De ce este atât de important ca mamele să își îndeplinească nevoile și să se iubească pe ele însele
A venit lângă mine pe canapea, s-a lipit de piciorul meu, m-a privit fix câteva secunde. Am ignorat-o, a insistat. M-a țintuit cu privirea, până am privit-o și eu în ochi.
– Ce e Hana, vrei în brațe?
– Miaaaau! și felina tărcată, trecută de 15 ani, mi-a sărit în brațe.
Când nu miaună pentru că vrea afară sau pentru că a rămas fără mâncare sau apă, înseamnă că are nevoie de bonding.
Când a apărut copilul aveam în casă două pisici, un soț, iar apoi a apărut și un câine. Ierarhia era pe principiul primului venit, și mereu Hana, pisica senioară și regina casei, a avut pretenția că trebuie să fie consultată în legătură cu orice nouă apariție. Pe soț l-a plăcut din prima și l-a acceptat ca supus, cealaltă pisică a slugărit-o câțiva ani până într-o zi când și-a luat tălpășița fără niciun preaviz, lăsându-ne profund îndurerați că am pierdut cea mai loială și blândă capcană de șoareci mobilă, pe câine îl tolerează, dar îl și atacă de câte ori se întâlnesc întâmplător prin curte, iar cu copilul… Ei bine, aici vine marea surpriză. Copilul meu e feblețea ei, lucru de neimaginat la o pisică matură. Mă uitam amuzată cum pisica aceasta care s-a purtat întotdeauna urât cu alți copii se alintă și își toarce visele numai în preajma copilului meu, cu cea mai mare sinceritate de care e capabilă o pisică. Iar dragostea nouă și pură pe care o primește în schimb de la copil s-a dublat cu recunoștința mea.
Cine este, de fapt, în vârful ierarhiei familiei?
Suntem într-o continuă mișcare a ierarhiilor în casa asta. În vârf a fost pisica, apoi cu unanimitate s-a poziționat copilul, dar și el are propriile lui ierarhii în funcție de toanele de moment (nu ne-am mira ca uneori să ajungă în vârf chiar păturica). Pentru că dragostea trece prin stomac, o tartă aromată mă poate propulsa pe mine direct în vârful piramidei. Până a doua zi, când se consumă sau deja e veche și parcă nu mai e TDF (to die for).
Orice familie are nevoie de un lider
Dar lăsând fluctuațiile ierahice de răsfăț, ce vreau să spun este că o familie are nevoie de o ierarhie solidă și un lider, cu toată democrația acceptată. Și chiar dacă de exemplu în sinea ei pisica se crede vârful, baza e cea mai importantă. E bine ca într-o familie sănătoasă la bază să fie întotdeauna părinții, unul dintre ei sau ambii. Eu sunt pentru asumarea responsabilității și pentru autoritate, dar nu autoritarism. Sunt pentru recunoașterea experienței, cunoștințelor, instinctelor părintești, dar și autoeducare permanentă. Să asculți, să înțelegi, să consolezi, să sprijini, să explici, dar să și impui limite adecvate vârstei, astea mi se par acțiunile autorității părintești, din postura de lider în ierarhia familiei. Să fii liderul familiei tale nu înseamnă să adopți atitudinea „faci asta pentru că spun eu”, ci să ai puterea administrativă, să iei decizii cu maxim respect pentru toți membrii familiei, să fii în stare să-i protejezi.
„Având grijă de noi, avem grijă de întreaga familie”
După ce am devenit părinte, am devenit atentă la instructajul exemplificat de însoțitorii de bord, înainte de decolarea avionului. În cazul în care cabina s-ar depresuriza, companiile aeriene ne cer să ne punem noi, adulții, măștile de oxigen, și apoi copiilor noștri, dacă e cazul. Aceasta se datorează faptului că cei mici au nevoie de noi să fim în regulă, astfel încât să putem avea grijă și de ei. Chiar dacă tendința noastră e să ne asigurăm că în primul rând ei sunt bine, și bag mâna în foc că, dacă am trece prin așa situație vreodată, instinctul mi-ar spune că trebuie să mă ocup în primul rând de copil și apoi de mine, instructajul are logică. Trebuie să mă ajut, să fiu OK, ca să se poată sprijini și ceilalți de mine. Nu e ușor să fii la bază. Când rămânem fără energie, răbdare și bunăvoință, înseamnă că ne-am depășit prea tare limitele și atunci efectul se vede imediat în cei de lângă noi. Deși, ca părinți, suntem mereu tentați să oferim totul și să preluăm toate responsabilitățile, să ne ignorăm nevoile, sunt momente când bunele intenții rămân fără susținere. Ne place să recunoaștem sau nu, dar să știți că și părinții și relațiile dintre ei au nevoi care trebuie să fie îndeplinite. Ar trebui, din când în când, să ne echilibrăm grija și dăruirea cu grijă față de sine. De aceea cred că cei care țin baza sănătoasă, trebuie să aibă în vedere mantra „având grijă de noi, avem grijă de întreaga familie”. Liderul e responsabil de bunul mers al echipei, iar echipa (familia) să știe că se poate baza pe el în orice situație.
Dragele noastre, ne promiteți că veți avea mai multă grijă de voi?
