Sau cum se bat copiii și părinții pe fiecare centimetru de proprietate
Știți vorba aia: „Abia aștept să facă copilul 18 ani și să îl dau afară din casă, la facultate?” E posibil să nu o fi auzit încă, pentru că eu am inventat-o pe loc. De ce? Pentru că de mai bine de doi ani noi nu mai avem loc de jucăriile și lucrurile lui în cele trei camere ale apartamentului nostru și mai avem puțin și ne mutăm pe balcon. Asta când nu depozitam acolo cele două biciclete ale infantului nostru.
Trenurile din hol
Noua pasiune a lui Luca e să își instaleze cele două seturi de șine de tren de lemn împreună cu cele 10 vagoane pe distanța dintre cameră lui, care trec prin holul de la intrare, până la baie, adică până pe holul mic, străbătând toată camera de zi unde ne cam facem traiul. Cam 4 metri de tren prin casă. Asta înseamnă că trebuie să pășim cu grijă, zi și noapte, să avem grijă să nu îi dărâmăm podurile sau vagoanele. Știți de câte ori le dărâmăm din greșeală? Cam o dată la 5 minute.
Canapeaua veșnic ocupată
În paralel cu această instalație de trenuri și șine de care ne și lovim, are loc o expoziție itinerantă de avioane pe canapeaua noastră din sufragerie pe care nu mai apucăm să ne așezăm decât o dată la câteva săptămâni, atunci când cedăm nervos și facem curățenie împreună cu copilul la jucării. Avioanele nu stau niciodată împrăștiate, ci mereu aliniate pe pista de aterizare numită canapea, și sunt în număr de 20.
Fotoliul cel roșu la care nu avem acces
Avem două fotolii în casă, și noi suntem 3. În lipsă de canapea, ne rămân cele două: unul roșu, frumos, cumpărat special pentru că e comod, altul verde, tip balansoar, comod și el, dar mai vechiuț. Bătălia se dă pe cel roșu, evident, și mereu câștigă copilul, pentru că, citez: „Eu din asta văd cel mai bine la televizor. Și e al meu.” A se vedea că ni l-a furat de sub nas încă de foarte mic. Cred că i-l dăm zestre!
Camera lui
Dormitorul lui e mic dar simpatic, am încercat să îl aranjăm astfel încât să nu fie sufocat de jucării și mobilier, i-am făcut și pat comod, mic și jos, să nu cadă din el, are și spațiu de joacă și de depozitare. E cum mi-aș fi dorit să arate camera mea. Sau camera soțului. E minunat! Nu și pentru Luca, care nu stă acolo nici măcar 5 minute. E că o cameră de muzeu unde nici nu se depune praful. Ah, mai nou e și cameră de uscat rufe, așa de util e.
Dormitorul nostru
Spațiul nostru de somn e împărțit cu copilul de mai bine de 3 ani jumate, așa că denumirea de dormitorul nostru e una utopică. Poate să devină după 20, că-n profețiile politicienilor. Însă mai mereu a fost guvernat de pătuțul copilului sau un fotoliu pat pe care l-am lipit de patul nostru ca să simțim că avem un pic de spațiu conjugal.
La voi în casă cine e proprietarul de drept: voi sau copiii?
