Metaforele încep să aibă sens în mintea copiilor în jurul vârstei de șapte ani. Până atunci, nu vă mirați dacă-i vedeți confuzi când le spuneți că nu au capul pe umeri.
Aseară m-am așezat să răsfoiesc o revistă primită din farmacie. Copilulul meu, un băiat de trei ani și opt luni, și-a făcut loc lângă mine. Am început o conversație. ”De ce culoare e fularul doamnei ?”, ”În ce e îmbrăcat băiețelul?” până am ajuns la o reclamă pentru magneziu – în imagine, o sala de ședinte în care doamna de la prezidiu era fără cap. Mesajul suna astfel ”atunci când mintea ți-a rămas în vacanță, întră în ritm cu … (numele produsului)”. Imaginea l-a intrigat pe copil.
”Doamna n-are cap. Unde-i capul?”
”În vacanță”
”Dar ce face în vacanță singur? Și doamna cum stă fără cap?”
E devărat că dacă nu citeam mesajul nu pricepeam nici eu ce vrea să spună imaginea. Așa că am încercat să-i explic băiatului metafora din fotografie. Că, de fapt, doamna are cap, dar gândurile ei sunt în altă parte, adică se gândește la vacanță și atunci când ești fizic prezent, dar nu și cu gândul se spune că nu ai cap.
”Și dacă iei pastilele vine capul la loc?” – a venit întrebarea.
”Capul există deja, dar reclama spune că dacă iei aceste pastile poți din nou să te concentrezi la serviciu, nu te mai gândești la vacanță”. A priceput și nu prea.
Copilul a dat pagina și a găsit o altă reclamă cu o familie fericită și a exclamat bucuros ”Aici doamna are cap!”.
Mi-am dat seama că mintea lui încă nu e pregătită să interpreteze acest mesaj abstract.
Folosim șase metafore pe minut
Pentru a nu mă simți și eu fără cap, am încercat să aflu când copiii încep să priceapă concepte.
DEX definește metafora astfel: ”Figură de stil rezultată dintr-o comparație subînțeleasă prin substituirea cuvântului obiect de comparație cu cuvântul-imagine” sau ”Figură de stil care constă în a da unui cuvânt o semnificație nouă, în virtutea unei comparații subînțelese”.
Așa cum spune si James Geary, în cartea ”I is an another – The secret life of metaphor and how it shapes the way we see the world” metafora este mult, mult mai mult decât atât. Se află la locul de muncă și în toate domeniile activității umane. În vorbire, folosim în medie 6 metafore pe minut. De aceea, pentru a înțelege lumea din jurul lui, copilul are nevoie de capacitatea de a interpreta metaforele.
Cercetarea ”Children and Metaphors” de la Universitatea Illinois arată că abilitatea de a crea metafore, dar și de a le înțelege, este un proces continuu și nu ține de o vârstă anume, ci mai degrabă de lărgirea ariei de experiență a copilului. Cu cât crește, cu atât înțelege mai multe, deci poate crea corelații, găsi asemănări între lucruri diferite și a le pune în noi contexte.
Universitatea Jagiellonian din Cracovia a studiat gândirea metaforică la preșcolari și a ajuns la concluzia că între vârsta de trei ani și până la șase copiii fac trecerea de la o gândire foarte concretă și ancorată în realitate către una mai abstractă, pe baza orizontului lor de cunoștințe care este în continuă lărgire, dar și a dezvoltării limbajului.
Încă de la vîrste mici, în jocurile copiilor putem observa metafore, când copilul ia un bețisor și îl rotește pe podea spunând că face plăcinte cu sucitorul, de exemplu. Însă abia de la șapte ani un copil înțelege ce înseamă expresia un om cald sau rece și că aceasta nu face referire la cât de gros sau subțire este îmbrăcată persoana. Sau, ca în cazul reclamei, că doamna e bine-mersi cu capul fizic pe umeri și că doar gândurile îi zboară la vacanță.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
