Trebuie să vă spun ce mă enervează la copiii mei!
Viaţa cu trei copii e o continuă provocare, iar lucrurile pe care le fac ei sunt în majoritatea cazurilor deosebit de drăgălaşe. Dar după atâţia şi-atâţia ani sunt şi câteva lucruri care mă enervează la copiii mei. Trei la număr (şi lucrurile, şi copiii). Rămâne să mă autoeduc pentru a scăpa de nervi şi pentru a vedea mereu partea plină a paharului: peste câţiva ani lucrurile acestea o să mi se pară amuzante. Dar acum sunt mai degrabă „Ah!” şi „Vaaaai!”
Iată cele 3 lucruri care mă enervează la copii!
1. Nu-şi ţin şosetele în picioare. Sau şi le ţin prea mult
Fie gresia cât de rece şi uneori parchetul aşijderea, nicio şosetă nu rămâne în picioarele copiilor. Nu ştiu cum se face de sunt atât de renegate aceste inofensive accesorii, dar în maxim 5 minute ajung să fie scoase cu dexteritate din picioare, sunt frumos împachetate şi merg la locul lor în sertarul din care au ieşit, ca să nu mai găsim niciodată şosete curate în el. Mai există şi varianta mai puţin simpatică, aceea în care şosetele sunt definitiv desperecheate şi copilul începe să bocească, inexplicabil, după jumătatea pierdută.
Varianta extremă este cea în care o pereche de şosete se identifică cu pielea picioarelor şi rămâne acolo pe termen nedefinit, zi, noapte, orice s-ar întâmpla. Cu greu îi mai conving pe copii că mirosul şosetelor şi că lumea cuvântătoarelor şi cea a necuvântătoarelor care s-au aciuat pe tălpile şosetelor trebuie să fie anihilate. Pfuuu!
2. Nu pun capacul la pasta de dinţi. Şi la nimic ce trebuie infiletat
Pe lângă asta, nu pun nici pasta de dinţi la locul ei, nici sticlele la o înălţime cât de cât considerabilă, nici tubul de ketchup în frigider, nici şamponul sau gelul de duş pe suportul de pe faianţă. N-ar fi nicio problemă, dacă de multe ori capacul n-ar ateriza pe jos sau chiar în vasul de toaletă, de unde, chiar dacă e extras, ajunge direct la coşul de gunoi. Sau dacă sticlele nu şi-ar vărsa conţinutul pe jos sau pe canapea, ketchupul n-ar ajunge invariabil pe haine, iar cosmeticele n-ar intra direct pe mâna mezinei, care le-ar împrăştia prin toată casa şi ar striga cu voioşie: mama, uite, fac baloane!
3. Cară toată casa în ghiozdanul de şcoală
O casă paralelă trăiește în ghiozdanul copiilor mei. Dacă răstorn ghiozdanul fetiţei mijlocii, de exemplu, pe lângă cele cu adevărat necesare pentru ziua respectivă de şcoală voi găsi în el aşa: prima felicitare pe care mi-a făcut-o acum patru ani de 8 martie, un ambalaj lipicios de la ciocolată (sau mai multe), două păpuşi mici parţial dezmembrate, un breloc piuitor în formă de elefant, câteva piese Lego, patru cărţi de diferite mărimi şi cu tematici diverse, o rochie sclipicioasă de petrecere, clame şi elastice de prins părul, frunze şi flori uscate, un dres rupt în genunchi, un CD cu Să-nvăţăm germană în 3 paşi şi un telefon mobil defect, generaţia 2002. La asta se adaugă restul manualelor, fişelor, caietelor şi al celorlalte rechizite utile în întreaga săptămână. De ce nu renunță la surplus? Pentru că nu se ştie niciodată când are nevoie de ceva din toate astea, chiar dacă ghiozdanul e atât de greu, că abia îl poate ridica.
Pe voi vă enervează ceva la copiii voștri?
