De ce sunt speciali copiii născuți în iulie? Ce spun oamenii de știință

Theodora Fintescu, redactor
copiii născuți în iulie
Sunt copii veseli, luminoși, optimiști, iar mamele lor, gravide în lunile caniculare, sunt niște eroine.

De ce sunt speciali copiii născuți în iulie? În primul rând, pentru că tind să vadă față luminoasă a lucrurilor. Și aici nu e vorba doar de influența soarelui din luna în care au venit pe lume. Oamenii de știință au observat că persoanele născute în această lună tind să privească viața cu mai mult optimism. Temperamentul copiilor născuți primăvara și vara îi face pe aceștia să fie văzuți drept persoane pozitive, luminoase.

Își reglează mai bine emoțiile

Privind în urmă, constatăm că în această lună s-au născut personalități puternice: Iulius Cezar (se aproximează că s-ar fi fi născut în 12 sau 13 iulie), Nelson Mandela (18 iulie), Prințesa Diana (1 iulie), Jackie Kennedy (28 iulie) etc.

Un studiu realizat în Japonia arată că, la 18 luni, copiii născuți vara dovedesc o putere mai mare de autoreglare a emoțiilor față de cei născuți toamna sau iarna. Mai exact, ei sunt capabili să facă alegeri mai bune în situații de conflict, să identifce greșeli și să se raporteze la viitor. De asemenea, își controlează mai ușor emoțiile și comportamentele.

Trebuie ajutați să fie perseverenți

Vestea mai puțin bună este că acești copii tind să aibă performanțe mai scăzute la școală. Pe de o parte, acest lucru poate fi cauzat de faptul că, de multe ori, ei sunt cei mai mici din clasă, împlinind vârsta de școală cu puțin timp înainte de începerea anului școlar. Dar, privind lucrurile optimist, așa cum o fac cei născuți în iulie, inconvenientul se poate rezolva dacă sunt ușor împinși de la spate și sprijiniți să învețe să fie perseverenți.

O altă observație este aceea că bebelușii născuți în iunie, iulie și august sunt mai mari decât cei născuți în restul lunilor, iar acest lucru îi poate face să fie mai înalți decât prietenii lor născuți în același an.

Studiile mai arată că cei mai mulți stângaci sunt născuți în lunile martie și iulie. În lumea științifică nu este foarte clar de ce se întâmplă acest lucru. Probabil, spun specialiștii, este vorba despre incidența infecțiilor în anumite perioade ale anului, care ar putea influența stabilirea mâinii predominante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa