Corpul tău ține minte tot ce i se întâmplă. El are propria lui memorie. Nu, nu e un mit, e o realitate! Dincolo de memoria conştientă, există şi un alt fel de memorie, a corpului. Locul memoriei conştiente e în minte. Memoria corporală o găsim în propriul nostru trup.
Corpul tău ține minte tot
Memoria corporală se formează încă de la naştere şi conţine toate experienţele timpurii la care a fost supus trupul nostru. Fie că aceste experienţe au fost plăcute, fie mai puţin plăcute, aproape traumatizante.
Despre cât de importantă este memoria corpului tău poți citi în cartea lui Robin Grille Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctele de părinte
Memoria corporală este involutară şi ea este adânc întiparită în trup. Corpul tău ține minte și stochează informații în muşchi, în piele, în nervi, în tendoane, şi chiar la nivelul celulelor.
Psihologii au numit memoria conştientă, autobiografică, declarativă sau explicită. “Mi-am petrecut copilăria la bunici”, este un exemplu de amintire conştientă, explicită. Dar activitatea de a ştii să vorbesc sau cea de a merge pe bicicletă sunt exemple de cunoaştere tacită, implicită. Corpul ține minte aceste amintiri.
Ce ţine minte corpul tău?
Corpul nostru ţine minte mai multe tipuri de informaţii, toate necesare bunei noastre funcţionari în viaţa de zi cu zi şi toate fiind o oglindă a experienţelor nostre anterioare.
Memoria procedurală
Se referă la facultăţile senzo-motorii: felul în care ne mişcăm, cum percepem. În general, această memorie cuprinde cam toate abilităţile formate prin repetiţie şi pe care le folosim în mod automat, fără să fim neapărat atenţi la modul în care le executăm. Abilitatea de a cânta la un instrument este un exemplu reprezentativ.
Memoria procedurală este un soi de învăţare corporală. Uităm ce am învăţat explicit cândva demult şi facem acel lucru inconştient, automat. De exemplu, gestul de a ne lega şireturile face parte din acest tip de memorie. Ne-am legat şireturile de atât de multe ori şi ni se pare ceva extrem de simplu. Dar, când un copil ne cere să îl învăţăm să îşi lege şireturile, ne dăm seama cât de greu este să trecem de la execuţia automată la gesturi conştiente, prin care să redăm toate etapele necesare legării şireturilor.
Memoria situaţională
Este tipul de memorie dobândit prin practică. Este acel “al şasele simţ” al unei persoane cu experienţă într-un domeniu anume. Mai poate fi numită şi intuiţie profesională. “Îmi miroase a furtună” o să spună un pescar cu experienţă. Acest tip de cunoaştere nu poate fi exprimat în cuvinte şi nu poate fi dobândit citind cărţi sau urmând cursuri. Ea este o achiziție datorată experienței.
Memoria intercorporală
Este o altă formă de memorie corporală. Stilul de relaţionare cu ceilalţi este vizibil în poziţia corporală pe care o adoptăm atunci când ne întânim cu cineva. Iar această postură este rezultatul unor experienţe timpurii care încă ne modelează relaţiile, într-un mod inconştient. Spre exemplu, o persoană dependentă are tendinţa de a avea o atitudine de supunere, vorbeşte cu voce joasă şi nu contrazice interlocutorul.
Interacţiunile timpurii, de contact fizic cu persoanele apropiate de noi (de obicei părinţii), se transformă în stiluri de relaţionare care, la rândul lor, formează ulterior personalitatea.
Memoria încorporată
Se referă la acele poziţii şi atitudini corporale pe care le-am “luat” de la alţii. Bebeluşii imită gesturile adulţilor şi astfel le încorporează. Prin imitaţie şi identificare, corpul câştigă o latură externă, devine un purtător al simbolurilor sociale, un “corp pentru ceilalţi”. Iar şcoala şi armata sunt instituţiile cele mai cunoscute pentru acest tip de modelare corporală.
Memoria traumelor: corpul nostru ţine minte şi experienţele dureroase prin care am trecut, cum ar fi un accident, un viol, o tentativă de viol sau ameninţarea cu moartea. Traumele sunt astfel înscrise în corp iar acestea pot duce, în timp, la diverse boli.
Cercetările arată că aproximativ jumătate dintre pacienţii care suferă de durere cronică au experimentat dureri profunde sau violenţă în perioada copilăriei.
Memoria intercorporală a persoanelor traumatizate se schimbă profund: ele păstrează mereu senzaţia de a fi lipsite apărare, de a fi expuse unui posibil atac.
În cazul evenimentelor dureroase, memoria corporală face ca experienţa trecută să fie trăită ca şi cum s-ar petrece în prezent.
Cum poţi să vindeci amintirile dureroase înscrise în corpul tău
Corpul nostru duce cu el propriul nostru trecut, indiferent cât de dureros este acesta. Sau, mai bine spus, cu cât propriul nostru trecut este mai dureros cu atât el este mai bine cărat de trup.
Memoria corporală are nevoie de timp pentru a se vindeca, iar un prim pas către vindecarea amintirilor traumatice este acceptarea lor şi acceptarea propriei persoane aşa cum este ea.
Gestionarea trecutului dureros şi găsirea de sens pentru evenimentele neplăcute, traumatice, prin care am trecut, pot fi făcute cu succes în cadrul terapiei prin dans şi mişcare. Acest tip de terapie nu are propriu-zis legatură cu anumite stiluri sau tipuri de dans. Este vorba mai degrabă de mişcare pe muzică. Activitate care ajută individul să îşi recapete integritatea emoţională, cognitivă, fizică şi socială. Terapia prin dans şi mişcare se adresează atât copiilor foarte mici, cât şi adulţilor sau bătrânilor, urmărind, în cazul tututor, îmbunătăţirea calităţii propriei vieţi.
Dacă articolul pe care tocmai l-ai citit ți s-a părut interesant, îți recomandăm și: Irina Ţepuru: “Corpul comunică înainte de cuvinte”
