12 sfaturi pentru educaţie fără pedepse

laura-markham-pedeapsa-totul-despre-mame

Aflăm de la dr. Laura Markham cum se poate face educaţia fără pedepse

„Dr. Laura, poţi să scrii despre trecerea la disciplina pozitivă pentru părinţii de copii mai mari? Dacă încep acum să aplic parentingul empatic cu copiii mei, care au 12 şi 9 ani, oare mă va mai ajuta? Cum aş putea să elimin dintr-o dată pedeapsa? Copilul meu în vârstă de 9 ani spune mereu: acum cred că o să fiu pedepsit! Cum pot să-i schimb percepţia?”

În primul rând, nu elimini doar „pedeapsa”. Odată ce nu-i mai pedepseşti, copiii se simt mai în siguranţă, astfel încât emoţiile pe care le-au acumulat năvălesc din ei, uneori sub forma unei bădărănii faţă de părinţi. Trebuie să înlocuieşti pedeapsa cu o conectare pozitivă cu tine, astfel încât copilul tău să te respecte şi să vrea să-ţi urmeze regulile.

Trecerea la parentingul pozitiv poate fi grea. Copilul tău a ajuns deja să înţeleagă lumea printr-un obiectiv anume. El crede că singurul motiv pentru care trebuie să se “poarte bine” este că, în caz contrar, va fi pedepsit prin pierderea unui privilegiu sau printr-o altă sancţiune. Desigur, ai vrea ca el să aleagă să facă ceea ce trebuie pentru că vrea să aibă un impact pozitiv asupra lumii, nu pentru că îi este frică să nu fie prins şi pedepsit. Dar cum îi predai lecţiile pe care trebuie în continuare să le înveţe, dacă nu mai foloseşti pedeapsa pentru a-l motiva?

Pedepsirea copilului, eliminarea privilegiilor, pedepsirea prin acordarea unor sarcini suplimentare, toate aceste abordări sunt concepute cu scopul de a-l „învăța o lecţie” pe copil. Dar cercetările ne arată că acei copii sunt mai degrabă preocupaţi de caracterul abuziv al pedepsei, în loc să simtă remuşcarea pentru greşelile făcute. Ceea ce vrei ca el să înveţe, presupun, este că:

• Acţiunile sale au un impact asupra lumii.

• El poate alege întotdeauna ce acțiuni întreprinde și este responsabil pentru ele.

• Toată lumea face greşeli. Când facem o greșeală, este de datoria noastră să reparăm lucrurile. Să ne reparăm greșelile este de obicei mai greu decât să facem o alegere mai responsabilă.

• A reflecta la acţiunile noastre şi la impactul lor asupra lumii ne ajută să facem o alegere mai bună data viitoare.

• E nevoie de curaj pentru a face ceea ce trebuie. Dar când facem alegeri responsabile şi atent gândite, devenim genul de persoană pe care o admirăm şi avem o părere mai bună despre noi înşine.

Am dreptate? Iată cum poţi pune în practică aceste lucruri:

1. În primul rând, treci din starea de furie în cea de empatie. Odată ce copilul ştie că eşti de partea lui, se simte în siguranţă pentru a avea o relaţie cu tine. Fără acel sentiment de siguranţă, inima copilului tău e de piatră, pentru că el se aşteaptă la judecată şi pedeapsă – şi nu-l poţi influenţa deloc. Deci, spune-i că ai nevoie de ceva timp să te gândeşti şi fii calm înainte de a vorbi despre ceea ce s-a întâmplat.

2. Începe cu conectarea. Copiii de orice vârstă, inclusiv adolescenţii, răspund la această conectare, fiind mai deschişi la sfaturile tale. Dacă cel mic e îngrijorat că te vei supăra pe el, va intra în starea de “luptă, fugă sau îngheţ” şi procesul de învăţare se va bloca. Este, de asemenea, mult mai probabil ca el să mintă. Singura modalitate de a-i da, de fapt, “o lecţie” este de a crea o conversaţie în condiţii de siguranţă. Pentru a face acest lucru, aminteşte-ţi că cel mic are un motiv să facă ceea ce a făcut. Poate că n-o să ţi se pară că e un motiv bun, dar pentru el e un motiv. Dacă nu afli motivul respectiv, nu poţi să previi repetarea acțiunii.

3. Spune-i copilului că vrei să auzi ce părere are despre ceea ce s-a întâmplat. Apoi lasă-l să vorbească. Gândeşte-te puţin ca să-ţi clarifici lucrurile şi să dai dovadă de înţelegere:

“Am înţeles… deci băieţii au vrut să joci baschet cu ei, ceea ce se suprapunea cu ora de pregătire pentru examen? E o alegere grea.”

“Wow! Deci tu şi sora ta eraţi foarte supăraţi unul pe celălalt… Te-ai simţit atât de rănit când ea a făcut… şi eu m-aş fi simţit la fel, dacă cineva mi-ar fi spus că… Ai vrut să te răzbuni pe ea, nu-i aşa? ”

4. Păstrează-ţi concentrarea pe conectarea cu copilul şi pe a vedea situaţia din punctul său de vedere. Acest lucru vă ajută pe amândoi să înţelegeţi care a fost motivaşia şi oferă posibilitatea de analiza sentimentele sau nevoia nesatisfăcută care au dus la acest comportament. Copiii ştiu întotdeauna care a fost alegerea potrivită, dar ceva a intervenit şi i-a făcut să o ia pe alt drum. Ce-o fi fost? Cum poate el (cu ajutorul tău), să abordeze situaţia, astfel încât să poată face o alegere mai bună data viitoare?

De exemplu, să presupunem că el a jucat baschet cu prietenii lui în loc să meargă la ora de matematică, iar apoi a picat examenul. S-ar putea ca în timp ce vorbeşti cu el să afli că e foarte stresat de gândul că nu o să fie acceptat de băieţii din echipă şi a simţit că trebuie să joace baschet ca să facă parte din gaşcă. Această anxietate socială poate să fie un semn, de fapt, că are nevoie de ajutorul tău pentru a rezolva probleme de genul acesta, şi, de îndată ce o să reuşească să le rezolve, va fi mult mai pregătit să se concentreze pe teme.

Dar, dacă îl pedepseşti pur şi simplu, n-ai cum să afli niciodată despre asta. Ţi-ai pierde ocazia de a-l ajuta să-şi exprime sentimentele şi de a găsi o soluţie bună pentru data viitoare. De fapt, din moment ce pedeapsa nu-l ajută să rezolve conflictul, el ar putea face foarte bine acelaşi lucru şi data viitoare, dar ar putea inventa şi o poveste pentru a fi acoperit.

5. Pune întrebări deschise. Ai grijă ca acea conversaţie să fie la fel de sigură şi cât mai uşoară posibil. Dacă râdeți cot la cot, vei dezamorsa tensiunea şi vei consolida legătura dintre voi, aşa că aminteşte-ţi că aceasta este o experienţă de creştere pentru amândoi şi bazează-te pe simţul umorului.

• Era conştient că face o alegere?

• Ce anume l-a condus la această alegere?

• Ce crede despre asta acum? (“Cum ţi s-a părut că a fost asta pentru tine?”)

• Alegerea făcută a avut vreun preţ?

• Ar face-o din nou?

• De ce da sau de ce nu?

• Cum ar putea să se sprijine pe el însuşi pentru a alege diferit data viitoare?

• Ce fel de sprijin ar dori el de la tine, ca să poată alege diferit data viitoare?

6. Fă-l pe copil să înţeleagă că trebuie să repare ceea ce a distrus. Descoperă şi învaţă cu cel mic, în loc să presupui că ştii ce ar trebui să se întâmple acum. De îndată ce nu mai e controlat de nevoia nesatisfăcută sau de senzaţia supărătoare şi vede rezultatul acţiunii sale (examen picat, sora rănită, geam spart sau orice altceva), el va fi plin de remuşcări. Aceste lucruri se vor întâmpla doar după ce sentimentele sau nevoile sale au fost procesate, desigur. Dar, odată ce ele nu îl mai domină, “bunătatea” lui e liberă să iasă la iveală. Va vrea să facă lucrurile mai bine în mod natural.

Aşa că întreabă-l:

• Ce poţi face acum ca să îndrepţi lucrurile?

• Ţi-a arătat acest incident care sunt lucrurile pe care vrei să le schimbi, lucruri mai importante decât incidentul în sine?

• Cum te pot ajuta?

7. Rezistă tentaţiei de a sări cu pedepse. În schimb, fii liniștit şi ascultă. Nu vorbim despre faptul că va fi pedepsit şi îşi va pierde privilegiile şi nici despre a-i spune ce lucruri rele o să i se întâmple acum. Este vorba despre a-l ajuta să-şi dea seama că ceea ce face el are un impact şi despre asumarea responsabilității pentru o acțiune cu rezultat pozitiv, mai degrabă decât un impact negativ. Dacă poţi să eviţi să scoţi artileria grea, copilul tău poate să-şi asume responsabilitatea, pentru că el nu se va afla în defensivă.

Legat de examenul picat, poate să facă nişte exerciţii pentru şcoală şi să stea cu tine pentru a face acest lucru în fiecare seară, solicitându-i, totodată, profesorului să-i dea câteva teme suplimentare. Aceasta este o pedeapsă? Nu, nu dacă acesta este planul care a reieșit în urma discuţiei dintre tine şi el. De fapt, dacă-l ajuţi să urmeze aceşti paşi şi eşti partenerul lui astfel încât să-şi poată atinge obiectivele, atunci acest lucru îi oferă un sentiment complet de putere şi ar putea transforma capacitatea lui de a avea rezultate bune la şcoală. Desigur, s-ar putea să nu ştie că aceasta e ceea ce are nevoie pentru a avea succes. Uneori, vei alege să-i oferi acest sprijin, nu ca o pedeapsă, ci pentru că treaba ta ca părinte este de a oferi structura pentru a-l ajuta să reușească.

În cazul în care alegerea sa greșită i-a provocat durere surorii sale, atunci îndreptarea lucrurilor ar trebuie să meargă către ea. Toţi copiii au sentimente amestecate cu privire la fraţii lor, dar asta înseamnă că undeva acolo există afecţiune şi camaraderie şi chiar dorința de a o proteja. “Cum poţi s-o ajuţi pe sora ta se simtă în siguranţă în preajma ta din nou?”

8. Ce se întâmplă dacă el susţine că nu sunt necesare aceste eforturi de reparare? Sau că nu-i pasă dacă nu a luat examenul şi că sora lui a meritat ce i s-a întâmplat? E încă în starea defensivă. Spune-i “Oh, dragule… am înţeles de ce acest lucru s-a întâmplat şi de ce ai făcut această alegere, dar asta nu înseamnă că alegerea ta a fost bună… Trebuie să fii în continuare foarte supărat să spui asta. Ştiu că dacă n-ai fi atât de supărat te-ai simţi altfel… Hai să luăm o pauză şi să vorbim mai târziu despre asta”. Dă-i o şansă să se calmeze.

Când începi să vorbeşti din nou, vorbeşte cu empatie. O să-l ajute să-şi vindece acele sentimente. Şi fii un model prin asumarea responsabilității, poate prin a spune “Cred că o parte din cele întâmplate sunt din vina mea. Nu mi-am dat seama că nu te descurcai prea bine la şcoală sau te-aş ajutat dacă mi-ai fi dat un semn până acum.” Setează o aşteptare clară că trebuie să vină cu o variantă de a repara ceea ce s-a întâmplat cu sora lui şi spune-i că ştii că va aduce varianta perfectă.

9. Ia-ţi puterea în mâini. Tu, ca adult, ai cea mai multă putere în această situaţie. Copilul tău depinde acum de modul în care reuşeşti să gestionezi problema, chiar dacă îți dă impresia că nu e de acord cu tine.

Dacă şi-a rănit sora, ai oportunitatea de a aborda, evident, rivalitatea dintre fraţi. Dacă a picat examenul, ai, astfel, o oportunitate de a lua în considerare stabilirea priorităţilor familiei tale referitoare la şcoală şi modul în care îţi poţi sprijini copilul să le abordeze. Când le dăm copiilor noştri sprijin suficient, ei se ridică, de obicei, la nivelul aşteptărilor noastre. Unii copii au nevoie doar de mai mult sprijin decât alţii.

10. Setează limitele potrivit nevoilor. În cazul în care copilul tău a încălcat o regulă de familie, atunci va trebui să consolidaţi această regulă.

• “Tema se face întotdeauna prima, înainte de joacă.”

• “În această familie ne folosim de cuvinte pentru a spune reciproc ce ne supără. Noi nu lovim.”

11. Nu sări în ajutor. Uneori, fapta rea a copilului depăşeşte familia. El a fost prins copiind la şcoală sau bând cu prietenii săi. Rezistă tentaţiei de a-l salva de la consecinţele acţiunilor sale. Dacă vei face aşa, el nu va învăța nimic din incident. Şi-i vei crea cadrul prin care el va repeta comportamentul care a dus la acest rezultat. În schimb, ascultă, empatizează şi iubeşte-l necondiţionat. Dar să fie foarte clar că trebuie să plătească preţul comportamentului său. Dacă asta înseamnă să nu mai ia parte la examenul de la şcoală, aceaste este consecinţa firească a comportamentului său. E mult mai bine pentru el să sufere acum şi să înveţe ceva, când e incă mic.

12. Așteaptă să aibă loc o perioadă de adaptare. Ca orice tranziţie, o schimbare a stilului tău de parenting, de la punitiv la empatic, implică faptul că amândoi va trebui să vă acomodaţi cu noul teritoriu. Nu-i nimic de condamnat aici. Noi facem tot ce putem ca părinţi. Dar dacă ai apelat la pedepse, copilul tău a ascultat de frică. Odată ce ai oprit pedepsele, el opreşte ascultarea. Deci trebuie să-ţi setezi drept prioritatea cea mai mare să îndrepţi conectarea, mai întâi, aşa ca să vrea să coopereze cu tine şi să nu vrea să te dezamăgească.

Dar dacă cel mic nu se poate autoregla pentru a se opri din certurile cu sora lui sau să se apuce de teme? Aici ies la iveală efectele pedepselor anterioare – este posibil să aibă unele supărări mai mari care s-au acumulat şi care îl fac să se poarte aşa. Cheia este să rămâi empatic şi să nu o iei personal. Amintește-i că-i vorbești cu respect şi că te aștepţi la un comportament civilizat în schimb: “Tu trebuie să fii atât de supărat să-mi vorbeşti aşa… Ce se întâmplă, dragă?”

Fii plin de compasiune. Acceptă-i sentimentele supărătoare. Cu cât mai multă siguranţă îi oferi, cu atât mai devreme copilul tău va fi dispus să plângă şi să-ţi împărtăşească ceea ce îl deranjează cu adevărat. După ce-şi goleşte rucsacul emoţional de toate aceste sentimente incomode pe care le cară cu el, cel mic va fi mult mai deschis la conectare. Şi pentru că ai fost plin de compasiune, el va şti că eşti de partea lui şi va dori să coopereze, chiar dacă are trei sau treisprezece ani. Va începe chiar să îţi mulţumească pentru răbdare!

Partea grea este schimbarea propriilor obiceiuri, dar, din fericire, vei vedea schimbări pozitive foarte rapid, astfel că va trebui să fii stimulat ca să continui. Nu-ţi face griji cu privire la schimbarea de gândire a copilului tău. Dacă tu te schimbi, el se schimbă.

Copyright © 2015 Dr. Laura Markham, traducere de Raluca Dumitrică cu permisiunea autorului. Articolul original a apărut aici.

Citește și cărțile Laurei Markham și află cum poți deveni părintele liniștit de care copilul tău are nevoie. Acestea sunt disponibile AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație