Violența domestică se transmite, ca o moștenire odioasă, în familie. Cum o oprim

Violența domestică se transmite în familie. Se estimează că, în România, o femeie este victima violenței domestice la fiecare 30 de secunde. Acest lucru înseamnă că, până voi termina eu de scris acest text, câteva zeci de femei vor fi trăit deja teroarea unei agresiuni fizice, verbale sau sexuale din partea celui cu care își împart viața. Iar până când vei termina tu sa citești acest text, în jur de 10 femei vor fi suferit un astfel de abuz. Sună îngrozitor? Așa este și în realitate, numai că în locul cifrelor sunt chipuri adevărate, marcate de spaimă și durere.

Să spunem “NU” violenței domestice și să nu îi lăsăm pe copiii noștri să devină nici victime, nici agresori!

Astăzi aș vrea să ni le imaginăm pe toate aceste femei care suferă abuzuri în intimitatea propriului cămin. Fiindcă ele sunt printre noi, dintre noi, vreau să trecem mai departe de cifre. La nivel mondial, una din trei femei a fost măcar o dată în viață victima violenței domestice, iar România este aproape de această statistică globală. Asta înseamnă că, dacă nu ai fost chiar tu victima unui astfel de tratament, cu siguranță există în cercul tău de apropiați măcar o femeie care suferă – de multe ori în tăcere – povestea abuzurilor partenerului. Poate este mama ta, bunica sau o mătușă? Sau poate una dintre prietenele tale cele mai bune? O colegă sau o vecină?

Violența domestică se transmite din generație în generație

Ce le face pe aceste femei să rămână în relații violente, în care sunt supuse în mod repetat unor tratamente umilitoare și dureroase? De ce atât de multe femei acceptă să fie înjosite, bătute, jignite și amenințate? Ce fel de femei sunt acestea care acceptă palma care cade asupra lor cu furie și ce fel de bărbați sunt cei care le lovesc, răpindu-le demnitatea?

Ca și abuzul sexual, violența domestică se transmite, ca o moștenire odioasă, din generație în generație. În loc de înțelepciune și sfaturi bătrânești, unele familii transmit următoarelor generații modelul abuzatorului și al abuzatului. Nu vă imaginați că este un model simplu. E atât de complicată dinamica ce transformă o relație de iubire într-o relație de control, manipulare și abuz! Este o transformare care are loc în timp, cu pași mărunți, astfel încât prima palmă și primele regrete arată aproape întotdeauna ca un accident irepetabil. Însă majoritatea femeilor abuzate știu: dacă s-a întâmplat o dată, cel mai probabil se va întâmpla din nou. Și din nou, și din nou, din ce în ce mai des și mai violent. Abuzul domestic se transformă din accident în rutină, iar uimirea femeii care nu credea că va ajunge vreodată aici se transformă încet, dar sigur, în resemnare.

Femei simple, femei complicate, femei cochete, femei disperate, femei bogate, femei. Victime ale violenței domestice.

M-am întrebat deseori ce fel de femei sunt cele care acceptă să fie victime. Și am crezut că este vorba despre femei simple, cu școală puțină și cu perspective neclare. Acele femei care cred că vor muri de foame fără bărbatul de lângă ele, acelea care nu își imaginează că-și pot crește copiii fără tată. Am crezut că sunt femei slabe, ușor de manipulat, femei năpădite de complexe și frustrări, femei incapabile să trăiască singure. Dar viața m-a contrazis, și nu o dată. Am cunoscut femei de carieră, frumoase și (aparent măcar) puternice și împlinite. Victime ale violenței domestice. Femei tinere, care au toate perspective în față, deschise ca un evantai. Victime ale violenței domestice. Femei care apar la televizor și par să trăiască într-un basm. Victime ale violenței domestice. Femei simple, femei complicate, femei cochete, femei disperate, femei bogate, femei. Victime ale violenței domestice.

Nu vă loviți niciodată copiii și nu lăsați pe nimeni să o facă!

De unde vine situația asta absurdă, unde se naște și cum înflorește? Uitați-vă la fiicele voastre, cele care sunteți mame de fete. N-ați vrea în ruptul capului să treacă prin așa ceva peste 20-30 de ani, nu-i așa? Uitați-vă la fiii voștri, admirați-le inocența. N-ați vrea să ajungă abuzatori și să trăiască în teroare, durere și remușcare, nu-i așa? Atunci, nu-i loviți niciodată și nu lăsați pe nimeni să o facă.

Copiii care sunt bătuți în copilărie de către cei care ar trebui să le ofere protecție vor suferi o traumă emoțională. Ani mai târziu, se vor transforma în adulți care ar putea tolera abuzul, pentru că un mecanism psihic straniu îi face să se alieze cu abuzatorul, permițându-i abuzul, pentru a retrăi și a reitera durerea traumei inițiale. Adulții fac asta: refac și repun în scenă evenimentele traumatice ale copilăriei, într-o încercare disperată de a înțelege și de a restabili ordinea, uneori traumatizantă, pe care o cunosc. Este similar mecanismului prin care copiii abuzați devin la rândul lor abuzatori. Cum ajung adulții să refacă și să își asume unul dintre aceste roluri, de abuzat sau abuzator, se poate afla, dar cel mai adesea cu ajutorul terapiei. Cert este că familiile de origine transmit viitorilor adulți modelul violenței familiale.

Încurați-le pe fiicele voastre să își găsească parteneri care să le susțină și să le iubească!

Dacă sunteți mame de fetițe, nu le loviți și îndepărtați din preajma lor pe oricine le-ar putea lovi. Spuneți-le întotdeauna că nimeni, niciodată nu are dreptul să le lovească și faceți tot posibilul ca aceasta să fie moștenirea pe care le-o lăsați: certitudinea faptului că nu vor accepta să fie bătute și umilite de nimeni, în nicio circumstanță, certitudinea faptului că în viața adultă își vor căuta parteneri care să le apere, să le protejeze, așa cum au făcut, în orice moment, mami și tati. Iar dacă sunteți mame de băieți, nu permiteți ca aceștia să fie bătuți și să se transforme la rândul lor în agresori. Nu-i lăsați să trăiască lângă un tată abuzator și să preia acest model. Protejați-i la fel de mult ca și pe fete, sunt la fel de sensibili!

În căutarea fericirii

Cândva, o femeie foarte înțeleaptă îmi povestea de o discuție avută cu o prietenă care nu-și mai iubea soțul, dar rămăsese cu el și ca să nu-l rănească pe acesta, și de dragul familiei, al copiilor. Total împotriva inimii. Credea că ceea ce simte ea este un moft și că nu poți strica o familie, armonia acesteia, doar pentru că nu mai simți pentru partener iubirea de altădată. Se învinovățea pe ea însăși că se poartă ca un copil, nu ca o femeie matură și responsabilă. Era însă nefericită în această căsătorie, așa că i-a cerut sfatul prietenei sale.

Cum ziceam, amica mea este o femeie foarte înțeleaptă, așa că nu mă mir că toată lumea are încredere în ea și îi cere sfatul. Ascultându-și buna prietenă, mamă de fiică la rândul său, a întrebat-o dacă și-o poate imagina, peste ani, pe fiica sa în exact aceeași situație și cum ar vrea ca ea sa acționeze. Ar vrea să rămână, nefericită, alături de un bărbat pe care nu-l mai iubește, doar de dragul aparențelor și al unei presupuse armonii familiale, sau ar vrea ca ea să își ceară libertatea și să își caute fericirea? Ar vrea să aibă puterea să spună adevărul și să își asume că îi poate răni pe alții în drumul său către fericire sau ar vrea să sufere în tăcere, acceptând o relație de compromis?

Noi le arătăm lumea copiilor noștri

Reacția mamei a fost vehementă: “Ooo, sigur, aș vrea să fie puternică și să-și caute fericirea. Aș vrea să nu accepte un compromis și să nu treacă prin ce trec eu.” Prietena ei a ajutat-o atunci să înțeleagă ce are de făcut fără ca măcar să-i dea un sfat, punând, pur și simplu, o întrebare. Pentru că adevărul este că noi le arătăm copiilor noștri ce înseamnă viața. Prin tot ceea ce facem, ei învață despre lume, despre relații, despre fericire, despre sacrificiu, despre compromisuri, despre roluri, iubire sau prietenie.

Poți face același exercițiu de fiecare dată când îți este greu să iei o decizie. E un exercițiu valoros care te poate ajuta să faci alegeri. Imaginează-ți că fiica sau fiul tău este în aceeași situație și gândește-te ce ți-ar plăcea să facă.

Despărțirile sunt grele, dar uneori sunt singura soluție

Când vine vorba despre despărțirea de partener sau de tatăl copiilor, decizia poate fi grea, teribil de grea. Despărțirile sunt traumatizante, dureroase și pentru adulți, dar mai ales pentru copii. Să fii părinte singur e foarte greu și uneori deprimant. Singurătatea nu e o ispită pentru aproape nimeni. În plus, ne leagă multe de oamenii de lângă noi, de la ratele la casă până la responsabilitatea comună pentru copii. Există situații care se pot rezolva și răni care se pot vindeca. Există multe feluri de terapie, cursuri de dezvoltare personală și acorduri care ne fac să funcționăm împreună.

Însă celor care spun că rămân lângă un soț abuzator de dragul copiilor, exercițiul de mai sus le poate aduce puțină claritate. Copiii noștri vor fi, peste ani, un fel de proiecții ale noastre. Ei preiau modelele noastre și vor reîncerca, la rândul lor, să refacă, atât cât pot de fidel, familia în care au crescut, cu bune și rele. Vor pune în acest taboul chiar propriile traume și spaime, dacă nu le-au vindecat cumva între timp în ani buni de terapie. Vor negocia împreună cu partenerul pentru a ajunge la un compromis, la un acord între cele două modele pe care le pun în comun. La limită, vor manipula, vor amenința și vor folosi forța pentru a-și impune propriul model.

Nu le lăsați copiilor voștri drept moștenire violența domestică!

Este modul în care violența domestică trece din generație în generație. Dacă a ajuns astăzi la noi, este responsabilitatea noastră să nu o pasăm generației următoare. O putem face să se oprească cerându-ne noi, în primul rând, demnitatea înapoi.

Să fim, așadar, unite în dorința noastră de respect și demnitate pentru femei. Fiecare femeie merită să trăiască o viață demnă, așa cum merită fiecare copil. Dacă știți măcar o femeie abuzată de partenerul ei, o puteți încuraja să ceară ajutor aici:

http://www.politiaromana.ro/violenta_in_familie.htm

http://www.educatiefaraviolenta.ro/Link-uri_utile/Adaposturi

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație