Vorbe pe care un copil nu ar trebui să le audă

ce sa nu spui unui copil

Părinţii pun uneori presiuni imense asupra copiilor lor prin vorbe pe care, la rândul lor, le-au auzit în propria copilărie. Ceea ce nu-şi amintesc ei este cât de greu le-a fost să le digere. Iată câteva formule, aparent inofensive, pe care ar trebui să le evitaţi:

1. Bravo! Bravo! Bravo!

Deşi nu e nimic rău să-ţi încurajezi copilul, cea mai mare problemă a acestei afirmații este faptul că este repetată prea des, chiar și în cazul situațiile în care cel mic nu a depus prea mult efort. Iar acest lucru îl învață pe cel mic că orice face este apreciat. În schimb, ai putea să-i spui că apreciezi că a încercat din răsputeri să facă ceva. Concentrându-te pe efortul pe care îl face cel mic, îl înveţi că efortul este mai important decât rezultatele. Va fi mai ambiţios atunci când va avea de-a face cu o sarcină dificilă și va vedea eșecul ca pe un alt pas către succes.

2. Poți ajunge la perfecțiune prin practică!

Este adevărat că abilitățile copilului se îmbunătățesc pe măsură ce el petrece mai mult timp făcând o anumită activitate. Cu toate acestea, zicala poate pune presiune pe cel mic pentru a câștiga sau excela. Transmite mesajul conform căruia dacă face greșeli nu s-a antrenat destul de mult. S-ar putea să se întristeze și să se gândească la faptul că e ceva în neregulă cu el. În schimb, încurajează-l pe cel mic să muncească din greu, deoarece aptitudinile lui se vor îmbunătăți și lasă-l să înțeleagă că ești mândră de progresul lui.

3. Nu ne permitem asta!

Este tentant să-i spui acest lucru atunci când îşi doreşte o jucărie nouă. Dar acest lucru îi transmite mesajul că nu deții controlul finanțelor familiei, iar această atitudine îl poate speria pe cel mic. Găsește o alternativă pentru a exprima această idee, precum faptul că nu veți cumpăra jucăra jucăria respectivă pentru că, deocamdată, economisiți bani pentru altceva. Dacă insistă, poți începe o conversație despre cum se gestionează bugetul familiei.

4. Oprește-te chiar acum sau…

Amenințarea unui copil nu este niciodată o idee bună. În primul rând, îi înveți o abilitate pe care nu îți dorești cu adevărat să o aibă: abilitatea de a folosi forța brută sau vicleniile pentru a obține ceea ce-și dorește, chiar și când cealaltă persoană nu este dispusă să coopereze. În al doilea rând, te pui într-o poziție dificilă, în care trebuie să urmezi amenințările. Oricum ar fi, nu vei obține rezultatele dorite și vei deteriora conexiunea pe care o ai cu cel mic.

5. Nu vorbi cu străinii!

Acesta este un concept greu de înțeles pentru copii. Chiar dacă o persoană este necunoscută, nu se poate gândi la ea ca la un străin, dacă se poartă frumos cu el. În plus, copiii pot înțelege greșit această regulă și pot fi reticenți la ajutorul polițiștilor, medicilor sau pompierilor pe care nu îi cunosc. În loc să-l avertizezi cu privire la străini, încearcă să îi faci niște scenarii mai ușor de înțeles. De exemplu, întreabă-l ce-ar face dacă un om pe care nu îl știe i-ar oferi bomboane și o plimbare acasă? Plus că ar trebui să știe că orice problemă pe care o are o poate discuta cu tine.

Tu ce alte exemple de “ce să nu îi spui unui copil” mai știi?

Citește și ”Parenting Necondiționat”, de Alfie Kohn, cartea de parenting revoluționară care te face să pui la îndoială tot ceea ce știai până acum. Detalii AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație