5 feluri de părinţi posesivi

parinti-posesivi-totul-despre-mame

Vă regăsiți în descrierile de mai jos?

Ieri mi-am rătăcit telefonul prin casă, iar când l-am găsit, după căutări febrile, am văzut că aveam vreo 6 apeluri de la o prietenă cu care nu mai vorbisem de la Crăciun. Am sunat-o imediat, uşor panicată de insistenţa ei, şi, nici n-am apucat să spun “bună”, că mi-a urlat în telefon: “Sunt însărcinatăăăăăăă!”

Vestea cea mare ar fi fost în mod normal un prilej de bucurie şi atât. În cazul ei era şi un prilej de mare mirare, deoarece avea un băiat de aproape 13 ani şi niciodată nu dăduse vreun semn că şi-ar mai dori încă un copil. De altfel, lăsase mereu impresia că e teribil de fericită aşa, afirmând nu o dată că familia compusă din trei persoane i se pare ideală. Am felicitat-o sincer şi nu m-am putut abţine să o întreb, totuşi, de ce acum? Şocul cel mare a venit în acel moment, când de partea cealaltă a telefonului s-a făcut linişte pentru câteva zeci de secunde, iar prietena mea a reuşit să rostească cu vorbe moi ceva la care nu m-aş fi aşteptat nicicând: “Pentru că până acum nu m-a lăsat mama”. “Huh? Mama ta?” am zis şi eu perplexă. “Exact, mama mea. Dar de-acum n-o s-o mai ascult. E viaţa mea, până la urmă”.

Am rămas cu un gust amar după ce am încheiat convorbirea şi m-am gândit la cât de mare poate fi influenţa unor părinţi posesivi asupra copiilor, chiar şi atunci când ei nu mai sunt, în esenţă, nişte copii.

Iată 5 feluri de părinţi posesivi care fac viața grea copiilor lor:

1. Părinţii care aleg liceul şi facultatea copilului

Nimeni nu ştie mai bine decât mama şi tata ce şcoli trebuie să urmeze copilul. Ideal ar fi să aibă acelaşi parcurs profesional, ba chiar unul şi mai elevat, care să-i aducă întregii familii eterna apreciere din partea rudelor, vecinilor şi a altor cunoscuţi. Copilul nu e de acord? Ar vrea să meargă la un liceu de istorie, în loc de unul bilingv, sau poate că la conservator, în loc de ASE? Prostii! Poveştile şi arta nu ţin de foame, aşa că singura opţiune valabilă este cea furnizată de părinţi.

2. Părinţii care decid şi după majorat ce haine trebuie să poarte copilul lor

Când e mic, copilul se îmbracă în cele mai multe cazuri cu ce-i spun părinţii, cei care se ocupă şi de achiziţionarea hainelor. De la liceu în sus, aproape orice adolescent simte nevoia să iasă de sub jugul vestimentar impus de ai lui şi să dea iama în magazine, de unde să-şi cumpere hainele pe care şi le doreşte. Ce te faci, însă, cu părinţii care cred că este foarte firesc ca tot restul vieţii copilul să primească şi să accepte sfatul lor gratuit de stilişti iscusiţi şi să se îmbrace corespunzător dorinţei şi părerii specialiştilor?

3. Părinţii care aleg maşina, casa şi mobila fiului sau fiicei lor

…şi nu e vorba despre părinţii care plătesc, efectiv, maşina, casa şi mobila copiilor lor. Ci despre părinţii care cred că se pricep mai bine ca nimeni altcineva la aceste capitole şi care nu încurajează sub nicio formă ieşirea din cercul dat de maşină germană – apartament în bloc nou – mobilă din pal făcută pe comandă (nu că ar fi ceva greşit cu aceste alegeri). Dar când copilul vrea să se înconjoare de alte branduri japoneze sau scandinave şi să-şi ia o mansardă în centru, de ce n-ar avea această libertate?

4. Părinţii care decid cine poate fi partenerul de viaţă al copilului

Aceasta este o situaţie foarte delicată şi deloc rară. Aşa cum multe produse din rafturi sunt supuse unui CTC modern, aşa şi partenerul copilului este supus unei verificări atente pentru a se vedea dacă întruneşte cerinţele părinţilor. Inspecţia riguroasă cuprinde cercetarea arborelui genealogic al pretendentului, a situaţiei materiale şi a celei profesionale, precum şi a perspectivelor personale şi a celor familiale. Verificarea se încheie în majoritatea cazurilor cu o respingere a celei sau a celui aflat în graţiile şi corazón-ul copilului, iar în alte dăţi cu acceptarea temporară a partenerului, urmată de tracasarea cuplului până când unul dintre ei cedează. Sună cunoscut?

5. Părinţii care au ultimul cuvânt

Părinţii aceştia însumează toate tipologiile de mai sus şi sunt părinţii platoşă, pe care nici armata lui Alexandru cel Mare n-ar putea să-i clintească. Orice s-ar întâmpla, ei sunt alături de copil mereu, îi controlează toate gesturile şi toţi paşii, iar copilul nu-şi mai poate vedea viaţa fără prezenţa lor constantă în ea. Sunt părinţii din reclamele la abonamentele de telefon, în care ei sunt în acelaşi timp şi grupul de prieteni, şi numerele favorite la un loc, părinţii care ridică doar un singur deget şi totul se înfăptuieşte, cei care nu concep să deznoade uşurel cordonul ombilical dintre ei şi copil, darămite să-l taie de tot. Să nu ne mire dacă proiecţia unui tablou în care mama şi tata, gârboviţi şi apatici, împart aceeaşi canapea şi telecomandă cu “cel mic” se transformă în realitate!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație