De vorbă cu Speranța Farca despre relația părinți-copii

Speranta Farca la SERILE TDM/Totul despre mame

Speranta Farca la SERILE TDM/Totul despre mameÎntâlnirea cu Speranţa Farca din cadrul Serilor TOTUL DESPRE MAME a lămurit câteva aspecte importante din cadrul relaţiei părinţi-copii

În ultima zi de vineri a lunii mai, nici ploaia şi nici vântul puternic nu au reuşit să împiedice un public foarte numeros să vină la întâlnirea cu psihanalistul Speranţa Farca din cadrul Serilor TDM. Nu ştiu cu ce stare de spirit au sosit la Librăria Humanitas de la Cişmigiu toţi cei prezenţi, dar eu recunosc că am avut ceva emoţii la întrevederea cu invitatul serii, un om care mă fascinează de ani buni şi pe care am avut ocazia să-l descopăr nu numai prin intermediul cărţilor şi al site-ului său, dar şi prin amplele materiale publicate de-a lungul timpului de TOTUL DESPRE MAME. Iată ce ne-a ajutat să înţelegem mai bine Speranţa Farca la acest eveniment marca TDM:

Comunicarea, existentă din prima clipă

Printre primele teme aduse în discuţie s-a numărat cea a comunicării dintre mame şi copii. Mamele comunică cu copiii lor încă din burtă, iar după naştere această comunicare organică continuă. Atunci apare şi fenomenul prin care copilul controlează mama, iar tatăl este uşor neînţeles, fără a însemna că acesta nu are acces la o relaţie cu cel mic. Prin această comunicare începută de mamă, dar preluată şi de tată, părintele trebuie să anticipeze în locul copilului. Anticipează pericolul, lucrurile ce nu pot fi prevăzute de copil, evoluţia acestuia. Ulterior, când are grijă de sine, copilul are capacitate de anticipare suficientă şi părinţii se retrag încet. Iar mai târziu, copiii ajung  să se controleze pe ei înşişi după ce şi-au controlat mama, necunoscutul, destinul.

Pe de altă parte, tatăl are un rol foarte important, acela de a-l “smulge” pe copil din brațele mamei şi de a-l lăsa să evolueze şi să descopere lumea. De aceea şi părinţii trebuie să fie diferiţi, pentru că cel mic are nevoie de părinţi distincţi: mama care să fie protectoare şi tata care să-l scoată în lume.

Copiii nu mint

Şi, dacă tot am subliniat aspectul comunicării, de câte ori nu vi s-a părut, în cazul în care aveţi un copil puţin mai mărişor, că cel mic minte? Ei bine, ceea ce mi s-a părut realmente inedit a fost că Speranţa Farca ne-a spus că niciun copil nu minte. El fantasmează, de fapt, deoarece îşi doreşte să gestioneze lumea dopă bunul plac. În ajutor vine şi jocul, care este folosit de copil pentru a-l ajuta să înţeleagă nu doar ce i s-a întâmplat, ci şi ce se va întâmpla. Nu trebuie să uităm că jocul copiilor e privat, de aceea trebuie să ne descălţăm când intrăm în joc şi să nu preluăm sub nicio formă iniţiativa, decât dacă cel mic ne cere lucrul asta. La limita dintre fantasmă şi joacă este ipohondria, care apare când copilul încearcă să se ia în gestiune pe sine, iar semnalele ipohondriei tocmai asta ne indică.

Mamele trebuie să fie ele însele

Un alt aspect tratat de Speranţa Farca pe parcursul serii a fost cel referitor la modul în care copilul interacţionează direct cu mama sa. Nu trebuie să ne mire faptul că cel mic îi va încerca limitele acesteia cu ce este mai dificil, cum nici faptul că el este oglinda problemelor părinţilor. Chiar dacă anumite lucruri ne displac profund şi simţim nevoia să ne exteriorizăm, acest lucru este benefic, deoarece copilul are nevoie de o mamă completă, cu toate neputinţele ei. Şi, deşi părinţii nu trebuie să fie performanţi, ci să fie autentici, grija lor este să-şi gestioneze agresivitatea, pentru că orice este normal în relaţia cu cei mici, dar agresivitatea şi comportamentul abuziv, nu.

Despre moarte, frică, separare

Când am auzit cuvântul „separare”, am ciulit şi mai mult urechile, pentru că fix în această perioadă simt că mezina mea ar vrea să se desprindă de mine, dar ceva o opreşte. Speranţa Farca ne-a zis că dezvoltarea omului pleacă de la nişte frici, dar aceste frici nu sunt rele, ci au beneficii, iar noi trebuie să le oferim copiilor sprijin, ca fricile să fie gestionabile. Etapa de separare este de multe ori asimilată de copil ca fiind etapa în care lui îi e frică de faptul că nu se descurcă fără mama. Când copilul se agaţă şi vrea doar cu mama, el îşi pregăteşte, de fapt, separarea.

Totodată, ar trebui să nu uităm că un copil, ca să ajungă independent, trebuie să fie dependent. Iar ca să progreseze, copilul trebuie să ştie că este prefect normal să regreseze, dar să ştie că există şi disponibilitate din partea noastră.
Să nu ne surprindă, aşadar, că el vrea sa fie şi mai mic, refuză să mănânce dintr-o dată singur, nu vrea să ramană în grija altei persoane.
S-a mai adus în discuţie şi spaima de moarte, care apare pentru că moartea e necunoscută, dar această spaimă îl face pe copil să ia frâiele destinului propriu.

Toti copiii se poartă normal!

Spre finalul întâlnirii, Speranța Farca ne-a mai spus că trebuie să ne adaptăm mereu în relaţia cu copilul nostru, copil care e relaxat şi ne aşteaptă, fără grabă. Pentru noi, e suficient să facem un pas în faţă, vom creşte imediat ca părinţi. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că toţi copiii se poartă normal! Da, da, absolut toţi!

Cu ce stare de spirit am plecat de la eveniment? În primul rând cu un sentiment acut de relaxare, dar şi cu un altul de confirmare a faptului că, în pofida unor izolate abateri de la traiectorie, sunt pe drumul cel bun şi, orice-ar fi, pot să mă reculeg şi să continui să merg drept. Şi, deşi am ajuns acasă udă ciuciulete şi cu umbrela ruptă, nimic nu a şters amintirea unei întâlniri atât de plăcute, pe care sunt sigură că o voi retrăi şi lunile viitoare, când vor avea loc următoarele seri TDM!

Foto: Fotografii de familie

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație