Atenţie, mamă scăpată de acasă! - Pagina 2 din 2

Petrec aproape trei zile în Limassol, într-un climat artistic inspirant și internațional și îmi face foarte bine această ieșire (vorbesc în fiecare seară cu copilul la telefon, e bine și mă tot întreabă ce cadou îi aduc, îmi dăduse sarcină să îi iau niște mașinuțe). Cu toate acestea, nu mă pot separa de obişnuinţa de a intra într-un magazin cu dorinţa de a umple cămara și frigiderul, de gândul „oare ce mai avem nevoie?”, însoțită de vreo listă kilometrică. Mă uit cu jind la toate fructele și legumele posibile, locale și de sezon, și mă gândesc la cărțile mele cu rețete „prea” exotice. Cu greu mă pot detașa de continua alertă, fugă și agitație care sunt cu mine în toate drumurile pe care le fac prin oraș, acasă.

În a doua seară a deplasării mele, primesc invitația de a însoți grupul de artiști într-un club, într-un fel de centru vechi, un loc cu mai multe baruri și cafenele unde se adună tinerii și mai puțin tinerii ciprioți. Cât pe ce să refuz, pe motiv că… de fapt nu am găsit niciun motiv palpabil să refuz, așa că am mers. Clubul cu pricina este de fapt un bar un pic mai mare decât livingul meu, cu aspect post-apocaliptic, unde hainele și obiectele personale se împăturesc bine și se depozitează în tot felul de cuptoare cu microunde, televizoare și radiouri dezafectate. Barmanul seamănă cu un samurai cu coc și kimono decoltat, un DJ asigură prezența sonoră, iar compania mea e veselă și pusă pe dans și distracție din prima clipă, dispoziție contagioasă în toată încăperea, din ce în ce mai plină.

Cum te cheamă? urlă în urechea mea un bărbat gras în timp ce stăteam la coadă la toaletă, aflată imediat lângă pupitrul dj-ului. Nu contează, îi replic urlând și eu, bățoasă dar și amuzată cumva, mai mult interior, de penibilul situației. De ce ești așa? (nasoală, evident). După un sfert de oră de bâțâială timidă pe și pe lângă scaun, și după un mojito băut mai mult de sete decât de plăcere, parcă nu mă mai simt așa de ramolită și pierdută fără scăpare în treburile mele materne și îmi dau seama că alături de mașinuțele cu care urmează să mă întorc acasă, ar fi bine să îmi pun și ceva intenții de a mai ieși din când în când în oraș și fără copil, și în companie nefamilistă, pentru că e adevărat, trebuie să mai existe și frânturi de viață frivolă rătăcită printre atâta responsabilitate zilnică. Credeți că mă voi ține de cuvânt?

Dar oare cum am ajuns aici, să vorbesc așa calmă despre escapada mea internațională, fără să îmi plâng de milă că lipsesc de acasă? Am ținut cont de cele câteva lucruri pe care le-am învățat până acum, pentru că recunosc, prima dată când am lipsit de acasă eram o cârpă, chiar dacă urma să mă întorc a doua zi.

am pregătit copilul din timp, i-am povesti că voi pleca, câte zile voi lipsi, ce fac acolo, ca să aibă un tablou complet al activității mele;

eu sunt mai liniștită, dar și copilul, când știu că rămâne cu tatăl lui acasă, în spațiul lui, cu jucăriile lui, și de aceea hotărâm de comun acord ca tatăl să își ia liber, să facă activități, să își ofere reciproc un fel plăcut de a petrece timpul în absența mea;

odată plecată, mă asigur că toate căile de comunicare sunt deschise (roaming, skype) și în orice clipă ne-am putea auzi și vedea, dacă e nevoie;

cu toate acestea, nu abuzăm de căile de comunicare menționate anterior, pentru că trebuie să ne vedem fiecare de activități, fără să le perturbăm prea tare;

dacă tot am plecat, încerc să îmi ocup timpul cât mai divers, să fac tot ce nu reușesc acasă, manichiură, citit, plimbare, și nu doar pentru că aceste activități fac o mamă să se simtă bine, dar și pentru a umple timpul cât mai eficient pentru a nu lăsa loc de jelit;

cumpăr un cadou copilului chiar din prima zi, să nu mă trezesc că nu am avut timp, dar și o mică atenție pentru soț;

mă bucur de micile momente de singurătate în care pot redeveni eu, iar experiența în sine o văd ca pe-o oportunitate de a deveni o mamă mai împlinită;