Aş face (aproape) orice pentru copilul meu!

Ruxandra Rusan
Ce nu fac pentru copilul meu/Totul despre mame

Aşa suntem noi, mamele. Nişte ființe supranaturale care îngrămădesc în umilele 12 ore ale zilei activități cât pentru 48. Aş face orice pentru copilul meu. Cu câteva excepții care mă ajută să nu-mi pierd mințile.

1. Nu-i calc hainele

Cu excepția cămăşilor pentru şcoală. De ce aş călca vrafuri întregi de bluze care oricum se vor rida după primele trei tumbe? Îmi asum look-ul şifonato-relaxat al copilului meu, iar când le va vrea călcate şi va dori să se pună la patru ace de dragul unei colege, sunt sigură că va fi suficient de matur ca să învețe să calce. Sau măcar să respecte hainele din dulap şi să nu răscolească totul ca o tornadă în căutarea nu ştiu cărui tricou preferat. Până atunci, consider că liniştea noastră sufletească şi pacea din casă sunt mai importante decât pantalonii de trening călcați la dungă.

2. Nu mă (mai) joc cu el

Ştiu cum sună: oribil. Cum să nu îți placă să te joci cu propriul tău copil? Ei bine, nu-mi place. Poate dacă era fată, mai mergea. Însă mă-ndoiesc că mi-ar fi plăcut să mă joc cu regularitate. Aşa, băiat fiind, de pe la 3, 4 ani ai lui nu am mai găsit nici urmă de bucurie în joaca pe care o preferă el. Stăteam pe covor cu o mare de maşinuțe care urma să se ciocnească cu o armată de monştri din plastic. Număram scamele şi aş fi dat orice să fac altceva. Să mă pensez, să citesc, să aspir.

Îmi lipseşte drive-ul pentru jocuri băiețeşti, chiar dacă nu implică bătăi şi confruntări imaginar sângeroase. Dacă mă dau cu bicicleta, vreau să mă plimb agale, să mă uit la copaci, să mai schimb o vorbă. În niciun caz nu doresc să mă iau la întrecere, să cobor scări abrupte sau să-ncerc să sar cu roata peste o minge. Mi-e frică, mă enervează, mă plictiseşte.

Nu vreau să mă joc nici de-a v-ați ascunselea, nici de-a prinselea, nici leapşa sau fotbal sau tenis. Toate astea le poate face foarte bine cu prietenii lui. Sunt dispusă să-i permit să invite copii acasă la noi când doreşte. Dar joaca cea autentică e între copii, nu între ei şi un adult care îşi dă silința să mimeze entuziasmul pentru ciocniri violente între un monster-truck şi un tanc.

Copiii, lăsați să se joace singuri, nu se plictisesc, îşi fac reguli, negociază, trăiesc jocul şi îl transformă în prilej natural de a-şi dezvolta inteligența socială. Regula se aplică şi pentru jocurile de tabletă. Arunc un ochi, cântăresc bine dacă nu e prea violent sau stupid jocul, apoi mă retrag demn şi nu mai vreau să ştiu la ce nivel a ajuns copilul sau ce arme a mai deblocat. Dacă are dileme la vreo strategie, ştie să nu vină la mine. Are prieteni cu care poate discuta şi împărtăşi aceste vicii de procedură.

Eu n-am idee cum se construieşte un turn în Minecraft şi nici nu doresc să aflu, mulțumesc.

3. Nu fac lucru manual

Când eram mică, îmi cosea bunică-mea ce era de cusut pentru ora de lucru manual. N-o făcea de dragul meul, ci de ruşine. Cum să fie nepoată-sa aşa, cu două mâini stângi, într-o mare de fetițe talentate şi iscusite? Şi-n ziua de azi am rămas la fel de stângace la tot ce înseamnă artă izvorâtă din mâinile personale. Nu ştiu să decupez, să lipesc sau să construiesc frumos.

M-am prins cum stă treaba când Tudor avea de făcut un proiect pentru şcoală: un brăduț de hârtie. După ce s-a tot plâns că nu poate, că e greu, am pus umărul să-l ajut. În 10 minute, copilul era călare pe tabletă, în timp ce eu, cu youtube-ul deschis pe masă, decupam fâşii de hârtie creponată. Am lăsat totul baltă. Alarmat de ce-a ieşit din mâinile mele, a preluat frâiele bodogănind şi a făcut cât a putut el de bine. La fel cu scrisorile pentru Moş Crăciun. Ce sens are să-i suflu în ceafă şi să-l ajut să conceapă o scrisoare perfectă, să-l critic sau să-i reproşez că nu face şi-un desen la final, când scrisoarea ştim foarte bine că va ajunge, oricum, în dosarul cu desene şi alte amintiri-de-când-erai-tu-mic?!

În plus, n-am înțeles niciodată de ce să te înduioşeze mai mult o pictură perfect săvârşită de mamă, pentru copil, decât una stângace şi autentică a copilului?!

Citește și ”Parenting necondiționat”, de Alfie Kohn, o carte de parenting revoluționară care te face să pui la îndoială tot ceea ce știai până acum. Ea răspunde la întrebările ”Cum ne creștem copiii pentru a fi fericiți?” și ”Cum ne creștem copii pentru a fi interesați de fericirea altor oameni?”. Cartea este disponibilă AICI.

Alfie Kohn se va afla pe 16 și 17 martie 2019 pentru a patra oară în România pentru a susține o nouă serie de conferințe, în București și Cluj. Conferința ”De la pedepse si recompense la cooperare și colaborare” este organizată de TOTUL DESPRE MAME cu sprijinul Transylvania College și Asociația pentru Comunicare Nonviolentă. Detalii AICI.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa