Ce alimente dau energie proaspetei mămici și de ce trebuie să uiți de diete

Alexandra Constantin
mama bebeluș mancare

Se ştie cât de epuizante sunt primele luni de după naşterea copilului. De ajutor în această perioadă sunt alimentele care cresc nivelul de energie. Noi îţi spunem ce produse să consumi astfel încât alimentaţia după naştere să fie una cât mai sănătoasă.

Mamele ştiu cât de dificil este să te odihneşti sau să mănânci când şi cât trebuie după ce te întorci cu copilul din maternitate. Important este să te hidratezi şi să mănânci cât mai bine având în vedere cât de solicitantă poate să fie noua meserie de mămică. Includerea alimentelor sănătoase în dietă şi respectarea câtorva reguli simple te vor ajuta să ai energie atât pe timpul zilei, cât şi al nopţilor.

Alimentaţia după naştere: începe ziua cu un mic dejun hrănitor

Alimentele bogate în proteine (precum ouăle şi iaurtul), cele care conţin carbohidraţi complecşi (pâinea integrală sau cerealele integrale) sunt alegeri mult mai bune pentru micul dejun decât carbohidraţii simpli sau produsele care conţin zaharuri, arată www.babycenter.com. Prepară mai degrabă un smoothie care să conţină fructe şi iaurt sau mănâncă un bol cu fulgi de ovăz şi lapte decât să alegi un covrig, cereale care conţin zahăr sau pâine albă. ”Carbohidraţii simpli fac ca nivelul de zahăr din organism să crească, după care să scadă destul de rapid , fapt ce poate face ca persoana să se simtă lipsită de energie, chiar somnoroasă. În schimb, consumul de carbohidraţi complecşi face ca nivelul de energie să fie ridicat pentru mai mult timp, menţine senzaţia de saţietate şi aduce un aport mai mare de vitamine şi de minerale”, explică medicul pediatru James Sears, autorul cărţii ,,Cartea bebelușului”.

Mănâncă mai puţin, dar de mai multe ori pe zi

„Alege să mănânci de mai multe ori pe zi (de exemplu de cinci ori) porţii mai mici de mâncare, decât să ai doar trei mese. Asta trebuie să fie una dintre regulile de aur când vine vorba de alimentaţia după naştere. Astfel şi energia se va păstra pentru mai mult timp, nu se face trecerea doar de la senzaţia de foame la cea de saţietate”, adaugă medicul pediatru. Cu greu reuşeşti să mănânci şi doar o dată pe zi? Atunci nu ezita să cumperi şi să ai mai mereu în frigider gustări sănătoase, bogate în proteine şi carbohidraţi complecşi. Printre acestea se numără pâinea integrală prăjită cu puţin unt de arahide, humusul, brânza, amestecul de nuci şi fructe uscate sau iaurtul cu fructe.

Alimentaţia după naştere: nu e momentul să te gândeşti la dietă

Este posibil ca după naştere încă să mai porţi haine cu o mărime mai mare, mai ales că în multe dintre cazuri burta se retrage în timp. Cu toate acestea, bine de ştiut este că nu e momentul să te gândeşti la începerea unei diete. „Este foarte important ca mamele să nu se gândească să mănânce mai puţin în primele luni după naştere. Cel mai bine este ca ele să aştepte până s-au recuperat în totalitate după naştere, după ce lactaţia se reglează, iar medicul de familie spune că este în regulă să urmeze o dietă. Nu trebuie ca proaspetele mame să uite că după naştere aportul caloric de care au nevoie e chiar unul cu 500 de calorii mai mare, mai ales că alăptează, iar programul cu bebeluşul este unul foarte solicitant”, spune Debra Gilbert Rosenberg, autoarea volumului ,,The New Mom’s Companion”.

Hidratare, hidratare, hidratare

Nu doar alimentaţia după naştere are un rol important, ci şi hidratarea. În primele săptămâni după venirea copilului pe lume deshidratarea se numără printre principalele cauze care favorizează apariţia oboselii şi a stării de somnolenţă. De aceea este foarte important să bei apă cât de des poţi. „Consumul unei cantităţi mai mari de lichide este cel mai simplu lucru pe care îl poate face persoana pentru a avea parte de energie”, explică Debra Gilbert Rosenberg. Păstrează o sticlă de apă la-ndemână şi nu uita să iei una cu tine şi când pleci cu micuţul la plimbare. Senzaţia de sete o să fie şi mai persistentă dacă alăptezi, de aceea trebuie să te asiguri că bei apă (chiar şi în cantităţi mici), dar des.

Alimentaţia după naştere: nu te baza pe cofeină sau pe dulciuri

Este tentant să bei o cană de cafea aburindă sau să mănânci nişte ciocolată atunci când te simţi epuizată, mai ales că ştii că astfel poţi obţine stropul de energie de care ai atâta nevoie. Bine de ştiut este însă că energia pe care o obţii consumând astfel de produse este una de scurtă durată. Atât cafeina, cât şi zahărul duc repede la creşterea nivelului de energie. Dar la scurt timp acesta scade şi persoana o să se simtă şi mai obosită ca înainte.

Fructele, de mare ajutor

Câteva felii de fructe sunt soluţia ideală care să te ajute atunci când ai nevoie de puţină energie după naştere. „Fructele oferă aportul de energie de care organismul are nevoie, dar fără să te facă să te simţi fără putere la scurt timp, aşa cum se întâmplă când consumi dulciuri”, spune nutriţionista Jo Ann Hattner. Aşa că nu ezita să pui pe lista de cumpărături merele, portocalele, perele, piersicile şi perele. Nu doar că sunt bogate în fibre şi aduc beneficii sănătăţii digestive, ci nu necesită decât o simplă spălare înainte de consum.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa