Basm de iarnă în Bucovina

basm-de-iarna-in-bucovina-totul-despre-mame

Povestea aceasta de iarnă  în Bucovina începe cu gara mică de la Straja, troienită deja cu mult înainte ca în oraşul nostru să cadă prima zăpadă.

Ne scârţâiau cizmele pe ulicioare când treceam pe lângă câinele acela care ne lătra întotdeauna, casele aveau acoperişurile negre, suflătoare de fum o iarnă întreagă, iar bunicii ne aşteaptau în pragul uşii încrucişându-şi mâinile sub bondiţă, să nu le fie frig. Intangibila pădure de brazi străjuia orizontul, departe de noi, de parcă nu acolo ne aventuram vara în căutare de poame, de zmeură sau de hribi.

Mama de la Straja şi Tata de la Straja erau numele bunicilor înalţi care ne-au adăpostit în cele mai frumoase clipe ale copilăriei noastre.

Mama era negricioasă la faţă, meşteră în frământat pampuşti şi întors clătite. Mi-o amintesc cu furca-n brâu, cu fusul sfârâindu-i sub degete că un animăluţ năzdrăvan. Tata trecuse prin viaţă cu atâta înţelepciune, încât oamenii satului veneau deseori la el să ceară un sfat bun sau o încurajare.

Citește și: Amintiri din copilăria… mamei

De cum soseam, întrebam de săniuţă!

Ne fusese dor de dealul din spatele casei pe care vara îl urcam în fugă până la cireşul din vârf, iar iarna îl cotropeam împreună cu o armată de copii de prin părţile locului, fiecare înarmat cu săniuţa lui de lemn şi flancat de vreun frate mai mic. Nu ştiu ce petec de pământ a cunoscut atâta bucurie umană  de-a lungul anilor, cum a văzut dealul nostru iarnă de iarnă, când veneau copiii de pe toate uliţele la derdeluş. Ca nişte berbecuţi negri se opinteau ei să-şi tragă săniuţele până-n vârf, cu ce avânt se năpusteau la vale, ce trânte vesele, ce obraji roşii, ce larmă!

Iar după ce ne-ngheţa nasul, după ce se umpluseră cizmele de omăt şi nu ne mai simţeam degetele de la mâini, reveneam acasă, părăsind săniuţa în ogradă. Mama ne pregătea un lighean cu apă fierbinte să ne-ncalzim picioarele, un ceai cald de secărică şi-o pampuşcă neîntrecută încă de nicio gogoaşă gustată de atunci.

Obosiţi de atâta hârjoană, ne retrăgeam pe “cuptiorul”  cald şi ne jucam cu prietenii. Mama ne făcea scrijele pe şparhet (nişte felii rotunde de cartofi coapte direct pe plita neagră), iar scrijelile acelea erau mai bune decât orice chips din lume. Le mâncam cu prietenele în timp ce croiam hăinuţe de păpuşi din peticele dăruite de bunica, sau o puneam chiar pe ea să ne povestească ce trăznăi mai făceam noi când eram mici. Adormeam acolo pe cuptor, iar dimineaţă ne dureau oasele de la cărămidă cea tare.

Dacă totuşi mai aveam energie seara, îi ceream bunicului o poveste, la care el răspundea cu-n fel de tachinare:
A fost o datî o babî batrânî, batrââââânî, ş-un moşneag batrân, batrâââââân… Șî baba iera aşa di batrânîîî, iară moşul aşa di batrâââân! Dar ţi-am zâs şi batrânî  iera baba? Şî moşul şi batrân iera?

El continua aşa până ce ne lăsăm păgubaşi, adormind de plictiseală.

În Ajun o urmăream pe Mama cum trebăluia în bucătărie, să coacă plăcinte, cozonaci, cornuleţe cu nucă, câte altele pe care nu mi le mai amintesc!

Ne pregăteam şi noi tălănguţa să mergem la colindat. Mama îmi punea tulpan gros pe cap şi suman:  nu se cădea să umblu la colindă în straie de oraş. Îmi dădea o trăistuţă petrecută cu şnur roşu-negru peste umăr şi mă-ncredinţa Ilenei lu’ Viorica lu’ Mihai, prietena mea cea mai bună pe vremea aia. Ileana era mai pricepută decât mine la colindat, dar eu aveam reputaţia orăşeanului venit în vizită, aşa că ne primea mai toată lumea şi ne umplea trăistuţele de colaci şi de nuci, de bani mărunţi.

“Da’ tu a cui eşti?” mă întrebau unii.
“A lu’ Gică-a lu’ Vasile-a lu’ Ţapu!” spuneam eu cu mândrie, pentru că dacă le-aş fi spus adevăratul nume de familie n-ar fi ştiut de unde să mă ia. Numele acela îl purta jumătate de sat.

Ne întorceam acasă călcând pe scânteiri de lună prin zăpadă. Acasă ne aştepta un brad cu beteală şi bomboane, fără cadouri. Niciodată nu le-am simţit lipsa acolo.

Visam frumos la căldura sobei, de parcă şi visu-ar fi ştiut că trebuie să întregească clipele acelea de fericire pură.

“Distracţie”, “amuzament” sunt cuvinte sărace pentru toate trăirile de atunci. Bucurii simple, părtăşie, viaţă intensă, asta-i ce îmi amintesc eu din vacanțele de iarnă de la Straja. Tare mi-e teamă uneori că, deşi încerc să pregătesc activităţi amuzante şi distractive în preajma Crăciunului, copiilor mei le va lipsi farmecul Sărbătorii de odinioară din care eu încă mă hrănesc. Sper totuşi că farmecul ţine mai mult de copilărie, nu de un loc anume. Dacă ar ţine de un loc, tot farmecul în Bucovina s-a revărsat…


Pentru că ne dorim să îți oferim materiale și experiențe care să îți îmbogătească viața de părinte, am creat un scurt chestionar care să ne ajute în acest sens. Completarea lui poate dura până la 8 minute. Și pentru că apreciem fiecare minut pe care ni-l acorzi, punem la bătaie 30 de cărți de parenting. La sfârșitul chestionarului lasă-ne adresa ta pentru a te înscrie automat în tombolă!

Citește și:
Datini de demult
Cele mai bune cadouri de Crăciun sunt gratis
Crăciunul din copilărie
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()