Ce se întâmplă dacă îți clătești gura cu ulei?

daca-iti-clatesti-gura-cu-ulei-totul-despre-mame

Află mai multe despre oil pulling sau de ce să-ți clătești gura cu ulei

Auzisem de ceva vreme de oil pulling, o metodă ayurvedică pentru curățarea și detoxifierea gingiilor și a dinților, cu un efect de albire incredibil! Dar recent am și încercat-o și de-abia aștept să vă povestesc cum a fost, pas cu pas.

Pentru această metodă de curățare a dinților se poate folosi ulei de măsline, de floarea soarelui, de susan sau de cocos (uleiul de cocos este cel mai bun pentu clătirea gurii, datorită acidului lauric care are un efect antimicrobian). Dar, dacă nu ai la îndemână ulei de cocos, ține minte că este important este să alegi un ulei de calitate, presat la rece.

Care este scopul clătirii cu ulei? Ei bine, se pare că prin această metodă de clătire a gurii cu ulei se distrug bacteriile dăunătoare de la nivelul cavității bucale, se previn cariile, gingivita, respirația urât mirositoare și parodontoza.

De ce este importantă igiena dentară?

Până acum credeam că este suficient să te speli pe dinți de cel puțin două ori pe zi, să folosești apă de gură și ață dentară, însă lucrurile nu stau chiar așa. Am aflat că sângerările gingivale și o igienă dentară precară permit unui număr de până la 700 de specii de bacterii să pătrundă în fluxul sanguin, iar unele dintre aceste bacterii pot provoca probleme interne.

Cum funcționează metoda oil pulling?

Uleiul îndepărtează tartrul dentar și toxinele, fără să afecteze în vreun fel negativ dinții și gingiile. Metoda este una sigură și naturală, fără efecte secundare! În mod plăcut surprinzător, clătirea cu ulei nu este bazată pe pseudoștiință. Studii recente arată că cea mai mare parte din microorganismele întâlnite în gură sunt formate dintr-o singură celulă. Celulele sunt acoperite cu o membrană lipidică. Când aceste celule vin în contact cu ulei ales de noi, aderă în mod natural la acesta.

Cum îți clătești gura cu ulei?

Tehnica este una simplă. Folosești o lingură de ulei presat la rece (eu am folosit de măsline) pe care o plimbi prin gură aproximativ 20 de minute (fără să înghiți). Se recomandă să faci asta dimineața pe stomacul gol, însă dacă ți-e la îndemână o poți face înainte de fiecare masă, cu atât mai mult dacă te confrunți cu sângerări gingivale sau infecții dentare frecvente.

Mișcarea este aceeași ca atunci când folosești apă de gură și dacă dorești poți folosi și câteva picături de ulei esențial de mușețel sau lavandă, astfel încât efectul antibacterian și antiinflamator va fi mai mare.

Citește și: 3 reţete naturale pentru albirea dinţilor

Timpul este foarte important pentru că în cele 20 de minute tartrul începe să se dizolve, iar mișcările trebuie să fie ușoare (nu trebuie să-ți simți gura încordată). În momentul în care uleiul se va amesteca cu saliva, acesta va deveni mai gros și pe măsură ce reține bacteriile va căpăta o culoare albicioasă.

Citește și: Cum alegi cel mai sănătos ulei

Eu nu am rezistat 20 de minute din prima, însă am reluat procesul imediat până când am obținut în total cele 20 de minute. La final trebuie să scuipați uleiul la gunoi și nu în chiuvetă. De asemenea, este important să evitați înghițirea acestuia pentru că va fi plin de bacterii. Pentru îndepărtarea uleiului din gură, clătiți cu apă caldă în care puteți dizolva puțină sare de mare.

Să vă mai spun că rezultatele se văd imediat? Dacă v-ați făcut vreodată detartraj, știți senzația aceea de dinți extrem de curați. Așa se vor simți și dinții după metoda oil pulling, iar efectul de albire se vede la fel de repede! Bonus: dinți albi, curați și sănătoși!

Eu mă declar fan! Voi ați încercat vreodată să vă clătiți gura cu ulei?


Pentru că ne dorim să îți oferim materiale și experiențe care să îți îmbogătească viața de părinte, am creat un scurt chestionar care să ne ajute în acest sens. Completarea lui poate dura până la 8 minute. Și pentru că apreciem fiecare minut pe care ni-l acorzi, punem la bătaie 30 de cărți de parenting. La sfârșitul chestionarului lasă-ne adresa ta pentru a te înscrie automat în tombolă!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()