Alimentaţia copilului n-ar trebui să fie aleasă de cei din afara casei
De când am copii, am auzit de atâtea ori tot felul de păreri legate de ce ar trebui să mănânce copiii mei și am fost catalogată de multe ori ca insensibilă sau chiar nebună pentru că nu vreau să le dau celor mici ciocolată sau chips-uri. Că doar sunt copii și poftesc!
Ca mulţi dintre noi, am ascultat cu sfințenie sfatul medicului pediatru atunci când a venit vorba de diversificarea alimentației bebelușilor. După ce acesta mi-a spus ca sunt suficient de mari și ar trebui să încerc să le dau aproape orice de mâncare, cu excepția câtorva alimente, m-am ghidat după instinctul meu și am luat în calcul informații aflate din diferite surse legate de aportul nutrițional și de beneficiile pentru sănătate pe care le ofereau anumite alimente și am fost destul de restrictivă cu hrana pe care le-am preparat-o copiilor. Numai că, oricât de mult am ținut ca cei mici să primească o alimentație sănătoasă, cel puțin atâta vreme cât putea fi controlată de mine, au fost alții care mi-au desființat efortul depus în numai câteva secunde.
Primele dezbateri legate de alimentația copilului
Evident, ca orice mamă am frecventat parcurile și de multe ori am intrat în discuții cu alte mămici care s-au simțit datoare încă de la primele schimburi de replici să mă critice că nu-i dau copilului să mănânce ce trebuie. Le-am ignorat și mi-am văzut de treaba mea. Numai că, după ce copiii au început să meargă, să devină curioși și să întindă mâna atunci când li se oferea un fursec, am fost blamată și judecată aspru pentru că nu le-am permis aceste mici pofte. De la ”Lasă-l dragă că e copil și poftește”, până la ”Ce, tu nu ai mâncat ciocolata când erai mică?” am auzit tot felul de admonestări.
Nu vă imaginați că sunt o mamă absurdă care a instaurat tirania la masa copiilor mei. Nici vorbă de așa ceva. Le dau ciocolată, îi las să guste aproape orice, dar vreau tot timpul să aleg eu câtă ciocolată, de care ciocolată și da, doar să guste. Nu vreau să consume o pungă întreagă de chips-uri. În plus, nu sunt deloc de acord cu poftele copiilor. Așa cum la vârsta bebelușiei, atunci când încep să guste pentru prima data alimentele solide, acceptă să mănânce acele piureuri pentru că nu cunosc alte gusturi și pentru că nu pot face comparații, tot la fel, nu au cum să poftească la ceva ce nu au încercat niciodată. Mai precis la acadele, chips-uri, croissant-uri din comerț sau alte prăjiturele pe a căror etichetă scrie că pot conține ouă, lapte și făină, dar care se păstrează perfect la +20 de grade Celsius și expiră în 6 luni sau chiar un an.
”Crezi că pe tine te-am crescut cu ovăz și roșcove?”
Un alt pericol legat de alimentația corectă și sănătoasă a copiilor mei o reprezintă bunicii care nu au înțeles niciodată de ce nu are voie un bebeluș de mai puțin de un an să primească o prăjitură cu cacao. Sau de ce nu pot fi ei bunicii minunați care să le aducă celor mici o plasă mare cu dulciuri. Când le-am spus părinților mei în treacăt că am reușit să-l diversific foarte bine pe băiețelul meu cel mic pentru că i-am introdus treptat legumele și cerealele și i-am făcut un plan variat de alimentație, s-au uitat strâmb la mine și m-au anunțat apoi că au tocăniță cu carne de porc, minunată pentru cina copiilor mei. I-am refuzat politicos și le-am spus că le voi da să mănânce ceva ușor din legume cu fulgi de ovăz. Reacția: ”Termină dragă cu prostiile și dă-le copiilor să mănânce. Crezi că noi te-am crescut pe tine cu ovăz și roșcove?”.
Iar la prima aniversare a copilului meu cel mare, socrii mei ai ținut morțiș să-mi sărbătorească copilul la ei acasă, cu un tort special făcut de ei. La momentul tortului, am aflat că era unul cu muuultă ciocolată și blat pufos însiropat cu sirop de zahăr. Un deliciu, dar în nici un caz pentru un copil așa mic. Noroc că pe vremea aceea nu-și băga mânuțele peste tot să guste tot ce vedea în fața ochilor.
Regulile mele
După doi copii și aproape cinci ani vechime în meseria asta de părinte, am ajuns clar la concluzia că nu trebuie să mă las intimidată de nimeni și să mă mențin fermă pe poziții în ceea ce privește alimentația copiilor mei pentru că, doar eu pot decide ce au voie și ce nu să mănânce.
Lovindu-mă de acești binevoitori ce au știut mereu mai bine planul alimentar al copilului, de multe ori m-am gândit că poate sunt absurdă. Însă mi-am revenit repede și am găsit soluția ca să-i țin pe cei mici cât mai departe de toate aceste atracții. Când erau bebeluși sau la vârsta la care nu puteau înțelege ce le explicam, la fiecare tentație ofeream o alternativă sănătoasă, o gustare pe care o aveam mereu în geantă și le atrăgeam atenția cu un joc care le plăcea sau cu o imagine care îi interesa. Am avut și momente în care s-au tăvălit pe jos că vor să mănânce te miri ce, dar le-am oferit alternativa mea, am stăruit cu blândeţe şi ulterior au acceptat-o.
De fiecare dată le-am explicat și le-am făcut o mie de povești în jurul subiectului, spunându-le că acele gustărele nu sunt sănătoase și nu le fac bine. Am inventat basme cu prinți care au mâncat chips-uri și nu au mai avut putere să se lupte cu balaurii, i-am lăsat să guste ca să nu rămână frustrați, dar le-am interzis să consume cât ar fi vrut. Probabil știți că toate aceste alimente tip junk food sunt concepute cu multă știință astfel încât să placă de la prima gură și să ofere dependență.
Azi, copilul meu cel mare mă întreabă mereu dacă are voie să mănânce ce îi oferă o mămică din parc și, pentru că din privirea mea înțelege imediat răspunsul, tot el completează că poate nu e cea mai sănătoasă alegere. Cu copilul cel mic mai am de lucrat, însă dacă am reușit cu primul, trag speranță că voi reuși și cu al doilea. Până când vor fi destul de mari și vor face singuri propriile alegeri. Însă voi fi mulțumită că le-am dat un start sănătos și trăiesc cu speranța că aceste obiceiuri se vor păstra toată viața. Nu degeaba se spune că ce învățăm de mici rămâne permanent cu noi.
