Diana Gavajuc: „Majoritatea părinţilor îşi iubesc copiii, dar de la teorie la practică e cale lungă.”

Raluca Dumitrică
Diana-Gavajuc-totul-despre-mame

Am auzit cu toţii, încă de mici, de „cei şapte ani de-acasă”. Şi chiar dacă uneori ne pufnea râsul când oamenii mari de lângă noi rosteau apăsat această expresie, realitatea e că în spatele ei se ascundea un grăunte mare de adevăr: părinții sunt cele mai importante fiinţe din viaţa copilului şi au un rol enorm în formarea viitorului adult.

De vorbă cu Diana Gavajuc despre copii şi formarea caracterului lor

Despre modelul părintelui, despre comparaţii şi despre rolul iubirii în familie am aflat mai multe de la Diana Gavajuc, psiholog, psihoterapeut şi membru ISTT, care a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări.

TOTUL DESPRE MAME: Se spune că cei mici învață ceea ce trăiesc. Ce impact are asupra unui copil comportamentul părintelui său?

Diana Gavajuc: Aş ilustra impactul cu ceva ce a învățat cel mai mic băiat al meu ca temă la cunoașterea mediului. A avut de plantat grâu în două pahare: unul trebuia să fie pus într-un loc prielnic, cu suficient soare, unde urma să fie udat și îngrijit corespunzător. Celălalt trebuia pus la umbră, la o temperatură mai scăzută, udat o dată la trei zile, indiferent de starea pământului. Rezultatul l-a uimit pe băiețelul meu: grâul din primul pahar a crescut rapid, formând fire puternice. În celălalt pahar, firele au răsărit târziu, erau firave și bolnăvicioase, unele înclinate puternic spre partea din care apărea din când în când lumina, iar altele pur și simplu uscate. Fiecare plantă (în cazul nostru fiecare copil) are nevoie de condiții prielnice, adecvate particularităților, și, în funcție de ce-i oferă mediul (în cazul nostru părintele), se va dezvolta armonios sau nu, va fi mai puternică sau mai slabă.

TOTUL DESPRE MAME: Când trebuie să aplicăm autocenzura în relațiile cu cei mici?

Diana Gavajuc: Dacă prin autocenzură înțelegem controlul emoțiilor negative, ținerea în frâu a cuvintelor tăioase și a gesturilor care pot leza într-un mod sau altul copilul, atunci, consider eu, tot timpul. Chiar dacă majoritatea părinților își iubesc copiii, de la teorie până la practică e cale lungă. E necesar să dezvoltăm capacitatea de autoobservare și empatie, acestea reprezentând un prim pas spre o relaționare mai bună.

TOTUL DESPRE MAME: De ce este atât de important modelul părintelui în primii ani de viață ai copilului?

Diana Gavajuc: Pentru că baza structurii personalității se pune în primii ani de viață. Felul în care va învăța copilul să se raporteze la sine și la alții depinde fundamental de relația cu mama și tata. Imaginea de sine se construiește în funcție de cum și în ce măsură sunt satisfăcute nevoile de bază – hrană, siguranță, iubire și apartenență. Mai mult decât atât, copilul se identifică inițial cu mama, apoi și cu tata și preia acel tip de comportament care îi permite să se simtă conectat cu ei. E minunat dacă identificarea și conexiunea sunt prin iubire, empatie, blândețe, joacă, tristețe (cand e cazul), și e cu totul altceva când conexiunea se face prin furie, anxietate și reprimarea trăirilor.

TOTUL DESPRE MAME: De unde îsi poate extrage un copil reperele comportamentale în absența existenței unui model părintesc în viața sa?

Diana Gavajuc: Modelele nu lipsesc, ele doar au surse diferite. Dacă mama sau tata sunt absenți fizic, copilul va folosi toate informațiile disponibile pentru a crea un model mental căruia îi va atașa un set de sentimente legate de această lipsă. În paralel, oamenii din jurul lui și interacțiunea cu ei vor determina o anumită direcție de dezvoltare care va conține, într-o formă sau alta, și reprezentarea părinților absenți.

TOTUL DESPRE MAME: Care sunt acele lucruri negative ce pot influența pe termen lung comportamentul copilului?

Diana Gavajuc: E o întrebare complexă, iar răspunsul, unul complex și el, depinde de etapele de dezvoltare a copilului. Fundamental, însă, este că lipsa afecțiunii, a unui climat de acceptare și prețuire sănătoasă vor conduce la pierderea încrederii copilului în părinți, care de cele mai multe ori este cauza unor comportamente regretabile. Cred, de asemenea, că absența sau confuzia în privința unor limite clare de acțiune, combinată cu lipsa unor repere morale transpuse în relație, au ca rezultat caractere nedezvoltate și comportamente deficitare.

TOTUL DESPRE MAME: Ne aflăm într-o perioadă în care competiția își face simțită prezența pe toate planurile și în care unii părinți fac tot felul de comparații între copilul lor și alți puşti de vârstă similară. Cum influențează raportarea permanentă la alții comportamentul și dezvoltarea unui copil?

Diana Gavajuc: A spune că putem feri copilul de orice comparație este o iluzie. Suntem ființe sociale și avem formate diferite clasificări, ierarhii și criterii de evaluare. Însă se întâmplă frecvent în cabinetul meu de psihoterapie ca un copil, adus de părinți pentru că are un comportament violent sau complet demotivat în privința școlii, să ascundă de fapt o rană profundă, generată de lipsa iubirii și a acceptării de către părinţi, pentru că nu se ridică la nivelul fraților sau al colegilor.

Comparația este bună, dacă o folosim pentru a observa schimbările copilului în timp față de el însuși. Când copilul este încurajat, când împreună cu copilul stabilim obiective, conforme vârstei și particularităților acestuia, atunci competiția devine cu sine și este constructivă. Din nou, exemplul părintelui este hotărâtor. Arătându-i un exemplu, tata și mama își pot propune obiective în dreptul său, stimulând astfel determinarea copilului.

TOTUL DESPRE MAME: La Serile TDM vom afla direct de la dumneavoastră cum îsi pot valorifica cei mici potențialul. Până atunci, ce sfat aveți pentru parinții care văd mai multe defecte în copiii lor, în loc de calități?

Diana Gavajuc: În primul rând aș empatiza cu acești părinți, pentru că ei trăiesc într-o permanentă tensiune și nemulțumire. Cauzele pot fi diferite, uneori atât de mult l-au așteptat pe acest copil, încât “trebuie să fie perfect”. Dar, după cum nimeni nu este perfect, dezămăgirea și frustrarea cauzate de pierderea iluziei este mare. Trecerea de la iluzie la realitate este un proces dificil, dar necesar, și aduce beneficii evidente. Pentru că doar acceptând copilul, așa cum este el, se poate crea conexiunea prin iubire, care este singura bază a dezvoltării calităților și a atenuării defectelor.

Pe de altă parte, noi tindem să proiectăm în celălalt defectele pe care nu le putem (sau nu vrem) recunoaște în noi înșine și, atunci când le vedem în copil, acestea ne supără. E necesar ca părinții să se întrebe care este modul lor general de a vedea viața, ce observă de obicei la oameni, defecte sau calități? Ce le spune răspunsul la această întrebare despre ei? Au adoptat acest stil de la părinții lor și în ce mod își pune acest lucru amprenta asupra relațiilor? Sunt întrebări de introspecție necesară, deoarece un copil își poate dezvolta părțile tari și poate lucra asupra părților slabe doar în co-proces cu mama și tata.

Alfie Kohn se va afla pe 16 și 17 martie 2019 pentru a patra oară în România pentru a susține o nouă serie de conferințe, în București și Cluj. Conferința ”De la pedepse si recompense la cooperare și colaborare” este organizată de TOTUL DESPRE MAME cu sprijinul Transylvania College și Asociația pentru Comunicare Nonviolentă. Detalii AICI.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa