Râsul nu îngrașă decât dacă ești fraier

Ruxandra Rusan
rasul nu ingrasa totul despre mame

Mai ales râsul cu copiii. Cred, chiar, că o tură de râs bun arde calorii, șterge emoții negative și, cu riscul să ne adauge pe chip un rid ștrengar, ne pune în ochi și în glas o lumină imposibil de obținut altfel.

La mine în casă se râde. Mult. Sunt o persoană pe care râsul o salvează din multe situații, adică și în caz de stânjeneală, emoție, veselie sau disperare. Căci hazul de necaz te face să vezi lucrurile mai relaxat. 

E o meteahnă mai veche, încă din școală. O privire spre colega mea, Carmen, era de-ajuns să ne facă să râdem în hohote, pe muțește, până alunecam sub bancă, mai ales la orele infinit de plictisitoare de latină. Nu mă puteam opri nici măcar în clipa când privirea de vultur a profesoarei mă țintuia de bancă. “Rusan, Neacșu, AFARĂ!” Ieșeam și râsul continua acolo, pe hol.

Acum am cu cine să râd așa!

Cu copiii, vrei, nu vrei trebuie să te porți ca un adult. Să fii serios când îi pui să se spele pe dinți. Să asculți, să sprjini, să fii matur. Însă mi-e tare drag de clipele când pot să râd cu băiatul meu de ne ținem cu mâinile de burtă. Ultima astfel de aventură a avut loc la pet-shop-ul de unde aprovizionăm animalele casei. O doamnă plictisită ne pune pe tejghea ce cumpărasem, apoi Tudor spune că ar vrea să ia și nu știu ce osișor de ros pentru câini, să le facă supriză. “Da, drăguța mea, îți dă tanti și osișor!” Copilul o privește buimac. “Drăguța?!” “E băiat”, zic eu. “Băiat, fată, toți câinii rod osișoarele astea”, mă lămurește doamna, care îl privește iar pe copil și îi spune: “Îți mai dă tanti ceva, frumoasa?” Pe Tudor îl bușește rîsul, eu plătesc în grabă, ieșim și începem să râdem amândoi ca apucații. “Arăt ca o fată? De la glugă?”, întreabă printre sughițuri copilul. “Nu, se vede clar că ești băiat, iubita!” Și dă-i și râzi. Evident, poanta a rămas în repertoriu. E ca un trigger de umor care dezamorsează situații altfel tensionate. Știu că e semnalul nostru discret că e cazul să facem rost de niște hormoni de bucurie.

Autoironia n-a omorât pe nimeni

Posibil una dintre formele de umor cel mai greu de cultivat într-un copil rămâne autoironia. Dar odată ce îi descoperi valențele, o poți folosi pentru tot restul vieții. Chiar și atunci când faci o gafă sau când lucrurile nu ies așa cum ți-ai dori. Poți să nu te iei mereu în serios, nimeni nu te ia mereu în serios. Și dacă, cumva, se întâmplă asta, eu zic că nu e o veste dintre cele mai bune. Să fii capabil de autoironie presupune să ai conștiința faptului că ești iubit și acceptat în orice situație, chiar dacă se întâmplă să mai fii prins pe picior greșit.

E OK să greșești, e OK să n-ai tot timpul dreptate, e în regulă să râzi de propriile tale stângăcii, să nu încerci musai să le maschezi sau să le ascunzi rușinat.

Râzi până te vindeci

Cum râzi cu un copil care are poftă de râs n-ai prea multe șanse să râzi în alt context, matur fiind. Și pentru copii e o descoperire interesantă să vadă că adulții au și ei chef de glume, că se pot lăsa luați peste picior fără să se simtă lezați. Râsul nostru, al meu și al lui Tudor, mă face să mă simt iar copil. Liberă, veselă, zbanghie și plină de chef de viață. E un fel de descătușare a tuturor energiilor veseliei, când râdem în hohote nimic nu e prea grav, toate se pot rezolva, nimic nu ne apasă și nimeni nu poate să ne supere. Nici măcar o față lungă – ohooo, ba dimpotrivă, ne vine să râdem și mai abitir. Poate că și Tudor o sa fie un elev ca mine și va avea zile cu ore luuuungi de chimie sau latină când pur și simplu va vărsa toate frustrările sufletului tânăr care stă cu coatele lipite de o bancă anostă în râsul ăla nebun și viu. Partea bună este că, dacă mă voi trezi chemată la școală să mi se reproșeze râsul copilului, o să încerc – și cred că o să reușesc – să nu răspund tot cu un râs înfundat. Doar sunt om mare! Sau?

Ce-ar fi să râdeți în familie, cu tot cu bunici? Iată și cum se poate întâmpla acest lucru: Un joc pentru întreaga familie

Dați-ne și un like pe Facebook, dacă nu ne-ați dat deja, pentru a fi la curent cu cele mai simpatice articole pe care le publicăm!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa