O cercetătoare din Australia a dorit să afle ce tip de familie îi face cei mai fericiţi pe părinţi
Australianca Bronwyn Harman, profesor universitar la catedra de Psihologie şi Ştiinţe Sociale a Universităţii Edith Cowan, a dorit să afle care sunt cele mai fericite familii şi dacă există nişte tipare comune. Iată la ce concluzie a ajuns:
Bronwyn Harman a intervievat circa 950 de părinţi, timp de 5 ani. Participanţii la studiu au complet chestionare prin care au fost notate criterii precum perseverenţa, suportul social resimţit, stima de sine şi satisfacţia vieţii.
Într-un final, aceste interviuri au ajuns, într-adevăr, la un numitor comun. Se pare că cei mai fericiţi părinţi sunt cei care au trebuit să depăşească nenumărate obstacole pentru a reuşi să-şi întemeieze o familie. Astfel, susţine Harman, cele mai fericite familii sunt, în ordine, cele în care sunt 4 sau mai mulţi copii şi cele în care părinţii fac parte din comunitatea LGBT.
Familiile numeroase sunt cele mai fericite
Bronwyn Hartman a recunoscut că a fost surprinsă să afle că cele mai fericite sunt familiile cu mai mulţi copiii. Asta mai ales că, la începutul cercetării de 5 ani, se aştepta să descopere exact contrariul, din cauza nevoilor mult mai numeroase şi a haosului constant dintr-o casă cu 4 sau mai mulţi copii.
„Credeam că mamele cu mai mulţi copii (4 sau mai mulţi) se vor declara mai puţin fericite. Din cauza stresului financiar, a muncii în plus pe care o au de făcut, a zgomotului din casă şi aşa mai departe. Dar chestionarele au arătat exact contrariul”, a spus Harman.
Bineînţeles că mamele nu au negat că există şi momente mai dificile cu atâţia copii în casă. Mai ales că, în paralel, trebuie să facă faţă şi unor comentarii răutăcioase precum: „Sunt toţi ai tăi?”, „Au toţi acelaşi tată?”, „Sunteţi catolici?”, „Aveţi televizor acasă?”. Dar, spun mamele cu mai mulţi copii, toate acestea pălesc în faţa fericirii pe care micuţii o aduc în casă. „Este vorba despre mame care aşa şi-au dorit, să aibă o familie mai numeroasă, şi-au planificat aceşti copii, iar acum spun că experienţa este minunată, toată casa fiind plină de râsete şi veselie, iar motivele de bucurie sunt mult mai multe”, a explicat Harman. În plus, copiii au mereu un tovarăş de joacă, nu se plictisesc, învaţă să aibă grijă unii de alţii şi, mai ales, găsesc mereu suportul de care au nevoie în interiorul familiei.
Minuni la care abia mai sperau
În legătură cu părinţii din comunitatea LGBT, Bronwyn Harman spune: „Iniţial, credeam că nivelul lor de satisfacţie va fi mai scăzut, din cauza discriminării şi a lipsei de acceptare din partea societăţii. Cu toate acestea, rezultatele studiului au arătat că nu este deloc aşa”.
De altfel, părinţii LGBT au avut cele mai bune note la capitolul perseverenţă şi stimă de sine. Ceea ce era de aşteptat, având în vedere că, pentru un cuplu de acelaşi sex, a avea un copil este o misiune foarte dificil de îndeplinit. Astfel, indiferent că a fost vorba despre fertilizare in vitro, mame surogat sau adopţie, aceste familii văd copilul ca pe o binecuvântare absolută, ca pe o minune de care abia sperau că se vor bucura vreodată.
Taţii singuri, cei mai nefericiţi
La polul opus, cei mai puţin fericiţi părinţi sunt taţii singuri, a mai descoperit Bronwyn Harman. „Există această percepţie cum că mamele ar fi adevăraţii părinţi, pe când taţii sunt doar un fel de ajutor. Lumea nu înţelege nici acum, în 2015, că şi taţii sunt părinţi care au la fel de multă responsabilitate pentru copiii lor”, a menţionat australianca.
Pentru copii chiar nu contează
Cu toate că cercetarea arată care tip de familie afectează cel mai mult fericirea părinţilor, Bronwyn Harman atrage atenţia că acest lucru nu poate fi corelat şi cu fericirea copiilor. „Toată lumea ar trebui să se relaxeze. Pentru copii chiar nu e important tipul de familie”, spune ea. Indiferent de vârsta părinţilor, de orientarea lor sexuală, de venitul familiei, de numărul de membri etc, pentru cei mici cele mai importante lucruri rămân timpul petrecut împreună, limitele impuse cu blândeţe, consecvenţa şi, mai ales, dragostea necondiţionată a părinţilor.
