Nu vă mai umiliți copiii!

Copil umilit

Copiii umiliți nu se simt iubiți!

Dragi părinți, nu vă mai umiliți copiii! Educația nu înseamnă umilință și mustrare. Educația se face cu dragoste și încredere!

Și vă dau un exemplu cunoscut de toată lumea: “Intru într-un magazin de la colțul străzii și îmi aștept rândul la casă. O mamă desprinsă parcă din filmul tovarășului Ceaușescu își smucește copilul și îi atrage atenția că face prea multă gălăgie. Apoi îi spune să stea cuminte într-un colț. Copilul o întreba insistent dacă îi cumpără ceva dulce, dar își ascultă mama și se potolește preț de câteva secunde. Apoi uită incidentul și începe să fredoneze un cântec. Din nou, mama țipă. Țipă la el să tacă, altfel vor “discuta” acasă.” Din figura pură și fericită a copilului observ că mâhnirea îi pune stăpânire pe chipul de îngeraș și se conformează cu cele spuse de mamă. Nu are încotro.

Să educăm, nu să călcăm în picioare!

Nu sunt mamă încă, dar aș fi sărit la gâtul ei! Ce supărare să fi pus stăpânire pe ea încât să-și umilească propriul copil așa? Cu ce drept să-i năruiască orice urmă de fericire celui care e sânge din sângele ei? În fond, acea mamă era mai gălăgioasă decât copilul ei. Și până la urmă, cine hotărăște dacă un copil deranjează sau nu? Ce fel de mamă ești tu, cea care își varsă frustrările pe o ființă fragilă care-și pune toată încrederea în tine?

Parenting-ul implică mai mult decât atât, așadar vă recomandăm să citiți cartea Parenting cu iubire. Descoperă-ți instinctele de părinte. 

Adult fiind, nu-mi plac reproșurile primite din partea nimănui. Sigur că eu am suficient discernământ încât să-mi dau seama cum să fac lucrurile, astfel încât să nu fiu mustrată. Dar un copil? Ce simte și ce înțelege un copil din “nu pune mâna acolo”, “nu mai face gălăgie”, “uite ce-ai putut să faci”? Este obligația ta să crești un copil care să devină un adult sănătos și cu încredere de sine. Este obligația ta să-i explici de ce nu trebuie să pună mâna și ce se întâmplă dacă face asta (și nu mă refer la pedeapsa pe care i-o poți da). Este obligația ta să-l faci să aibă încredere în tine și să-l educi. Să-l educi, nu să-l umilești sau să-i rănești sentimentele.

Știi ce se întâmplă atunci când îți umilești copilul?

Va crede că nu-l mai iubești sau că nu e bun de nimic, în niciun caz nu-l vei face să nu mai repete greșelile. Nimic nu-i poate face mai mult rău decât să-l faci să creadă că nu-l apreciezi suficient de mult. Concentrează-te asupra faptei, nu asupra copilului. Când are un comportament care nu este pe placul tău, ia-l deoparte și explică-i între patru ochi de ce fapta lui nu este corectă și cum poate să procedeze pe viitor. S-ar putea să uite, dar ai răbdare și explică-i din nou. Nu de față cu toată lumea, ci atunci când sunteți singuri. Nu pe un ton ridicat, ci pe un ton prietenos și cald. Propune-i un joc bazat pe secrete. Faceți o promisiune amuzantă în care voi trebuie să fiți cei mai buni prieteni, dar nu-l mai umili. Te asigur că va înțelege și nu-i va mai fi teamă.

Sigur că poate ai momentele tale când ești prea stresată și răbdarea ți s-a terminat. Cere-ți scuze când greșești fără să-ți fie teamă că-și va lua nasul la purtare. Comunicarea este la fel de importantă precum iubirea atunci când vrei să-l educi.

Cu reproșuri, pedepse și un ton ridicat nu vei crește decât un adult care se va lăsa călcat în picioare de ceilalți. Doar asta l-ai învățat, nu? Că nu e bun de nimic.

UPDATE: Dragi mămici, intenția articolului nu a fost de a arăta cu degetul sau de a judeca, ci mai degrabă de a trage un semnal de alarmă. Sigur că nu sunt mamă încă și nu înțeleg stresul de zi cu zi, însă asta nu mă împiedică să am reacții la astfel de emoții.

Vă doresc răbdare multă și nervi de oțel!

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()