10 paşi prin care chiar poţi să te opreşti din ţipat

10-pasi-pentru-a-te-opri-din-tipat-totul-despre-mame

Dr. Laura Markham ne spune care sunt cei 10 paşi prin care chiar poţi să te opreşti din ţipat!

“Dr. Laura… Încerc să nu mai ţip, dar nu pot. Şi nu reuşesc să-mi imaginez cum ar putea copiii să mă asculte, dacă nu ţip la ei. N-ai putea să te muţi la noi pentru o săptămână?!” – Cheralynn

La fel ca Cheralynn, majoritatea părinţilor cred că “ar trebui” să nu mai ţipe, dar, în acelaşi timp, nu văd o altă modalitate de a-l face pe copil să fie atent. La urma urmei, e treaba noastră să-i facem să înţeleagă anumite lucruri şi cum altfel putem să-i facem să ne asculte? Nu e ca şi cum ţipetele i-ar răni sau ceva; de-abia dacă ne aud şi îşi mai şi dau ochii peste cap. Şi bineînţeles că ştiu că-i iubim, chiar dacă ţipăm la ei. Corect?

Greşit. Adevărul este că ţipetele îi sperie pe copii. Iubirea pe care o simt faţă de noi în inimile lor începe să se pietrifice. Iar atunci când ţipăm la ei, copiii intră în starea de luptă, de zbor sau de îngheţ, aşa încât nu învaţă nimic din ceea ce încercăm noi să le predăm. În plus, atunci când urlăm, copiii învaţă că trebuie ne asculte doar în acele momente şi să înceapă şi ei să strige la noi.

Dacă copilul tău nu pare să se teamă de furia ta, este un indice că s-a întâlnit prea mult cu ea şi-a dezvoltat un fel de sistem de apărare împotriva ei, dar şi împotriva ta. Rezultatul nefericit al acestei situații va fi un copil deconectat de tine, care va coopera cu greu.

Chiar dacă lasă sau nu să se vadă, furia noastră îi îndepărtează pe copii de noi, indiferent de vârsta lor. Ţipatul acesta garantează, practic, că vor avea un anumit tip de comportament în jurul vârstei de zece ani şi că certurile în care se va urla din plin vor fi regula în anii lor de adolescenţă. Şi, pe măsură ce inimile copiilor devin din ce în ce mai împietrite, ei sunt din ce în ce mai deschişi la presiunile celor de vârstă similară. Ne pierdem influenţa pozitivă asupra lor fix atunci când e nevoie cel mai mult de ea.

Dar, incredibil sau nu, există case în care părinţii nu ţipă la copiii lor. Nu mă refer la un cămin rece, în care nu se întrezare nici o emoţie; ştim că aşa ceva nu e deloc favorabil pentru nimeni. Şi nu vreau să spun nici că aceşti părinţi au copii perfecţi sau că ei înşişi sunt părinţii perfecţi. Nu există aşa ceva. E vorba de familiile în care părinţii pot fi călcaţi pe nervi de comportamentul copiilor lor şi se pot supăra cu adevărat, dar sunt conştienţi de propriile lor emoţii, încât să se oprească, să se calmeze şi să nu sară la copii.

Crezi, la fel ca Cheralynn, că ai avea nevoie de un instructor personal care să-ţi ţină în frâu emoţiile şi să nu mai ţipi? Din fericire, ai deja unul – tu însăţi! De fapt, singura cale de a deveni părintele calm şi răbdător la care aspiri este să-ţi fii, cu compasiune, propriul părinte. Adică să înveţi să te autoeduci cu dragoste prin propriile tale emoţii, ca să nu sari la copii. Iată cum poţi face acest lucru:

1. Realizează că prioritatea ta ca părinte este să-ţi gestionezi propriile emoţii

…pentru că aşa învaţă copilul tău despre reglare emoţională, din comportamentul tău.

2. Promite-i familiei tale că vei folosi un ton plin de respect

Ştiu, e înfricoşător. Dar cine altcineva îţi va ţine socoteala în acest domeniu? Spune-le copiilor că te afli într-un proces de învăţare şi tu, aşa încât e posibil să faci greşeli. Dar te vei perfecţiona pe parcurs.

3. Amintește-ți că cei mici se vor purta ca nişte copii

Asta e treaba lor! Sunt oameni imaturi care învaţă cum merg lucrurile şi la ce să se aştepte. Trebuie să forţeze nota ca să vadă care sunt lucrurile trainice. Trebuie să facă teste de putere, astfel încât să poată învăța să folosească puterea în mod responsabil. Cortexul lor prefrontal nu e pe deplin dezvoltat, aşa că emoţiile lor îi domină, ceea ce înseamnă că nu pot gândi când sunt supăraţi. Şi, la fel ca alţi oameni, nici lor nu le place să se simtă controlaţi.

4. Opreşte-te din a aduna tot felul de vreascuri

…adică acele resentimente pe care începi să le aduni atunci când ai o zi proastă. Odată ce ai suficiente vreascuri, focul cel mare este inevitabil. În schimb, opreşte-te, asumă-ţi responsabilitatea pentru propria stare de spirit, oferă-ţi ceea ce îţi trebuie ca să te simţi mai bine şi fă tranziţia către un loc mai fericit.

5. Oferă empatie atunci când copilul îşi exprimă emoţia – orice fel de emoţie

…astfel încât să-şi accepte propriile sentimente, primul pas în procesul de învăţare a gestionării lor. De îndată ce copiii îşi pot gestiona emoţiile, ei îşi pot gestiona şi comportamentul. Sentimentul că sunt înţeleşi le permite, de asemenea, copiilor să nu ajungă prea des la apogeu cu supărările lor.

6. Rămâi conectat şi priveşte lucrurile din perspectiva copilului, chiar şi în timp ce stabileşti nişte limite

Când copiii cred că suntem de partea lor şi înţeleg chiar şi momentele în care trebuie să spunem nu, ei VOR să “fie ascultători”, şi aşa devin mult mai cooperanţi. N-ar trebui să intervii şi să îndrepţi lucrurile? Nu inainte de a te conecta la copil. Până când copilul tău nu se simte înţeles şi reconectat, el nu poate auzi sfaturile tale. Există întotdeauna timp pentru a discuta mai târziu, odată ce atât tu, cât şi copilul v-aţi calmat şi începeţi dialogul într-o zonă de conectare, în loc să dialogați din zona de furie.

7. Opreşte-te atunci când te enervezi

Nu mai vorbi. Nu face nimic şi nu lua nicio decizie. RESPIRĂ adânc. Dacă ţipi deja, opreşte-te în mijlocul frazei. Întoarce-te şi scutură-ţi mâinile. Ţine-i piept acelei nevoi urgente de a-ţi „corecta copilul”. Urgenţa înseamnă că eşti încă în starea de lupta sau de zbor. Nu lua măsuri până când nu te calmezi.

8. Ia-ţi un time-out ca părinte

Ieşi din acea situaţie, dacă este posibil. Dacă nu poţi să faci asta, dă drumul la chiuvetă şi stropește-te pe faţă cu puţină apă pentru a muta atenţia de la copil către starea ta interioară. Sub furia ta se găseşte frică, tristeţe şi dezamăgire. Lasă toate aceste emoţii să te cuprindă şi respiră, fără să faci altceva. Plângi, dacă simţi nevoia. Odată ce îţi dai seama de ceea ce se află sub mânie, fără a lua măsuri, furia se va topi.

9. Găseşte-ţi propria înțelepciune interioară

Din acest loc mai calm, imaginează-ți că pe umărul tău e un înger care vede lucrurile în mod obiectiv şi le vrea binele tuturor celor implicaţi în această situaţie. El poate fi instructorul tău personal de parenting. Ce zice? Poate că-ţi va da o formulă miraculoasă ca să vezi lucrurile în mod diferit, cum ar fi:

“Eu nu trebuie să câştig aici.. Îl las pe el să fie învingătorul.”

Ce-ar sugera el pentru a aşeza lucrurile pe un drum mai bun? Ce poţi face acum? (Nu sări peste acest pas. Cercetările arată că funcţionează!)

10. Ia măsuri bune din acest loc mai liniştit

Asta ar putea însemna să o iei de la capăt. Sau că-ţi ceri scuze. Sau că ţi-ai putea auzi copilul cel irascibil râzând, şi dacă asta nu se întâmplă, că-i poți fi alături atunci când plânge, astfel încât să puteţi avea cu toţii o zi mai bună. S-ar putea să laşi vasele să stea în chiuvetă şi doar să te ghemuiești cu cei mici sub o pătură, alături de o grămadă de cărţi, până când toată lumea se simte mai bine. Fă măcar un singur pas spre a-i ajuta pe toţi să se simtă şi să să poarte mai bine, inclusiv pe tine.

Vestea proastă? Va fi greu. Este nevoie de un autocontrol extraordinar şi ţi se va întâmpla să clachezi din nou şi din nou. Nu renunţa.

Vestea bună? Funcţionează. Va deveni din ce în ce mai uşor să te opreşti din țipat, iar apoi să te opreşti chiar înainte de a deschide gura. Trebuie doar să continui să mergi în direcţia cea bună. La un moment dat, îţi vei da seama că au trecut luni bune de când n-ai mai ţipat la cineva.

Vestea şi mai bună? Copilul tău se va transforma, chiar sub ochii tăi. Îl vei vedea cum face eforturi pentru a se controla când se enervează, în loc să răbufnească. Şi vei vedea cum ascultă, când nici măcar n-ai ridicat vocea la el.

Copyright © 2015 Dr. Laura Markham, traducere de Raluca Dumitrică cu permisiunea autorului. Articolul original a apărut aici.

 

Volumul „Părinți liniștiți, copii fericiți”, de Dr. Laura Markham, este disponibil aici.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație