Tristețe sau depresie? ”Oare copiii mei nu ar trăi mai bine fără mine?”

Ruxandra Rusan
Tristete sau depresie/Totul despre mame

Sau despre gândurile negre  care cresc mari, mari de tot

Am îndoieli dacă ar trebui sau nu să scriu rândurile astea. O fac la adăpostul ideii că poate cineva se va regăsi în ele. Cineva dintre noi, care va şti că nu e singura care simte aşa.  

Ea, să-i spunem O., e o femeie blândă şi harnică. Are o casă în care ți-e mai mare dragul să intri, iar cei doi băieți ai ei sunt acei frați pe care, când îi vezi împreună, ştii că se vor ajuta şi sprijini mereu. El, să-i spunem M., este un tip mai rece, calculat, cu capul pe umeri. Un tip OK, genul închis în sine şi foarte atent la ce are de făcut pentru familia lui, fair-play dar fără chef de sentimentalisme. Se mai înțeleg, se mai ciondănesc. Amândoi suferă de lipsă de timp. Nimic nou, până aici. Cine are timp berechet să ne spună şi nouă cum face.

Semnal de alarmă

O. mi-a spus la telefon: “Nu-mi mai vine să plâng când ne certăm. Nici dacă mă jigneşte. Sunt mereu aceleaşi chestii. M-am obişnuit. Îi spun şi eu ce-mi vine… Amândoi ştim că nu conteaza ce ne spunem la nervi. Dar vezi tu, partea proastă e că mă buşeşte plânsul când îl văd cu băieții în brațe. Asta mă atinge mai tare pentru că e ceva ce văd rar”. Mai rar decât discuțiile şuierate, după ce copiii dorm.

Când îi vizitez eu, lucrurile par în ordine. Am crezut mult timp că O. îmi povesteşte despre stările ei sufleteşti aşa cum ne povestim toate ofurile. De multe ori n-ai nevoie de ajutor, doar de o prietenă căreia să-i spui ce-ai pe suflet. Vorbind cu ea, vorbeşti, de fapt, cu tine însăți. Şi e aproape imposibil să nu descoperi şi ceva amuzant în toată situația şi să nu te simți mai uşoară după o oră de vorbă. Un fel de psihoterapie de casă.

Gânduri negre, cu adevărat negre

Pe la 6 seara, am auzit-o în căştile telefonului: “Mă tot gândesc la Mădălina Manole, mă obsedează. Scrisese în biletul de adio că-i va fi mai bine copilului fără ea. FĂRĂ ea. Şi o înțeleg abia acum. Până la urmă, n-ar fi mai bine dacă băieții mei ar creşte cu o tipă mai veselă, mai optimistă decât mine? Nu altă femeie, nu una străină. Cu soră-mea. Ea sigur i-ar lua în Olanda, acolo ar fi alftel şi şcoala, şi viitorul lor. M. ar fi de acord, oricum nu s-ar descurca singur cu ei.” Mi s-a făcut pielea de găină şi la 6.30 eram la ea. O. stătea cu privirea plecată şi nu părea să-şi plângă de milă. Am înghețat când mi-am dat seama că, de fapt, face planuri. Cu grijă la detalii. “Nu cred în Iad, cred că n-ar mai fi nimic. Aş sta în cada cu apă fierbinte, aş adormi şi gata. Nu mi-ar mai trebui nimic, iar băieții ar fi în vizită la soră-mea, în vacanță. Poate n-ar afla niciodată cum s-a întâmplat, ar face şcoala în engleză şi M. ar avea grijă să le rămână casa de aici, şi casa alor lui, de la țară. Ar veni în România când ar fi mari. Eu am obosit şi vreau să nu mai fie nimic. Nu mi-ar fi nici dor, nici nimic.”

Unde e problema?

Nicăieri şi peste tot. O. a obosit să fie nesigură, să joace ruleta rusească cu viața de zi cu zi. Am comparat-o cu mine. Ce era să fac? Am şi eu perioade proaste, cu tristeți care vin dinlăuntrul meu, incontrolabile. Dar nu am ajuns până la a-mi face planuri de sinucidere, nu după ce am devenit mamă. Nu mă gândesc că lui Tudor i-ar fi mai bine fără mine. Am citit că sinucigaşii cu intenții serioase nu vorbesc despre asta, dar am citit şi că nu ar trebui să ignori gândurile negre ale unui om. Nu ştiu ce să fac să o ajut pe O. Am mâinile legate şi cumva trebuie să mi le dezleg şi să fac ceva. Cunosc oameni care i-ar putea veni în ajutor, ar putea să o asculte altfel decât o fac eu. Refuză cu îndârjire, spune că nu mai are energie să se întoarcă spre ea. Parcă se uită prin băieții ei, parcă am fi toți transparenți. Mi-aş dori ca M. să îi ia tristețea (nu-i spun depresie, nu am căderea să pun diagnostice) în serios. Mi-aş dori s-o ia într-o vacanță în care să se odihnească sufleteşte şi să reînvețe să râdă. Să stea de vorba cu un psihoterapeut bun. Să i se facă dor de băieți, de mine, de soare, de pantofi noi, de înghețata de vanilie. Să i se facă dor de viață şi să fie iar cum o ştiu.

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa