Ce se întâmplă când încetezi să te mai speli pe dinți

TOTUL DESPRE MAME
speli pe dinti

Periajul dinților face parte din ritualul zilnic de igienă și îngrijire corporală, fără de care nu am putea avea o dantură sănătoasă. Astfel, medicii stomatologi recomandă ca igiena dinților să se facă de două ori pe zi – dimineața și seara, înainte de culcare, cu pastă de dinți și ață dentară, pentru a elimina toate resturile alimentare care se adună în spațiile dintre dinți.

Totuși, din diverse motive, există persoane care nu respectă sfaturile stomatologilor și care nu se spală pe dinți…în fiecare zi.

În Spania, de exemplu, o cercetare realizată de Consiliul Medicilor Stomatologi arată că 12% dintre spanioli nu se spală pe dinți în fiecare zi, în timp ce 2,3% din populația spaniolă nu o face deloc.

De asemenea, în cadrul unui studiu realizat de Asociația Stomatologică din Statele Unite, se arată că 30% dintre americani nu se spală îndeajuns de mult și bine pe dinți, în timp ce 23% dintre americani sar peste periajul dinților chiar și două zile consecutiv sau mai mult.

Aceste obiceiuri pot avea efecte devastatoare asupra sănătății orale, pe lângă mirosul neplăcut al gurii și înmulțirea cariilor!

Ce se întâmplă când nu te speli pe dinți o zi

După 24 de ore de la ultima spălare pe dinți, se formează un strat subțire de placă bacteriană, adică un fel de ,,depozit” de bacterii și microorganisme.

Deși a trecut o zi de la ultima curățare a danturii, aceasta nu este în pericol, însă depășirea acestui termen înseamnă proliferarea bacteriilor și halitoză (respirație neplăcută).

Ce se întâmplă când nu te speli pe dinți o săptămână

În lipsa igienei orale timp de o săptămână, resturile alimentare și de băuturi continuă să se acumuleze, alimentând astfel dezvoltarea bacteriilor și îngroșarea stratului de placă de pe suprafața dinților din care rezultă un miros înțepător și extrem de neplăcut al respirației.

Ce se întâmplă când nu te speli pe dinți o lună

Bacteriiile din gură încep să se descompună după o lună în care dinții nu au mai fost spălați. Acest lucru poate duce la înroșirea și inflamarea gingiilor și crește semnificativ riscul de formare al cariilor, mai ales dacă se vor consuma dulciuri în tot acest timp.

Potrivit stomatologilor, după o lună încep să apară puncte sau pete pe dinți, timp în care are loc decalcifierea smalțului dinților, un semn clar de deteriorare.

Citește continuarea pe: clicksanatate.ro

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa