De acum tații nu au nicio scuză pentru a nu petrece timp cu copiii

timpul-cu-tatii-totul-despre-mame

Timpul cu taţii este mai important decât credem!

În copilăria mea, erau destul de rare situaţiile în care copiii să-şi petreacă timpul cu taţii. Mama era cea care stătea cel mai mult cu copilul, indiferent dacă lucra sau nu, iar tatăl avea mai degrabă rol de musafir.

Din fericire, lucrurile s-au schimbat dramatic în ultima perioadă, iar taţii au început să fie din ce în ce mai implicaţi în viaţa de familie. Potrivit publicaţiei britanice The Telegraph, acest lucru nu este doar mai plăcut pentu toți cei implicați, ci are o serie de beneficii clare și cuantificabile pentru copii și pentru tați. Iată care sunt acestea:

1. Grad crescut de inteligenţă la copii

Implicarea taţilor în viaţa copilului său îl face pe acesta să fie mai inteligent, iar în sprijinul acestei afirmaţii vine un studiu efectuat la finele anilor 2000 de un grup de cercetători de la Universitatea din Newcastle. Aceştia au analizat un eşantion de 11.000 de persoane cu vârsta de 50 de ani, observând în urma analizei că cei care au beneficiat de prezenţa tatălui în viaţa lor au avut un coeficient mai mare de inteligenţă decât restul, fiind şi mai mobili din punct de vedere social. Totodată, studiul a mai relevat că implicarea tatălui în viaţa copilului duce la dezvoltarea aptitudinilor şi a abilităţilor acestuia celui mic, de care va profita şi la vârsta adultă.

2. Mai multă fericire obţinută la locul de muncă pentru tați

Taţii care îşi petrec mai mult timp cu copiii lor obţin mai multă satisfacţie la locul de muncă, decât cei care nu se bucură de prezenţa celor mici, potrivit unui studiu publicat anul trecut de The Academy of Management Perspectives. Tot acest studiu, efectuat online pe un grup de 1000 de tați, a mai precizat că bărbaţii care sunt atenţi cu viaţa lor de familie vor deveni mai relaxaţi la serviciu, dar nu într-atât încât să îşi pericliteze cariera.

3. Creşterea stimei de sine la copii

Analizând în 2012 un număr de 200 de familii, cercetători de la Universitatea de Stat din Pennsylvania au ajuns la concluzia că micuţii care îşi petrec timpul cu taţii lor, atât individual, cât şi în cadrul unui grup mai mare, au o încredere sporită în ei. Această creştere generală a părerii bune despre propria persoană are loc deoarece taţii lor îşi îndreaptă toată atenţia către ei, ceea ce copiilor le prinde nemaipomenit de bine.

4. Imprimarea unui model bărbătesc pozitiv

Deoarece taţii sunt prima şi principala influenţă masculină asupra copilului, e esenţial ca aceştia să fie în permanenţă un exemplu pozitiv pentru cel mic. Astfel, acesta va şti în mod clar cum trebuie să fie un bărbat la vârsta adultă şi cum trebuie să se poarte el cu cei din jur. Iar în cazul în care copilul este fetiţă, cu atât mai mult va avea o ştacheta ridicată în ceea ce priveşte modul în care va trebuie să se poarte un viitor partener cu ea, atunci când va fi la rândul său adult.

5. Lipsa unor probleme de comportament la cel mic

Poate că pare trist, dar statisticile ne spun că acei copii care nu au avut un model patern sunt predispuşi la probleme ulterioare de disciplină. Nu e de mirare că micuţii care au fost înconjuraţi de tatăl lor încă de la naştere au şanse mai mari să fie puternici din punct de vedere emoţional, să aibă un ataşament securizant, să fie încrezători în capacităţile lor de explorare şi să aibă legături sociale mai bune cu alţi tineri de vârstă similară, pe măsură ce cresc. Drept certificare a acestor avantaje stă un studiu publicat în urmă cu zece ani de Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane al SUA, care a mai arătat că acestor copii li se vor diminua şansele de a intra în altercaţii la şcoală sau acasă.

6. Capacitatea de a face mai multe lucruri în acelaşi timp

Nu doar mamele sunt posesoarele unor calităţi ce le permit să realizeze mai multe activităţi în acelaşi timp, ci şi taţii. Un studiu efectuat de Universitatea Yale în 2014 arată că bărbaţii care se implică în creşterea copiilor lor beneficiază de sporirea gradului de multitasking despre care se credea că este propriu numai femeilor.

7. Conexiune auditivă mai bună între tată şi copil

Pentru că vocea bărbaţilor este mai gravă decât cea a femeilor, tonalitatea ei joasă poate fi mai bine percepută de copil încă de pe vremea când se află în burta mamei. De aceea, există posibilitatea că legătura dintre tată şi copil să înceapă încă din perioada uterină, iar faptul că adesea copilul pare să nu audă cuvintele mamei, dar pe ale tatălui, da, este un indice al acestui lucru 🙂

Citeşte şi:
10 exerciţii care te ajută să devii un părinte mai bun
Un tată văduv şi-a ajutat copilul să fie alăptat multe luni după decesul mamei
Și bărbații plâng câteodată!
Diana Vasile: „Nicio traumă nu face atâta rău cât face ignorarea ei”
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()