Poate că și copilul meu va scrie, peste 20 de ani, un text de acest gen. În afară de faptul că mă voi bucura că m-a moștenit și că voi fi puțin tristă deoarece că nu e o ocupație prea bănoasă, sunt deja convinsă că și eu, la rândul meu, fac o serie e greșeli. Dar nu despre ele vorbim acum, ci despre greșelile făcute de mama mea și despre lucrurile pe care ea le-a ignorat cu desăvârșire.
Mama, nu te supăra pe mine, dar tare bine ar fi fost dacă știai următoarele:
Că iubirea e un subiect abordabil.
De-asta nu îmi plăceau filmele, pentru că mințeau… În viață nu e așa. Am ajuns la 30 de ani și nici până azi mama nu mi-a spus măcar o dată „Te iubesc!” Nu pun la îndoială iubirea ei, departe de mine acest gând, dar, din când în când, am nevoie s-o mai și aud. De multe ori, în loc de orice ajutor pe care mi l-ar putea da, simt nevoia unei strângeri în brațe. După ce am născut, în săptămânile imediat următoare, mama a venit și a stat cu mine. Mă ajuta cu toate, dar mă lăsa pe mine să am rolul principal. Ea îmi punea totul la îndemână ca prin magie: șervețele umede, scutece, ser, haine curate, prosoape, avea grijă să mănânc și să beau, dar nimic nu mi-a dat puterea pe care eram convinsă că mi-ar fi dat-o o îmbrățișare pe care n-am avut curaj s-o cer atunci când am văzut că nu vine.
Nici eu nu sunt mai brează în relația cu ea. Deși îi reproșez greșeala asta, nici eu nu sunt în stare să-i spun c-o iubesc și s-o îmbrățișez…
Că e bine să-i vorbești fiicei tale despre băieți/bărbați sau căsnicie.
Acum, privind înapoi, acest subiect mi se pare mult mai potrivit pentru a fi discutat cu mama, decât cu prietenele. Eu de la mama nu știu decât că la 17 ani eram prea mică pentru băieți, iar la 20 eram deja mare și ar fi trebuit să știu. Aș fi vrut să aud câte ceva și din experiența ei. Când m-am căsătorit, la fel, aș fi simțit nevoia unor sfaturi din partea ei, dar n-au venit… Pe de altă parte, acesta a fost un aspect care m-a întristat. M-am întrebat mereu de ce mama nu mi-a dat sfaturi. Mi-e teamă s-o întreb pe ea. Mi-e frică să aflu că a regretat atât de tare alegerile ei și a fost atât de nefericită, încât nu s-a simțit capabilă să mă sfătuiască.
Că trebuie să-i povestești fetei tale despre menstruație înainte ca aceasta să apară
Găsisem tampoane prin casă, dar, cum părinții mei lucrau în spital, am fost convinsă ca sunt ceva lucruri pe care le folosesc ei la laborator. În ziua în care am văzut prima pată de culoare pe lenjerie am fost de-a dreptul terifiată. După părerea mea, sângele apărea dacă aveai o rană, iar rana o făceai dacă te loveai/tăiai/ardeai sau dacă te băteai cu careva. Cum nu-mi aminteam să fi făcut așa ceva, m-am ascuns în pod și am stat acolo așteptând să treacă. Să-i spun mamei că îmi curge sânge fix de acolo, credeam eu, ar fi putut isca un adevărat scandal în care mi s-ar fi reproșat din nou că alți copii sunt cuminți. A fost nevoie să ajung la matușa mea să-mi povestească…
Că libertatea înseamnă dezvoltare.
Am crescut pe malul Oltului și, cât am fost copil, i-am atins apa numai când mergeam să spălăm covoarele sau lâna. Toți copiii de pe strada mea mergeau la scăldat, mai puțin eu. Eu nu aveam voie pentru că mă înecam. Nici ceilalți nu știau să înoate la început, dar au învățat de la alții. Tot încercam s-o conving să mă lase și pe mine, dar mă alegeam cu niște povești groaznice, astfel încât acum mi-e frică și să stau lângă apă. De înot nici nu se poate pune problema, nu numai că n-am învățat până acum, dar nici n-o s-o fac vreodată.
Că nu există copiii deștepți ai lumii
Orice notă sub 10 se lăsa cu reproșuri și chiar scandal (atunci când era mai jos de 8). De fiecare dată eram comparată cu copiii lumii care sunt deștepti, cuminți, ascultători etc. Partea cea mai proastă este că și nici azi mama n-a încetat să mă „motiveze” în acest fel. Tocmai am aflat despre fiica unei bucătărese care e studentă la inginerie aerospațială și are o bursă pe nu știu unde. Discuția s-a încheiat, cu o concluzie plină de esență: „Eh, copiii deștepți ai lumii!”
Aș fi vrut să știe că nu există copiii deștepți ai lumii, lumea are ce-i dăm noi. Aș fi vrut să mai știe că nici măcar lumea nu există, lumea suntem noi.
Iartă-mă, mamă.
