„Aş fi vrut ca mama să mă iubească pe mine mai mult decât ordinea și curățenia”

Vivi Gherghe

Aș fi vrut să nu aibă în minte copiii celorlalți și în vocabular să nu existe sintagma „alți copii”. Evident, acești alți copii erau perfecți: învățau, ajutau la treburi gospodărești, citeau biblioteci întregi, erau olimpici și erau din cale afară de cuminți (evident că erau cuminţi, la câte făceau nu le mai rămânea timp de prostii).

Aș fi vrut să îmi facă mai multă supă de roșii și multă, multă cremă de zahăr ars.

Era și este o gospodină desăvârșită, dar supa de roșii și crema de zahăr nu erau în grațiile ei. Prima i se părea o mâncare pentru oameni săraci și era inadmisibil să mâncăm așa ceva, noi mâncam ciorbă de perișoare! Mai gustam pe la bunica, atunci când ținea post. Iar crema de zahăr ars i se părea o glumă de desert. Era prea simplă. Atât de simplă încât, probabil, punea la îndoială calitațile ei de bucătareasă. Eu mâncam foarte rar și mi se părea cel mai exotic dulce de pe pământ. Acum nu mai e chiar așa exotic pentru că am învățat rețeta, dar tot e cel mai bun. Și maică-mii îi place!

Aș fi vrut să mă iubească pe mine mai mult decât ordinea și curățenia.

Trebuia să am grijă să nu intru în casă cu picioarele murdare. Cea mai grea perioadă era vara, când mergeam numai desculță pe afară și trebuia să intru în casă să beau apă. Uram zilele de weekend pe care toată familia le închina curățeniei.

Aș fi vrut să am și eu ceva de spus când mergeam cu ea să-mi cumpere haine.

Mă purta după ea doar că să nu greșească măsura. În rest, eram degeaba. N-o să uit niciodată cum m-am dus eu la olimpiada de limba română, în clasa a V-a. A mers cu mine și înainte de a ajunge la școală ne-am oprit într-un magazin pentru că pusese ea ochii pe o geacă. Am fost măscăriciul clasei în geaca mea nouă, mov cu alfabet: peste movul acela turbat erau imprimate litere de toate culorile.

Aș fi vrut să îi pese de ceea ce îmi doream eu, nu de ceea ce credeau ceilalți.

Tentaţia copilăriei mele era căruciorul de butelie. Aşa m-aş fi plimbat în el, aş fi găsit eu pe cineva să mă tracteze sau aş fi împins eu roţile cu mâna. Dar eu nu aveam voie, că nu eram a lu’ Radu! Radu era un consătean care avea vreo 10 copii, iar pe cei mici îi plimba în căruciorul visurilor mele. Toată lumea râdea de ei. Bine, mai puţin eu… Eu mă uitam cu jind.

Aş fi vrut să ştie că hainele sunt făcute pentru a fi purtate, murdărite, rupte etc., şi nu ca să fie menţinute într-o stare impecabilă de către copii.

Mă întreb acum ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi ascultat-o mereu pe mama şi aş fi stat nemişcată ca să nu mă murdăresc? M-ar fi lăsat în aceleaşi haine care ar fi pocnit pe mine când creşteam? Unde mai pui că întotdeauna aveam ceva „de bun”. Fireşte că ceva-ul acesta era atât de mişto şi eu îl purtam doar de vreo două ori până îmi rămânea mic.

Aş fi vrut să mă lase să am prieteni pe care să-i aduc în casă, nu să păstreze casa ca pe un lăcaş sfânt pe care copiii l-ar fi pângărit. Măcar de-ar fi fost moschee, să pot să intru desculţă…

Aş fi vrut să se joace mai mult cu mine, nu să fie mereu serioasă.

Mă mai ascundeam câteodată de ea, în speranţa că poate o fac să mă caute şi intră în jocul meu. Dar, pentru că nu răspundeam când mă striga, riscam s-o iau pe cocoaşă sau să mă aleg cu vreun scandal, zis morală.

Aş fi vrut să nu fi încercat să fie perfectă în ochii lumii, ci perfectă pentru mine.

Aș fi vrut să-mi amintesc de ea cum îmi amintesc de tata. Nu stătea el foarte mult cu mine, ca mama, dar toate amintirile cu el îmi stârnesc râsul. Tata se distra cu mine, de cele mai multe ori pe seama mea, timp în care mama era ocupată să pară perfectă.

Căzusem și eu în patima asta: să am grijă să-i fie copilulului hainele curate, să mănânce sănătos, să fie ordine și curățenie în casă, până când mi-am dat seama că peste 30 de ani sigur nu-și va aminti că pe mobila noastră nu era niciun fir de praf. Sper să-și amintească de ziua în care am fost căței și ne-am dus la locul de joacă lătrând (spre uimirea vecinilor), de seara în care ne-am vopsit reciproc pe față, de ziua în care am făcut schimb de roluri și el a fost mama (nu mi-a plăcut pentru că la masa de prânz am avut trenuleț la felul întâi și roboțel la felul doi) sau de după-amiaza în care el a mers la joacă îmbrăcat în combinezonul de înot și toată lumea se uita ciudat la amândoi.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa