Loredana, 41 de ani, a aflat că are cancer la sân când era gravidă: „Medicii îmi spuneau să mă salvez pe mine”

Magda Popescu
medic ecograf gravida

“Incidența cancerului mamar este în creștere în România și se estimează că în anii următori va ajunge la același nivel ca în țările din Europa Occidentală și numărul de cazuri noi pe an va depăși 10.000. Din păcate, în România, rata mortalității crește în același ritm alarmant”, a declarat prof. dr. Alexandru Blidaru, Președintele Societății Române de Chirurgie a Sânului și Oncologie, în cadrul Conferinţei Naționale cu participare internațională dedicată cancerului mamar, intitulată “Metamorfoza tratamentului cancerului mamar“, unde au fost prezente inclusiv paciente care au trecut prin experiența cancerului. 

Depistată cu cancer la sân când era gravidă: „Mi-a trecut prin cap că până aici mi-a fost dat să trăiesc…”

Loredana Batariga, 41 de ani, a depistat o tumoră agresivă la sân acum 4 ani și jumătate. Pe când era însărcinată în luna a patra. “Sincer, ca orice pacient aflat în postura asta, mi-a trecut prin cap că până aici mi-a fost dat să trăiesc…și am suferit îngrozitor… mi-au trecut tot felul de gânduri prin cap, dar era ceva normal… eram într-o stare de șoc. Am consultat câțiva doctori de specialitate oncologică și toți îmi recomandau să nasc prematur cu riscurile de rigoare, ca să mă salvez pe mine, sfat care nu mi se potrivea deloc, mai ales că acasă mai aveam o fetiță de 10 ani cu handicap grav, diagnostic cu autism”.

Loredana a găsit însă medicul care să o lase să ducă sarcina până la capăt, iar imediat după naștere a început investigațiile necesare și ședințele de chimioterapie. A urmat intervenția chirurgicală în timpul căreia i-a fost extirpat sânul, apoi, în timpul aceleiași intervenții a făcut și reconstrucție mamară. “Mi-au rămas întipărite în minte cuvintele domnului doctor Blidaru. Îmi spunea: ”Să știi că eu nu sunt Dumnezeu și nu fac minuni! Grija mea este să te vindec!”. De la operația Loredanei au trecut mai bine de 4 ani, iar femeia îi consideră pe doctorii care s-au ocupat de ea adevărați Dumnezei, pentru că au ajutat-o să trăiască și pe ea, dar și pe copilașul ei.

Cum s-a dezvoltat diagnosticul și tratamentul cancerului mamar în România și în lume

În cadrul conferinței amintite mai sus s-a mai discutat despre lipsa screeningului mamar și consecințele acestui fapt. ”Din păcate România se află pe ultimul loc în ceea ce privește screeningul cancerului de sân, cu cel mai mic procent din Uniunea Europeană. Acest lucru duce la mărirea numărului de cancere depistate în fază avansată”, a mai explicat dr. Blidaru.

Opțiunile terapeutice multiple și îmbunătățirea ratei de supraviețuire în cancerul mamar fac ca această afecțiune să fie subiectul de discuție al conferințelor internaționale an de an. Individualizarea tratamentului este una dintre cele mai mari progrese în ceea ce privește această afecțiune. Tratamentul cancerului mamar a devenit din ce în ce mai specializat, fiind în strânsă legătură cu schimbările permanente din ghidurile terapeutice internaționale. Informațiile pe care le furnizează medicul anatomopatolog sunt de o importanță capitală în decizia terapeutică.

”Suntem diferiți și bolile sunt diferite. De aceea, în alegerea tratamentului contează mărimea și tipul tumorii, vârsta pacientei, starea ei de sănătate, existența sau absența unor modificări genetice. În cancerul mamar, tratamentul trebuie personalizat”, au adăugat specialiștii invitați la conferință.

Chirurgia cancerului mamar a devenit mult mai nuanțată și individualizată, iar renunțarea la mastectomie e un lucru care s-a întâmplat peste tot în lume, chiar dacă în ritmuri diferite. În România însă, din cauza contextului socio-economic, diagnosticului de multe ori tardiv, mentalității pacienților, medicilor și populației în general, mastectomia este încă privită ca singura soluție sigură de vindecare a bolii și, din păcate, multe paciente nu beneficiază de reconstrucție mamară, chiar dacă există un program național în această direcție.

”Dacă în lume 60 – 80 % dintre pacientele care au mastectomie beneficiază de
reconstrucție, în țara noastră procentul este în jur de 5%”, a precizat prof. dr. Alexandru Blidaru.

Chirurgia cancerului mamar s-a modificat în ultimii ani. În primul rând pentru că așteptările pacientelor au crescut, ele nu mai vor doar să se vindece, vor să își păstreze sânii atunci când este posibil, vor ca aceștia să aibă o formă naturală și vor să își păstreze calitatea vieții. De aceea, în prezent, combinăm tehnici chirurgicale oncologice și plastice pentru a obține rezultate estetice mai bune, se numește Chirurgie Oncoplastica, a declarat dr. Benjamin Sarfati, Chirurgie Plastică și Reconstructivă, Centrul European Gustave Roussy, Paris, Franța.

Care sunt semnele care prevestesc cancerul mamar

  • Nodulul mamar. O formațiune tare nedureroasă, care are marginile neregulate, care poate fi chiar dureroasă.
  • Umflarea întregului sân sau a unei părți a sânului (chiar dacă nu se simte o bucată distinctă)
  • Iritarea pielii la nivelul sânului
  • Dureri la nivelul mamelonului
  • Înroșirea sau îngroșarea pielii din jurul mamelonului
  • Scurgeri, altele decât laptele matern
  • Uneori, un cancer de sân se poate răspândi la ganglionii limfatici sub braț și poate provoca o umflături acolo, chiar înainte ca tumoarea inițială să fie suficient de mare pentru a fi simțită.

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa