”Am adoptat un copil cu handicap accentuat! Lista copiilor greu adoptabili ascunde comori. Noi am găsit Luceafărul!”

poveste de adopție
Cătălin, un băiețel fericit, alături de noii lui părinți.
Când s-au decis să adopte, soții Stan erau convinși de un lucru: că nu vor putea lua acasă un copil cu certificat de handicap. Au accesat totuși lista cu copii greu adoptabili, iar când au văzut poza lui Cătălin au simțit pe loc că este copilul lor. Și asta chiar dacă în dreptul numelui scria: ”handicap accentuat, cu întârziere mintală ușoară- QD 59, perturbarea limbajului, tulburarea atenției, agitație psihomotorie”.
Adriana Stan, mama lui Cătălin, ne-a scris povestea adopției fiului ei pentru a-i încuraja și pe alții să aibă curajul de a adopta copii de pe lista celor greu adoptabili. Dacă se respectă pașii, procedura nu este deloc greoaie, susține mama lui Cătălin. Redăm mai jos povestea noii familii, așa cum a fost scrisă de Adriana Stan.
„Povestea noastră a început la final de septembrie 2018, când am decis că ne dorim să adoptam. Pe data de 27 septembrie am pășit pentru prima dată în DGASPC Ilfov, unde am fost informați despre condițiile adopției, modalitatea în care un copil devine adoptabil, necesitatea identificării celei mai potrivite familii pentru copil și nu copil pentru adoptator, modalitatea în care se realizează selecția familiilor. Ne-au povestit cam cât ar putea să dureze în mare, dar ni s-a spus și că există o listă a copiilor greu adoptabili pe care o putem vizualiza după atestat.

”Sub nicio formă un copil cu certificat de handicap”

Am depus dosarul pentru obținerea atestatului pe 09 octombrie 2018. Am trecut prin toate procedurile și evaluările, cu un entuziasm și un optimism de se mira toată lumea în jurul nostru. Am pășit încrezători că puiul nostru este acolo undeva și ne așteaptă să îl luăm acasă. Am optat pentru un copil până în 4 ani, sănătos. Știind că singurii copii sănătoși sunt cei mari sau sunt mai mulți frați, ne gândeam să consultam lista copiilor greu adoptabili, însă nu ne putem lua angajament pentru un copil cu probleme, deoarece e primul copil, noi suntem niște părinți ocupați și nu vom avea timpul necesar și energia necesara. Nu ne vedeam în stare să luam sub nicio formă un copil cu certificat de handicap. Însă, asta era înainte să îl vedem pe Cătălin….
Pe 28 decembrie 2018 am obținut atestatul, iar pe 3 ianuarie 2019 am fost programați să vedem lista copiilor greu adoptabili. Când unii erau în vacanța de Anul Nou, noi eram la DGASPC să vedem cei peste 3.500 de copii din acea listă. Eram în culmea fericirii, pentru că, undeva în adâncul sufletului, simțeam că, de fapt, doar acel atestat mă desparte de puiul meu.
Registrul copiilor greu adoptabili sau registrul copiilor pe care oamenii nu îi vor…trist nu? E o bază de date cu peste 3.000 de copii din toată țara, care e vizibilă și altor adoptatori în același timp cu tine, așa că, dacă vrei un copil, trebuie să ți-l blocheze Direcția repede, repede, să nu ți-l ia altcineva. Ne-am apucat să ne uitam….și ne-am uitat, ne-am uitat…. Unii au probleme grave de sănătate, alții au întârzieri mintale, alții sunt perfect sănătoși, dar singura lor “vină” e că sunt de vârstă mai mare sau sunt adoptabili doar împreună cu frățiorii lor.

Mă treceau toți fiorii, am avut o stare ciudată

După aproximativ o oră și jumătate, am zis că vreau să o iau de la coada spre capăt. Și văd o poză, o vede și soțul meu; Ne uitam unul la altul și dăm click pe ea: Cătălin – un băiețel brunet (spre tăciune era în poză), 3 ani și 9 luni, încadrat la handicap accentuat, cu întârziere mintală ușoară – QD 59, perturbarea limbajului, tulburarea atenției, agitație psihomotorie. Am alergat la Managerul de caz și i-am spus să îl blocheze repede. Și că el e, e băiețelul nostru. Mă treceau și toți fiorii, am avut o stare foarte ciudată. Până și doamna de la Direcție se uita puțin uluită la mine, a încercat să mă calmeze, spunându-mi că e ok, îl blochează, apoi trimite cerere să primim fișa din care vom afla mai multe detalii, apoi decidem dacă vrem să îl vedem. Am spus că vrem să îl vedem oricum, dar a trebuit să urmăm procedura.
Cătălin, copilul perfect al familiei
Surpriza plăcută a fost că și Direcția Giurgiu s-a mișcat foarte repede, am primit fișa în foarte scurt timp. Apoi am dat declarația că vrem să îl cunoaștem. În zilele ce au urmat, adică două la număr până să îl vedem prima dată, eram convinși că vom adopta un băiețel de etnie rromă. Familia ne susținea 100%, prietenii, la fel. Mă uitam la poza aceea, iar ochii lui păreau ai unui copil inteligent, nu ai unui copil cu retard.

A venit și ziua cea mare: l-am cunoscut pe Cătălin! Pentru mine, șoc: un copil mult mai înalt decât mă așteptam, slab, cu capul mare, cu păr mare și tuns doar în față asimetric. Copilul nu vorbea, doar scotea niște sunete și avea cam 10 cuvinte simple în vocabular (papa, tutu, apa, mami, tati, bip-bip). Nu știa cum îl cheamă, câți ani are. Nu știa vreo culoare. Atunci când vorbeam cu el părea că vorbim cu pereții, parcă nu auzea. Ochii ii erau tulburi și cu cearcăne, i se dădeau și siropuri sedative și ar fi vrut psihiatra să îi dea mai mult dacă nu îl luam noi între timp.

Am văzut în viitor un băiețel absolut normal

Nu avea controlul salivei, îi curgea din gură și stătea cu gura deschisă tot timpul. Nu se juca cu copiii în comunitate, a fost catalogat drept un copil retras. A fugit în cealaltă cameră și se ascundea după o jucărie. Wow, toate astea în fața mea…După 10 minute am încercat să mă resetez, să îmi recalibrez așteptările. Și am făcut cucu-bau cu el, moment în care a interacționat cu mine…și a zâmbit: în acel moment, efectiv am văzut în viitor, am văzut un băiețel absolut normal, finuț și educat, o minune de copil. Ochii sufletului meu asta au văzut.
Cătălin se joacă de-a doctorul
În tot acest timp, soțul meu l-a văzut absolut normal de la început. Am decis că revenim să îl vedem și acum tot ce conta era să știm dacă e recuperabil. Că dacă nu e, asta este, renunțăm…Și am cerut păreri la psihiatru, psiholog, neurolog…și, ce sa vezi? Niciunul nu ne-a putut spune că e recuperabil.
Psihiatra m-a întrebat ce lucrez, i-am spus că sunt Director într-o corporație, apoi a intervenit: Chiar vreți să îl adoptați? Sunteți atașați de el? Să știți că nu o să fie niciodată ca dumneavoastră, că va rămâne mereu cu traumă și întârzieri…Dar eu nici nu vreau să fie ca mine. Vreau să fie un om independent și integru. Apoi i-am spus psihiatrei ca și eu, la rândul meu, am crescut în plasament și copilăria mea nu a fost departe de a lui Cătălin. A rămas mirată, bag seama că nu se aștepta la așa “evoluție”. Apoi a spus ca sunt o excepție.

După două luni, ne-a fost încredințat

Am plecat de acolo și pe drum am plâns, pentru că mi-am dat seama că îl vreau pe Cătălin și dacă e nerecuperabil. Dar oare vom fi noi capabili să îi oferim tot ce are nevoie un copil cu nevoi mai speciale? În fine, am mers mai departe și îl vizitam pe Cătălin în fiecare săptămână. De fiecare dată îmi sărea în brațe și se lipea de mine, stătea așa minute în șir. Fără niciun sunet. Apoi și la taică-său. A fost o chimie extraordinară între noi trei.
Cătălin, alături de mama lui
După ce am avut cinci vizite oficiale la Cătălin, plus altele în weekend, că voiam să îl vedem cât mai des, am reușit să îl luăm acasă. A durat fix două luni din momentul în care am văzut copilul prima dată și ziua în care ne-a fost încredințat legal, în total cinci luni de când am depus dosar pentru atestat. Deci se poate adopta și în mai puțin de jumătate de an. Toate, doar să fie copilul adoptabil. Al meu a devenit adoptabil după vârsta de 3 ani, adică la vreo 2 ani și jumătate după ce a fost preluat în sistemul de protecție socială.
Așadar, în România nu adopția în sine e problema, ci timpul în care un copil devine adoptabil. Din păcate, sunt mulți, foarte mulți, care în acest timp rămân în urmă cu limbajul, cu comportamentul, cu partea cognitivă, capătă anumite afecțiuni, au lipsuri pe plan emoțional, sunt duși la psihiatri care le pun etichete de handicap, le dau medicamente și sedative. Se pierd…Iar șansele de a-i mai vrea cineva devin minime. Și așa ajung într-un registru de copii greu adoptabili, copii pe care nu îi vrea nimeni. Copii care cresc și nu mai au nicio șansă la o familie adevărată.

Luați-mă, o să fiți mândri de mine!

Cătălin a avut o șansă, o șansă dictată de ceva dincolo de logică, de intuiție, de legături din altă dimensiune, nu știu: pur și simplu am ignorat diagnosticul și am crezut in copil. Ochii lui ne spuneau că e sclipitor. Parca ne vorbea și ne spunea: “Luați-mă, sunt un băiețel normal și o să fiți mândri de mine!”
După ce a venit acasă, în timp ce a trecut prin analize de sânge, pediatru, ORL, oftalmolog etc, am mers la logoped și psihoterapie integrativă de 2 ori pe săptămână, iar acasă eu și soțul continuam ce făceau la terapie și logopedie. Am ieșit cu băiatul la socializare în parcuri, cu copii pe strada, la petreceri, la bunici, cu verișorii, cu prietenii, la munte, la mare, la piscina, la circ, la teatru, merge de câteva zile la grădiniță. Îi citim, dansăm împreună, mâncăm împreună în familie. L-am pupat și strâns în brațe și noaptea în somn (ne simțea și ne zâmbea). Încă mai facem astea și nu ne vom opri.
Cătălin, alături de părinții lui
La jumătatea lui iunie, la mai puțin de 4 luni de când este la noi, am terminat o reevaluare pe scala Portage: aceeași după care a fost măsurat în noiembrie anul trecut când a fost încadrat la handicap. Rezultatele sunt impresionante: copilul a ajuns la QD 94. Adică a trecut de la întârziere ușoara de 59 (era spre limita de întârziere mintală moderată), a trecut de graniță, de mediu inferior, și acum e la mediu plin. Și asta pentru că încă nu vorbește fluent, că nu leagă propoziții complicate cu subiect și predicat și că încă nu a reușit, în 4 luni, ce alții au învățat în 4 ani și ceva. Nu încă! Dar când am văzut rezultatele, am plâns de fericire. Nu pentru mine, pentru el! El e sclipitor, exact cum ne-au spus ochii lui în prima zi când l-am văzut.
Părinții sunt înnebuniți după el, prietenii îl iubesc, vecinii, asemenea. Cățelul nostru, o fetiță Golden Retriever, e numai cu el, sunt buni prieteni de la început. S-a integrat perfect în viața noastră, exact acea piesă care completa puzzle-ul. Și nu, nu e greu! Sau dacă nu e ușor, nu ne plângem, din contră, luăm tot ce e frumos: dansurile pe care ni le face în fiecare seară, pupicii dulci și îmbrățișările, râsul lui la un simplu joc cu degetele, cuvintele stâlcite, toate ghidușiile unui copil de 4 ani.

Tatăl și-a luat concediu de paternitate

Multă lume ne felicită pentru curaj, pentru puterea sufletească de a oferi totul unui copil care biologic nu e al tău. Oameni buni, nu facem nimic deosebit: pur si simplu creștem un copil ca oricare alt părinte, iar acest gest de adopție este cel mai mic gest pe care puteam să îl facem, e atât de mic în comparație cu ce primim în schimb!
Cătălin ne-a schimbat viața, prioritățile. Eu am învățat că există viață după munca în corporație și că, dacă pui familia pe primul plan, totul decurge bine și la job. Este adevărat, am mare noroc cu un tată extrem de dedicat, care și-a luat concediu 1 an să stea cu Cătălin: el îl duce la terapii, îi pregătește mesele, îl îmbracă și multe altele, cât eu sunt la birou. Soțul meu este militar angajat, iar după aproape 22 de ani de muncă să faci așa o pauza mare e un act de curaj. Însă o face cu toată pasiunea și nu mulți sunt ca el.
Cătălin, alături de tatăl lui
Astăzi, uitându-ne în urmă, suntem foarte fericiți că am ales așa. În 5 luni după ce am depus dosar la Adopții am avut băiatul acasă și în alte câteva luni vedem progrese. Un drum precum Transalpina: (aproape) scurt, anevoios, cu serpentine pe care nu orice șofer se aventurează, dar minunat!
Depinde de voi ce drum alegeți, doar să știți că ce pare înfricoșător și de refuzat, poate fi cel mai frumos drum, pe viață! Cereți să vizualizați lista copiilor greu adoptabili, fiți deschiși, nu aveți nimic de pierdut, sau poate aveți de câștigat pe viață! Acea listă ascunde comori; noi am găsit Luceafărul. Să aveți suflet și minte luminate în alegerile voastre!”
Dacă ți s-a părut interesant acest articol, îți recomandăm să le citești și pe următoarele: 
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()