate hibele sistemului.

Situația aceasta ne arată falsa percepție pe care o are societatea privind puterea de a separa munca de viața de familie. Societatea așteaptă să lucrăm de acasă full time. Să ne îngrijim copiii full time. Și să nu primim pe nimeni în casă pentru ajutor. Nu are cum să meargă și ne iluzionăm crezând ar putea mearge.

Ca să fiu sincer, nu știu care este soluția. Dar dacă nu facem un pas în spate și reprioritizăm, vom ieși din pandemia aceasta realizând că i-am pierdut pe cei care trebuie să construiască viitorul- părinții și tinerii.

Iar între timp, amintiți-vă: Nu, părinții nu sunt bine deloc

Textul este o traducere și adaptare a articolului „The parents are not all right”, publicat pe medium.com

Dacă ți s-a părut interesant acest articol, îți sugerăm să citești și:

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()