Alimente împotriva respiraţiei urât mirositoare

Iulia Mirică

Remedii naturale împotriva respirației neplăcute

Mirosul neplăcut poate fi un efect secundar enervant provocat de o multitudine de factori externi și interni, dar în special de alimente. În timp ce guma de mestecat este un remediu imediat pentru respirația urât mirositoare, rezultatele sunt doar pe termen scurt și nu rezolvă problema cu adevărat. Însă există felurite opțiuni sănătoase pe care le puteți adopta atunci când mâncați, putând ajuta respirația neplăcută, cunoscută și sub denumirea de halenă. Deși este evident faptul că unele alimente, precum ceapa și usturoiul, vor contribui la agravarea respirației urât mirositoare, vinovate sunt și alte ingrediente mai puțin cunoscute regăsite în cele mai multe diete, precum amidonul, alimentele rafinate și bomboanele.

Dacă nu aveți posibilitatea spălării pe dinți după fiecare masă, există unele alimente care acționează împotriva respirației urât mirositoare. Unele fructe și legume, cum ar fi merele și țelina, înlătură resturile alimentare, pentru a preveni acumularea acestora. Alte alimente lucrează la un nivel mai profund, ajutând la neutralizarea acidului din stomac, cum ar fi ghimbirul, feniculul și iaurtul probiotic.

Iaurt probiotic împotriva respirației urât mirositoare

Iaurtul probiotic este ideal pentru sănătatea digestivă, fiind un neutralizator eficient pentru halenă. Consumarea iaurtului care conține culturi active vii reduce cantitatea de compuși pe bază de sulfit, care provoacă mirosul urât. Este o idee bună să adăugați acest aliment în dieta voastră și datorită conținutului de vitamina D, care luptă împotriva bacteriilor din cavitatea bucală. Chefirul oferă aceleași beneficii precum iaurtul probiotic.

Legume verzi împotriva respirației urât mirositoare

Legumele cu frunze verzi, precum spanacul, salata verde și varza sunt foarte bune pentru sănătatea noastră, precum și pentru igiena orală. Legumele verzi mențin nivelurile pH-ului intern echilibrate, iar nivelul alcalinelor mic, ajutând la prevenirea uscării gurii (o altă cauză a respirației urât mirositoare). Aceste alimente conțin, de asemenea, o cantitate mare de clorofilă, care are efectul unui deodorant natural.

Ceai verde împotriva respirației urâte

Ceaiul verde are o compoziție bogată în polifenoli, antioxidanți care luptă împotriva dezvoltării bacteriilor și ajută la reducerea compușilor de sulf. Ceaiurile verzi sunt bune pentru sănătatea parodontală, însă dezavantajul este că pot păta dinții. Pentru a beneficia de avantajele acestui aliment fără efecte secundare, puteți utiliza extract de ceai verde ca supliment împotriva bacteriilor orale.

Mere împotriva respirației urât mirositoare

Merele sunt un aliment perfect pentru a menține igiena orală sub control, datorită proprietăților lor de detergent natural. Atunci când mușcăm dintr-un măr, placa este îndepărtată de pe dinți, astfel eliminând resturile alimentare care pot cauza apariția bacteriilor pe gingii și dinți.

Ghimbir împotriva respirației urâte

Ghimbirul este un remediu vechi pentru stomacul cu probleme, care poate cauza apariția halenei. În afară de efectul benefic pe care îl are asupra stomacului, ghimbirul are și un efect puternic de neutralizare a respirației urât mirositoare. Dacă vă numărați printre persoanele care suferă de halenă, consumați ghimbir presat combinat cu suc de lămâie, în cantități egale cu apă călduță. În acest fel, veți reuși să preparați acasă un dezinfectant natural, care ne scapă de mirosurile neplăcute.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa