Școala italiană văzută de o mamă româncă: „Copilul meu e depresiv, are sufletul bolnav. Suntem prizonieri într-o capcană”

școala italiană

Mămica unui elev de liceu din Italia a povestit pe un grup de părinți de pe o rețea de socializare care este experiența lor cu școala italiană. Băiatul este în clasa a XI-a la un liceu clasic și se luptă cu aceleași probleme de care se lovesc și copiii din România care vor să învețe.

„Copiii de la liceul clasic italian sunt pe același ritm infernal. În afară de școală—de luni până sâmbătă inclusiv, de la 8 la 14 și joia până la 17,30, fiul meu, în clasa a XI-a, nu mai știe nimic altceva. Le dau volume imense de teme pentru acasă dacă vor să fie de nota 8-9. Aici 10 chiar este doar al profesorului. Ar trebui să studieze până la miezul nopții.

După doi ani de liceu, fix în ritmul ăsta, a clacat. I-am spus s-o lase mai moale și am hotărât ca după cină să nu mai facă teme. Ajunge un 6, nota minimă de trecere în Italia, maximum 7.

Școala italiană provoacă scolioză

Merge doar la sală o oră în weekend, pentru că nu are timp să iasă mai mult, asta deoarece i-a indicat doctorul pentru scolioză. În rest, nu iese din casă pentru că, efectiv, nu are când. Scolioza o are pentru că încă din școala generală ghiozdanele lor cântăresc lejer peste 12-13 kg zilnic. Au manuale și de 1.000 de pagini sau câte 3 manuale pentru aceeași materie și trebuie să le care la școală pe toate trei de fiecare dată.

Copilul meu este depresiv, nu are prieteni și la nici 17 ani îmi spune că viața lui este un mare rahat. Nu mai poate să schimbe școala pentru că, oriunde s-ar muta, îi cer să dea diferențe la toate materiile. În afară de italiană și matematică, cam toate celelalte materii nu corespund de la un profil la altul. Cei care se dumiresc de la început că au ales greșit profilul se transferă la începutul clasei a noua sau aleg să o repete în mod voit anul următor la alt liceu. El nu se simte capabil să arunce la gunoi, pur și simplu, doi ani și ceva de muncă asiduă. A fost al patrulea din clasă ca medie.

Este un liceu extrem de greu și solicitant. L-a ales pentru că, neștiind ce vrea să facă în viață, profilul ăsta i-ar oferi mai multe perspective la universitate. Insist să-l duc la psiholog, dar nu vrea, motivându-mi că nu mai are când. Dacă pierde timpul cu altceva riscă să rămână corijent.

„Copilul este sănătos în teorie, însă are sufletul bolnav”

Weekend-urile sunt pline de teme, pentru că trebuie să repete pentru zilele când are verificări scrise. Mi-e teamă că depresia asta îl va afecta pe termen lung și iremediabil. Dintr-un copil care a intrat cu 10 “lode” la liceu și învăța cu bucurie și plăcere a ajuns o umbră care abia se mai ține pe picioare și tremură de stresul școlii. Îi dau vitamine, analizele sunt bune. În teorie este sănătos, dar are sufletul bolnav.

Ne-am gândit la o întoarcere în România, deși el nici nu vrea să audă să trăiască vreodată acolo. În vară ne-am interesat care sunt condițiile unui eventual transfer și directoarea de la Liceul “A.I.Cuza” din București ne-a spus că este aproape imposibil un transfer școlar Italia-România, la nivel de liceu. Dacă era în clasele mai mici, da. Pentru că, dată fiind experiența lor anterioară cu copii veniți din alte țări, s-a hotărât să se aplice și acolo același sistem absurd ca și aici: examene de verificare la toate materiile cu o comisie în cadrul școlii. Dacă nu face față, va trebui să întrerupă parcursul scolastic și să facă pregătire individuală.

Însă, din ce m-am informat, școala românească este un drac la fel de mare ca și școala italiană. Am ajuns la concluzia că nu are niciun sens această întoarcere. Vom persista pe drumul stufos pe care am apucat-o.

Problema rămâne starea lui psihologică și notele pe care ține cu dinții să le aibă cât de cât bune, pentru că vor face medie la votul de admitere în învățământul universitar. Suntem cum este mai rău, prizonieri într-o capcană.

Școala în Italia este grea chiar dacă părinții nu cer note mari

Nu eu i-am cerut fiului meu să ia note mari. Dimpotrivă. Eu i-am cerut doar nota de trecere. El vrea note mari, pentru că așa s-a obișnuit din generală să fie cel mai bun din școală și nu mai concepe altfel.

Însă abia acum a înțeles că este prea greu să țină acest ritm la liceul pe care îl urmează.
Eu mi-aș dori să aibă prieteni și să fie fericit. Să ia lucrurile mai ușor. Sunt foarte, foarte revoltată împotriva sistemului, care pune prea multe pe umerii unor adolescenți care și așa se luptă cu o perioadă dificilă de parcurs din punct de vedere psiho-emoțional. Cazul fiului meu nu este un caz singular, sunt mulți copii în situații similare. Marea majoritate fac față detașându-se de studiu și încercând să speculeze situații avantajoase pentru a lua note mari.

Însă copiii care chiar vor să învețe cu adevărat, să înțeleagă ceea ce învață și să cuprindă toate cerințele, nu au nicio șanșă să reușească să o facă la modul corect și fair-play față de școală și față de dascălii lor.”

Dacă vrei să mai citești și alte articole legate de cum este școala în străinătate ți le recomandăm pe următoarele:


Pentru că ne dorim să îți oferim materiale și experiențe care să îți îmbogătească viața de părinte, am creat un scurt chestionar care să ne ajute în acest sens. Completarea lui poate dura până la 8 minute. Și pentru că apreciem fiecare minut pe care ni-l acorzi, punem la bătaie 30 de cărți de parenting. La sfârșitul chestionarului lasă-ne adresa ta pentru a te înscrie automat în tombolă!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()