”Cel mai bun lucru pe care un om îl poate face în viață este să facă dintr-un copil un om mare” – Alex Zamfir, tatăl lui Mark

Alex Zamfir

Își spune ”cel mai bun tată” – pentru că asta și-a propus să fie în fiecare zi pentru băiatul lui de cinci ani și jumătate, Mark. Pentru mulți, este acel tată simpatic care povestește pe blog, cu umor, toate hopurile prin care trece un om în calitate de părinte. Îi spune Alex Zamfir și am discutat cu el despre ce înseamnă să fii tată în zilele bune al copilului, dar și în acelea în care are tantrumuri sau febră.

Camera pornește, sonorul funcționează. Iată-l pe Alex, iar în spate un perete plin de autocolante cu eroi din Star Wars și linii trasate între ei, asemeni unei pânze de comunicare ce se țese între eroi. Cred că se poate crea un scenariu pentru un nou episod doar urmărind relațiile create. Prin Skype, suntem în camera lui Mark, cel mai bun loc de unde am putea povesti cu un tată despre relația cu copilul lui.

TOTUL DESPRE MAME: Blogul tău se numește ”Cel mai bun tată”. E o promisiune îndrăzneață. Reușești să fii cel mai bun tată pentru copilul tău?
Alex Zamfir: Când căutam un nume pentru blog, soția mea, Iulia, mi-a trimis o prezentare TED a lui Ric Elias. Acesta povestea cum, cu câteva clipe înainte ca avionul în care se afla să aterizeze forțat pe suprafața râului Hudson, deci în momentul în care se pregătea să nu supraviețuiască impactului, și-a dat seama care e cel mai important lucru pentru el – să fie cel mai bun tată pentru copilului lui. Această poveste m-a inspirat și pe mine în numele blogului, dar și în tot ceea ce fac cu și pentru Mark.

Cred că asta trebuie să își dorească fiecare părinte. Când încă nu avem copii, avem această convingere că vom fi cei mai buni părinți din lume și că vom face lucrurile altfel decât părinții și prietenii noștri. Apoi apar copiii și ne dăm seama că nu e deloc simplu să fii așa cum ți-ai proiectat și trebuie să faci un efort continuu. Un obiectiv realist, până la urmă, este să-ți propui să fii cel mai bun părinte pentru copilul tău. Nu poți ști cât de mult îți reușește sau nu și, mai degrabă, ne aducem aminte de momentele în care am eșuat lamentabil în a fi acel părinte care vrem să fim, dar asta nu înseamnă că nu ne străduim în fiecare zi.

Am convingerea că cel mai bun lucru pe care un om îl poate face în viața asta este să facă dintr-un copil un om mare.

Alex Zamfir si Marc

TDM: Spui că practici cea mai frumoasă meserie din lume. Cum te evaluezi ca părinte. Sau ce spune Mark despre ”competențele tale profesionale”?
A fost o perioadă în care zilnic îmi spunea că sunt cel mai rău tată din lume, apoi zicea că sunt cel mai bun tată. Acum o zi spune așa și o zi invers. Fiecare ne dorim altceva pentru copiii noștri și ce ne dorim noi poate să nu fie ceea ce își doresc ei. Cred, sigur, că să fii părinte este o meserie, nu am dubiu. Petrecem cel mai mult timp făcând asta și, dacă mai ținem cont de impactul pe care îl avem, chiar nu putem să o tratăm ca pe un hobby. Fiind o meserie, nu înțeleg de ce nu facem tot ce putem să ne instruim în ea. Mergem pentru serviciu la diverse instruiri, să fim mai buni contabili, actori, dar când e să devii părinte nu facem nimic să învățăm mai multe. Spunem: ”lasă că și noi am crescut și nu am ajuns foarte rău”. Nu pot fi de acord! Cred că oamenii care gândesc așa se ascund de fapt în spatele acestei idei. E bine să învățăm, nu să ne așteptăm că, odată ce am devenit părinți, creierul nostru secretă niște cunoștințe care ne vor ajuta sa fim părinți buni pentru a-l sprijini pe copil să crească un om care să răzbească în viață.

TDM: Cum te ajută simțul umorului să gestionezi situațiile delicate cu copilul?
Copilul are tendința naturală de a se bucura și de a râde. Nu îmi dau seama în ce moment facem acel declic din care uităm să mai râdem și devenim serioși, să facem șotii, sa râdem și de noi. Ni se pare că am devenit mari și importanți. De fapt, umorul e o parte importantă a întregii vieți. Cred că ar trebui cu toții să ne luăm mai puțin în serios și să fim mult mai autoironici decât suntem. Sunt adeptul ideii că poți râde despre orice într-un context potrivit.

De exemplu, dacă băiatul meu are vreo supărare, încep să mă prostesc, să îl fac să râdă și așa reușesc să detensionez atmosfera. Psihologul specializat în terapia prin joc, Lawrence Cohen, are o vorbă care îmi place: ”atunci când copilul e supărat și vrei să îl ajuți să depășească acest moment, ar trebui să încerci să îl faci să chicotească. Acela e primul semn ca faci ceva biAlex Zamfir si Mark la joacane pentru el”.

Desigur, am momente când rolurile noastre se inversează și el mă face să râd. Odată, când avea între doi și trei ani și era în perioada lui muncitorească, îi plăcea să construiască în nisip, a trecut pe lângă el un vecin mai în vârstă și l-a văzut pe Mark bombănind. Atunci l-a întrebat de ce e supărat iar copilul a spus: ”nu sunt supărat, sunt frustrat”. Acest gen de reacții mă fac și pe mine să râd, pentru că vorbește ca un om mare și îl tratăm ca pe un adult, dar tot mă surprinde când îmi dă astfel de replici. În acel moment îmi amintesc să mai relaxez tonul în comunicarea cu el.

TDM: Care sunt activitățile voastre tată-fiu?
Noi doi vorbim foarte mult, petrecem mult împreună la plimbare. Din afară cred că părem doi moșulici sfătoși. Mi se mai întâmplă să nu fiu atent pentru că el vorbește foarte mult, ca maică-sa, dar mereu face sau spune ceva care mă face sa revin și să mă concentrez la el.
Apoi ne luptăm foarte mult. Până la trei-patru ani ne-am luptat enorm, eu spun ne luptam, de fapt el mă bate măr. Asta ne-a apropiat și ne-a ajutat să fie el mai puțin violent în relațiile cu alți copii. Cred că orice om are frustrări pe care are nevoie să le scoată afară. Adulții au mai multe modalități de a o face, copiii mai puține. Prin aceste lupte cu Mark am reușit să scot multe supărări din el și sunt mândru de asta. Iar când m-am bucurat că a crescut și a depășit perioada, a venit sezonul rece și stăm mai mult în casă. Deci am reluat luptele. Forța unui copil de trei ani nu e aceeași cu forța unuia de cinci ani și jumătate, deci nu pot decât să mă gândesc cu milă la mine. Pentru o vreme încolo, sunt cel mai frumos și viu sac de box pentru el.

TDM: Care e ultima carte de parenting citită?
Cartea mea de de parenting este soția mea, Iulia, trainer de parenting democratic. Ea este și cartea mea video și cartea mea audio pe această temă. Dar cel mai recent am citit ”Arta hârjonelii” a lui Larry Cohen, din care am reținut cât de importantă este hârjoneala pentru copil. Cred că toți au nevoie de un părinte care să îi mobilizeze și m-am bucurat să descopăr că făceam deja asta prin luptele cu Mark.

TDM: Noi, mamele, ne panicăm la fiecare semn de boală, febră a copilului. Cum reacționezi tu, ca tată?
Eu cred despre mine că am o reacție foarte bună în asemenea situații. Reușesc să mă mobilizez, să gândesc și sa acționez limpede. Însă, după ce trece pericolul iminent, mă fac piftie și se alege praful din mine.

Nu știu cum e cu mamele, dar pentru mine e greu să văd că fac tot ce scrie la carte și febra nu scade. Că aștept să înceapă să transpire, iar el se încălzește tot mai tare. Sufăr când trebuie să pun prosoape reci pe el și el săracul se uită la mine și nu înțelege de ce, dacă i-am promis că voi avea grijă de el, îi fac să îi fie frig și să îi fie rău.

Mă ucide privirea copilului bolnav când se uită la mine, ca și cum sunt zeul lui, și așteaptă să îl protejez și eu să nu pot face nimic. Așa cum nu am știut ce înseamnă oboseala până să devin tată, așa nu știam ce înseamnă neputința până să se îmbolnăvească Mark prima dată.

TDM: Cum crezi, ce am putea îmbunătăți noi, ca mame?
Îmi vine greu să generalizez, dar cred ca sunteți mult prea implicate. Băieții și bărbații sunt mult mai laisser faire. Cred că femeile sunt mult prea grijulii, în aceeași măsură în care tații sunt mult prea ignoranți. Aceasta ar fi teoria, în realitate, când, de exemplu, se întâmplă ca soția mea să spună că Mark e bolnav, iar eu sa mă uit la el și să văd că e bine și îi spun că exagerează. Nu mi s-a întâmplat niciodată să am eu dreptate.

MĂMICĂ DE PROFESIE. Jurnalist, în 10 întrebări – „Uneori, îmi zboară mâna pe tastatură, alteori abia mișc un deget”

TDM: Ai o serie de dialoguri cu tați. Ce ai descoperit în aceste discuții?
Mi se pare că î15102349_1239960209397162_1816678287_on viața reală sau presa din România tații nu sunt băgați în seamă. De cele mai multe ori, despre cum ești tu, ca tată, se discută în contextul unor interviuri cu vedete care răspund cliș
eistic despre cât e de frumos să fii tată, dar că sunt foarte ocupați și că mama se ocupă de creșterea copiilor.

Cred că tații sunt mult mai implicați decât atât și cred că au un rol mult mai mare în practică. De aceea am vrut să stau de vorbă cu tați, să descopăr ce înseamnă să fii părinte. Îmi place că niciunul dintre oamenii aceștia nu a încercat să pozeze în altceva decât este. Nu se împopoțonează. Asta e minunat la a fi părinte: să crești un copil este cel mai important lucru pe care îl faci în viață și, oricât ai greși astăzi, mâine o iei de la capăt să faci mai bine.

TDM: În familie practicați parentajul democratic, cum se întâmplă, mai exact?
Diferența între părinții cu altă filosofie și ce facem noi este că noi acceptam manifestările copilului, oricare ar fi ele, așa cum le-am accepta și la un adult și ni se par la fel de normale. El are un cuvânt de spus, are dreptul să nu fie de acord cu noi, dar asta nu înseamnă că atmosfera e relaxată tot timpul. Sunt o persoană care nu am fost violentă niciodată iar învățarea parentingului democratic s-a potrivit cu temperamental meu. Dacă nu aș fi făcut instruiri pe acest subiect și nu aș fi citit și cărți pe această temă, poate aș fi făcut lucrurile altfel, dar odată ce cunosc aceste lucruri, le-am înțeles, le-am asumat, mi se pare că acesta este drumul bun. Nu înseamnă ca avem vreo garanție că Mark va ieși doctor docent, dar cred că îi mărim șansele de a fi un om fain, relaxat, și că va avea mai puține pe suflet și pe creier decât dacă l-aș fi crescut cu autoritate.

TDM:Care este promisiunea pe care ai făcut-o când s-a născut copilul tău? Reușești să te ții de ea?
Am promis că n-o să-l lovesc niciodată și am reușit până acum. Nu am avut nici impulsul măcar de a ridica mâna la el.

TDM: Ce îți dorești cel mai mult pentru Mark?
Îmi doresc să poată să facă orice își dorește și să creadă că poate face orice își dorește. Am să îți spun o poveste. Doi copii se jucau pe un lac înghețat și unul dintre ei a căzut sub gheață. Până au venit echipele de salvare, copilul care a rămas la suprafață și-a scos gheata și a început să bată gheața din jurul locului unde a căzut copilul, să facă o copcă mai mare să nu se înece. Au venit echipele de salvare, copilul a supraviețuit și s-au dus la cel mic să-l întrebe cum a creat copca, deși stratul de gheață era de 10 cm? Acela a zis că și-a scos ghetuța și a bătut gheața să facă gaură. Așa că au început să vină experți să bată gheața cu ghetuța din diverse unghiuri și grade și nu reușeau ce făcuse copilul. Până a venit un psiholog și a zis ca acel copil a reușit să spargă gheața pentru că nimeni nu i-a spus că nu poate fi spartă. Este povestea care mă inspiră privind modul în care trebuie să crești un copil. Avem datoria să le insuflăm copiilor noștri că, orice ar alege să facă, pentru noi este la fel de ok și că vor rămâne persoane speciale. Cred că, dacă reușim să facem asta pentru Mark, el va fi bine. Orice ar însemna asta.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()