„După ce i-ai auzit de două ori inimioara, e crunt să fii în fața ecografului și să nu mai auzi nimic.”

Inima unui embrion începe să bată aproximativ din săptămâna a cincea de sarcină. Este posibil să se detecteze, în acest moment, folosind ultrasunete vaginale. Pe parcursul sarcinii și al nașterii, medicul tău va monitoriza bătăile inimii fătului.

Ramona Gabăr
inimă bebe
Inima lui bebe bate din primele săptămăni de sarcină, dar, uneori se poate opri brusc.

Era o seară de miercuri obișnuită. Îmi făcusem toate planurile pentru a doua zi, joia pe care o așteptam de aproape o lună: era stabilit să fac morfologia fetală. Aveam de gând să merg cu Maria, să ascultăm împreună inima lui bebe.

N-am simțit nimic, dar Adi mi-a atras atenția că sunt pătată pe haine. La început, nici n-am înțeles – credeam că iar m-a murdărit Maria cu iaurt sau cu înghețată. Dar era sânge, câteva pete. Nici măcar atunci nu m-am panicat – știam că sângerările în sarcină sunt normale, mi se întâmplase și la Maria, nu așa de târziu în sarcină, dar mi se întâmplase.

I-am scris doctoriței un mesaj doar așa, ca să mă asigur că se liniștește Adi, care voia să mă ducă direct la spital. Mă și vedeam întinzându-i telefonul să citească el însuși. Vezi, nu e nicio panică, e absolut normal. Hai să ne uităm la un film. De-abia când am primit răspunsul ei am început să îmi fac griji. La spital, acum. Doctorița X, Camera de gardă.

Posibilitatea

Sarcina asta a venit ca o surpriză absolută. Ca și cum așa a fost să fie, toate lucrurile se înlănțuiau pentru a mă convinge că trebuia să vină. A apărut, foarte improbabil, cu toate precauțiile, în afara perioadei fertile. Nici nu-mi stătea gândul la asta când, într-o după-amiază, după ce moțăise puțin pe burta mea, Maria a venit la mine și, foarte serioasă, a pus mâna ei micuță pe burta mea: Mami, tu ai un bebeluș în burtică.

Am luat totul ca pe o glumă ivită din imaginația bogată a unui copil de nici trei ani, deși fantezia asta n-o mai auzisem, nu făcea parte din repertoriul ei. Am zâmbit și la telefonul prietenei mele, care mi-a zis că m-a visat cu un băiețel mic în brațe. A treia zi mi-am luat totuși, mai mult în glumă, un test de sarcină, deși calendarul nu ne împingea de la spate.

Bucuria

În primele minute am simțit șocul materializându-se în cameră și plutind printre noi, dușmănos. Ne-a luat ceva să ne adunăm și să admitem că s-a întâmplat, cu toate precauțiile noastre și, cum spun englezii, against all odds.

Deși ne imaginaserăm mereu părinții unui singur copil, ai Mariei, cu timpul am început să fim fericiți cu ideea de a avea două fetițe. Eram siguri că va fi tot fetiță și o numeam, cu toată siguranța, Erica. Maria era cea mai încântată dintre noi și probabil entuziasmul ei ne-a molipsit, umbrind cu grație toate grijile noastre și răsturnarea tuturor planurilor.

Seara, Maria îi spunea Ericăi noapte bună! și îi dădea un pupic. O anunța tot timpul că o așteaptă să se joace împreună și îi spunea că o iubește. Mă topeam. Mai mult decât pentru noi, copilul ăsta o să vină pentru Maria, mă gândeam. Eram sigură că destinul lor este să se întâlnească și să fie împreună.

Îngrijorarea

Seara dinaintea zilei cu morfologia m-a prins la Camera de gardă de la Cantacuzino, învârtind în cap gânduri, speranțe și posibilități. Voiam să cred că totul e bine, că e o simplă sângerare benignă, așa cum avuseseră mai toate prietenele mele, însă eram pregătită pentru orice. Sau așa credeam, pentru că trecusem în revistă toate posibilitățile.

M-a preluat un medic tânăr, care n-a părut impresionat de relatarea mea. Probabil i s-a părut, ca și mie, că nu e motiv de îngrijorare. De-abia după controlul vaginal a devenit un pic mai precaut. Mi-a zis să-l urmez pentru ecografie și a dispărut atât de repede pe holurile spitalului că l-am pierdut. M-am întors la Camera de gardă și am raportat râzând că am pierdut urma domnului doctor. Încă mai puteam să râd.

Frica

Ecografia abdominală s-a desfășurat în liniște deplina. Nici eu nu îndrăzneam să întreb, parcă nici doctorul nu îndrăznea să îmi spună ceva. Mi-a spus că trebuie să facem ecografie transvaginală. Atunci am știut că nu e de bine. Dacă totul ar fi fost normal, aș fi fost deja pe hol, spunându-i lui Adi cel panicos: E totul bine, ți-am zis eu că nu e motiv de mers la spital.

În timpul ecografiei transvaginale, doctorul m-a întrebat de trei ori dacă e o sarcină dorită. Nimic altceva, însă ofta. Cum n-am mai văzut vreodată doctor oftând, m-a cuprins o panică rece, care nu mă lăsa nici să deschid gura. S-a ridicat și mi-a zis să vin la Camera de gardă.

Pe doamna trebuie să o internați ar fi trebuit să țină, probabil, loc de diagnostic. Nici azi nu știu dacă să mi se pară umană neputința lui de a-mi spune adevărul sau dacă să mă revolte incapacitatea unui doctor să îmi explice starea în care mă aflu. Am început să plâng, întrebând Dar ce am, totuși?, iar doctorul s-a emoționat și mai tare. Mi-a zis, foarte marcat, că nu știe sigur, poate că greșește, dar că el nu aude bătăile inimii la ecograf și că ar vrea să rămân internată, ca să mă vadă la prima oră doctorița care mă urmărește.

Din acel moment, în jurul meu s-a creat o bulă. Totul în jurul meu se desfășoară de atunci cu încetinitorul, în șoaptă, ca în reluare. Eu sunt într-un loc din care lumea pare departe și decolorată, ca și cum aș sta în apă. Probabil că m-am mutat și eu într-un fel de uter, ca să capăt protecție în fața veștilor rele.

Absența

După ce ai auzit de două ori inima bebelușului bătând cu putere, un pic repezit, așa cum bat toate inimile de pitici, e crunt să fii în fața unui ecograf performant și să nu auzi nimic. M-am gândit de multe ori în câteva zile cât de mare ar fi fost șocul dacă n-aș fi sângerat și aș fi ajuns, a doua zi, direct la ecografia morfofetală, cu fetița mea de mână, pentru a auzi inima bebelușului din burtică. Probabil m-aș fi prăbușit adânc, mult mai adânc decât îmi pot imagina. Poate că bula în care trăiesc azi, ca un uter uriaș, ar fi luat foc.

Acum starea de șoc e difuză și continuă, așa cum poate fi când, pregătit pentru orice, ți se confirmă cele mai negre așteptări. Mă surprind privind înăuntru, unde fotografiile imaginare cu Maria și Erica jucându-se împreună se destramă ca un puzzle împrăștiat. Rămâne un gol în urma lor, a sutelor de imagini pe care le depozitasem acolo în aceste săptămâni și care formaseră, ceas de ceas, o imagine nouă, caldă, colorată, tot timpul plină de zâmbete.

Cu fundal sonor de râs gâlgâit și cristalin, două voci micuțe alergându-se în spirale voioase. Cele mai mici detalii, cele mai importante evenimente. Ele două mereu împreună, ținându-se de mână, pupându-se. Ele două pregătindu-se pentru ora de karate. Maria învățând-o pe Erica literele. Du-te, du-te, du-te. Le selectez și le șterg încet din minte, golind locul. Se va cicatriza, așa se întâmplă mereu.

Amintirea

Am aflat de-abia după acest episod că prietenele mele de pe grupul de mame (le numesc prietene deși pe unele dintre ele nu le-am văzut niciodată în viață, dar știți și voi ce energie incredibilă au aceste grupuri) au trecut aproape toate prin pierderea unei sarcini. Am avut impresia, în noaptea de confesiuni de după vizita la Camera de gardă, că aproape fiecare femeie duce cu ea amintirea unei sarcini pierdute. Una dintre fetele de pe grup a pierdut șase sarcini și cele mai multe au pierdut cel puțin una. Suntem atât de multe că am putea face împreună orice ne-am pune în gând. Chiar dacă e un lucru atât de mare cum ar fi să nu mai lăsăm nicio femeie să sufere singură în urma unei sarcini pierdute.

Speranța

Dacă ai trecut și tu prin pierderea unei sarcini, aș vrea să fiu sigură că nu te învinovățești cu nimic. Sarcinile viabile, sănătoase sunt foarte rezistente. Chiar dacă ai cărat mobilă sau ai mers la sală fără să știi că esti gravidă, probabil că sarcina ar fi rezistat. Doctorița mea mi-a explicat că toate cazurile de sarcini oprite în evolutie pe care le-a testat aveau defecte genetice. Este modul în care natura își face selecția.

Unora li se poate părea un noroc faptul că o sarcină cu defect genetic se elimină singură, altora le poate părea cinic și incompatibil cu propriile standarde morale. Dincolo de a fi un noroc sau un blestem, pierderea unei sarcini este pur întâmplătoare și aleatorie. Dacă ți s-a întâmplat o dată, dacă ți s-a întâmplat de șapte ori, asta nu înseamnă ca ți se va întâmpla de fiecare dată. Cum spuneau toate asistentele și doctorițele de la Cantacuzino (cărora le mulțumesc pentru empatie și căldură), așa vă spun și eu vouă: Data viitoare va fi cu noroc!

INFORMAȚII DE CONTEXT:

Când poți auzi bătăile inimii?

Până în săptămâna 5, tubul cardiac al bebelușului începe să bată spontan, deși încă nu îl poți auzi. 

Este posibil să auzi bătăile inimii bebelușului pentru prima dată în jurul săptămânii 10 de sarcină dacă faci o ecografie, deși momentul poate varia puțin. 

Încă nu îl auzi? Nu-ți face griji! Probabil bebe se ascunde în colțul uterului sau are spatele îndreptat spre exterior, ceea ce face ca Doppler-ul să-și găsească ținta greu. La următoarea întâlnire, medicul tău va verifica pentru a se asigura că totul este în regulă. 

Frecvența cardiacă fetală normală

  • Până la 6 săptămâni, inima bebelușului tău bate de 110 ori pe minut. În doar două săptămâni, ritmul cardiac fetal va crește la 150 până la 170 de bătăi pe minut. Este cam de două ori mai rapid decât al tău!
  • Până în săptămâna 9 sau 10, inima bebelușului tău bate aproximativ 170 de bătăi pe minut – o frecvență care va încetini de aici încolo. În jurul săptămânii 20, va scădea la aproximativ 140 de bătăi pe minut. 
  • În timpul travaliului, o frecvență cardiacă fetală normală se poate întinde de la 110 la 160 de bătăi pe minut, deși variații scurte în afara acestui interval pot apărea dintr-o varietate de motive (adesea perfect normale). 

Când începe să bată inima unui copil

Conform experților de la Medical News Today, inima unui embrion începe să bată la aproximativ 5-6 săptămâni de sarcină. De asemnea este posibil să s evadă primul semn vizibil al embrionului, cunoscut sub numele de polul fetal în această etapă.

Bătăile inimii fătului pe săptămâni

Inima unui făt este pe deplin dezvoltată în a zecea săptămână de sarcină. Iată pricipalele caracteristici legate de dezvoltare inimii din săptămânile 5-10.

Săptămâna de sarcinăNivelul dezvoltării inimii
Săptămâna a cinceaInima în curs de dezvoltare este formată din două tuburi care au fuzionat în mijloc, creând un trunchi cu patru tuburi care se ramifică.
Inima începe să bată și este posibil să fie detectată folosind ultrasunetele vaginale.
Săptămâna a șaseaInima embrionului s-a schimbat radical – tubul cardiac de bază s-a buclat, formând o formă de S și creând o zonă pentru ventriculi.
Săptămâna a șapteaVentriculii și atriile inimii încep să se separe și să se dezvolte.
Săptămâna a optaSe formează valvele dintre atrii și ventriculii inimii.
Săptămâna a noua și a zeceaSe formează aorta și vena pulmonară. Până în a 10-a săptămână, inima fetală se va dezvolta pe deplin.
  • Este posibil să se audă bătăile inimii unui embrion din a cincea săptămnă de sarcină!
  • În timpul unei ecografii realizată între săptămânile 18 și 22 de sarcină, medicul va verifica anatomia fătului, inclusiv inima.

Ritmul cardiac al unui făt se modifică pe măsură ce se dezvoltă. În general, rata este de 110-160 de bătăi pe minut. 

Monitorizarea ritmului cardiac fetal

Medicul folosește un monitor de ritm cardiac fetal în timpul travaliului pentru a verifica orice modificări. Există două moduri de a monitoriza ritmul cardiac fetal în acest moment:

  • Auscultația: Aceasta implică ținerea unui stetoscop special sau a unui traductor Doppler pe abdomenul femeii și ascultarea bătăilor inimii fetale. Medicul poate face acest lucru în anumite momente din timpul travaliului.
  • Monitorizare electronică fetală: Aceasta implică utilizarea unui echipament intern sau extern specializat pentru a măsura ritmul cardiac ca răspuns la contracții. Oferă o citire continuă, pe care medicul o poate verifica la ore stabilite.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa