5 ciudăţenii din copilărie păstrate până la vârsta adultă

Fetita revista | Totul despre mame
Revistele şi ziarele se citeau în copilărie cel mai bine dinspre ultima pagină spre prima. La fel şi azi :)
Fetita revista | Totul despre mame
Revistele se citeau în copilărie cel mai bine dinspre ultima pagină spre prima. La fel şi azi.

Obiceiurile copilăriei pot fi active şi după 10 sau 20 de ani. Şi nu, nu e vorba despre spălatul pe dinţi!

Vi s-a întâmplat să purtaţi din copilărie, până la vârsta adultă, fel de fel de ciudăţenii personale, care pot fi percepute drept absurdităţi desăvârșite de către alţi adulţi?
Mie, da! Nu mă întrebaţi cum am ajuns să capăt astfel de bizarerii, dar cert este că ele mă urmăresc şi acum. Iată care sunt ciudăţeniile mele:

1. Zilele săptămânii, lunile anului şi cifrele au fiecare câte o culoare

Nu ştiu ce părere aveţi voi despre chestia asta, dar va spun sigur că, atunci când mă gândesc la luna februarie, văd un februarie mare portocaliu în faţa ochilor. Ianuarie e alb (poate că e de la zăpadă, dar decembrie e mereu gri şobolan), martie e mov, aprilie e bleu şi tot aşa. Luni e maro, marţi e negru, miercuri e gri închis, iar duminica e galbenă.

Cu cifrele e aceeaşi poveste, 2 e verde, 3 e albastru, 4 e portocaliu şi 5 e mov, dar gata, să mai păstrez şi o doză de mister!

2. Revistele şi ziarele se citesc mereu dinspre ultima pagină spre prima

De când mă ştiu, revistele şi ziarele au fost mereu citite dinspre ultima pagină spre prima. N-aş putea să spun exact care este explicaţia acestui gest, poate că la finalul publicaţiilor se aflau întotdeauna cele mai interesante lucruri (şi mai puţine reclame), dar uşor-uşor am dezvoltat un tabiet de care se pare că scap cu greu. Din fericire, cărţile au fost excluse de la această regulă.

3. Cifrele 5 şi 8 se scriu numai aşa

Oricât de mult s-au străduit cele două învăţătoare pe care le-am avut în ciclul primar, diriginta din ciclul gimnazial şi chiar şi mama, n-am putut (şi nici nu mi-am propus, de fapt) să scriu altfel cifrele 5 şi 8 decât vedeți în acest video. Dacă e să fiu sinceră până la capăt, cred că varianta mea este cea mai uşoară! De aceea, mă gândesc să o brevetez la OSIM, ca să nu-i mai chinuie cadrele didactice pe bieţii copilaşi cu greoiul 5 şi alambicatul 8.

4. Verific etichetele de la haine (ale mele, dar şi ale altora)

De obiceiul asta sunt pe jumătate vinovată, pentru că am început să mă cam descotorosesc de el, din jenă pentru interlocutor. Da, da, interlocutor, că, până să apuc să mă uit la etichetă, iniţiez şi eu o conversaţie cu omul respectiv, să nu mă considere de-a dreptul lunatică. Dar să nu credeţi că acest obicei are vreo legătură cu “spune-mi ce etichetă porţi, ca să-ţi spun cine eşti”. Totul mi se trage de la o prietenă bună din State, care ne-a vizitat la începutul anilor ’90 şi care avea în bagaj multe haine nemaipomenite. Etichetele lor erau în sine o semi-operă de artă, fiind atent brodate şi cu logo-uri dintre cele mai diverse. Astăzi, mărturisesc cu tristeţe că nici hainele nu mai sunt ce-au fost, dar nici etichetele.

5. Dacă văd un articol de îmbrăcăminte sau de încălţăminte la vreun necunoscut, pe stradă sau aiurea, îl întreb de unde şi l-a cumpărat

Partea bună este că oamenii sunt cooperanţi şi îmi răspund cu drag la întrebare, indiferent dacă sunt politicoşi sau doar flataţi de interesul meu pentru alegerile lor vestimentare. Partea proastă este că uneori m-au trimis să-mi cumpăr piesele respective din Budapesta, respectiv Sofia, şi nu va spun că mă bătea olecuţă gândul să fac o mini-excursie până acolo, hmmm.

 

Voi cu ce ciudăţenii din copilărie va lăudaţi?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație