5 lucruri de negăsit în casele fără copii

Raluca Dumitrică
Ce ar lipsi dintr-o casa fara copii / Totul despre mame

Azi m-am gândit să recreez atmosfera din serialul „Capcana timpului” şi să mă întorc în perioada în care nu aveam copii. Saltul înapoi a funcţionat şi am ajuns să văd perfect ce-ar fi fost casa fără copii.

Cum e o casă fără copii?

Cei care au copii nici nu-şi mai pot imagina viaţa lor fără ei, iar unii părinţi au reale dificultăţi în a-şi aduce aminte concret cum erau zilele domestice înainte de apariţia celor mici. Dacă nu puteţi să faceţi exerciţiul mental de întoarcere în timp, încercaţi să vă trimiteţi copiii în tabără sau la bunici, pentru câteva zile sau chiar săptămâni, şi aruncaţi pe urmă un ochi de vultur asupra propriului cămin.

Iată care sunt cele cinci lucruri care nu ar mai există într-o casă cu prichindei:

1. N-am mai avea sutele de cartonaşe cu animale de la magazinul-ştiţi-voi-care

Asta ar fi victoria supremă, pentru că însăşi a noastră casă este un magazin de cartonaşe. Găseşti cartonaşe cu animale aproape oriunde: printre cărţile din bibliotecă, în sertarele de la bucătărie, pitite în baie, în spatele vasului de toaletă, sub salteaua de la pat, în cutiile de pantofi, în trusa mea de farduri şi, bineînţeles, în genţi şi ghiozdane. Ba chiar am găsit unul odată şi în portofel şi m-am trezit că mă privea un autobuz întreg cum încercam mirată, dar perseverentă, să înregistrez cu el o călătorie la aparatul electronic din maşină.

2. Ne-ar lipsi fundiţele, clămuţele şi bentițele mirobolant colorate

Poate nu vi se va părea o chestie atât de gravă, dar, când ai în casă trei fetiţe, credeţi-mă, treaba asta cu accesoriile pentru păr e serioasă rău. Niciodată nu sunt prea multe obiecte de ornat podoaba capilară, aşa că, nu ştiu cum se face, dar ele se înmulţesc pe zi ce trece. Avantajul e că, din orice poziţie ai fi şi oriunde te-ai afla, doar dacă întinzi mâna găseşti ceva de prins părul, de dat bretonul din ochi sau de făcut coc. Ceea ce e de bine, nu?

3. N-am mai da peste tot de carioci şi de creioane colorate

Şi n-am mai avea nici frumoase pictograme pe toţi pereţii din casă, tablouri cu „familia mea primăvara” sau scrieri suave de genul Violetta + Leon = Amor. Nici vopsea de pictat unghiile, nici contur pentru mobila mea albă din bucătărie, nici paie deghizate pentru suc, ţevi de facut baloane de săpun cu ele şi nici măcar mini-piloni pentru sprijinit orhideele frumos curgătoare din ghivece.

4. Am fi privaţi de toate necunoscutele lumii, adică de piesele de puzzle

Cartonate, lucioase, din lemn sau din plastic, lipsa pieselor de puzzle ne-ar întrista zilele şi nopţile şi ne-ar face mai puţin răbdători, mai puţin calmi, mai puţin empatici. Ce-am fi noi fără un puzzle cu Gioconda în varianta chinezească sau cu purceluşa Peppa, fără o hartă a Italiei în suport de macaroane, fără o navă 3D cu un aprig căpitan. Un fir de nisip stingher am fi, vă zic.

5. Am fi mai puţin hidratate şi alimentate

Asta pentru că n-am mai sta să golim toate paharele de apă, lapte, ceai sau suc ale copilului, şi n-am mai linge cu degetul arătător toate borcănaşele cu iaurt neterminat, ascunse după canapea sau televizor. Nici n-am mai sorbi ciorbele şi supele lăsate în farfurii şi n-am mai mânca toate gălbenuşurile de la ouăle abandonate fără milă în mijlocul castronaşului.

Dar, trecând peste toate aceste mici, uneori enervante, dar cel mai adesea amuzante chestii, dintr-o casă în care n-ar mai fi copii ar lipsi esenţialul. N-am mai fi fericiţi de la lună înapoi înmulţit cu infinit, n-am mai râde cu voce de copil cot la cot cu ei, n-am mai avea sufletul plin de o permanentă şi inexplicabilă căldură moleşitoare, n-am mai fi noi. Să vină cartonaşele, cariocile şi bentiţele înapoi!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa