Știm că maternitatea ne schimbă. Ni se spune des că ne pierdem libertatea de îndată ce devenim mame. Pentru multe femei, acest lucru este o adevărată ameninţare. Şi atunci amână momentul transformării din femeie în mamă. Până când? Până când libertatea nu mai are valoare? Şi cam când se întâmplă asta? Undeva pe la patruzeci sau poate patruzeci şi cinci de ani? Sau pur şi simplu renunţă la ideea de copii?
Pentru toate aceste femei care se tem de pierderea libertăţii, am o veste bună şi o veste proastă. Nu, un copil nu îţi răpeşte libertatea. Nu mai mult decât ţi-ar putea-o răpi o relaţie stabilă, de lungă durată, eventual trecută pe la primărie, sau un job de la nouă la cinci. Dar ceea ce face un copil este că te schimbă. Iar felul în care te schimbă este imprevizibil şi misterios. Nimeni nu poate şti ce fel de femeie vei deveni când vei fi mamă. Iar asta poate fi palpitant, dacă eşti o admiratoare a adrenalinei, sau de-a dreptul înspăimântător, dacă apreciezi scenariile previzibile.
Există desigur o listă de simptome clasice pe care le-am identificat la multe mame din jurul meu, dar, mai ales, la mine. Atenţie, aceasta nu înseamnă că sunt universal valabile. Prima regulă este că nu există nicio regulă şi că nu vei şti niciodată care din aceste transformări te vor afecta şi care nu. Nu poţi alege, nu te poţi tocmi. Maternitatea ţi se întâmplă. Din fericire, deşi viaţa de familie este un veritabil Fight Club, noi putem discuta deschis despre asta. Aşa că haideţi să vorbim despre fiinţa extraterestră care pune stăpânire pe noi odată ce ieșim din maternitate cu boţul de om în braţe.
Ai devenit ultrasensibilă?
Am fost dintotdeauna sensibilă la poveştile dramatice despre copii şi, uneori, despre mame. Nu suport să văd, nici măcar în opere de ficțiune, cărţi, fotografii sau filme copii chinuiţi, părăsiţi, neiubiţi şi maltrataţi. Dar odată ce am devenit mamă astfel de imagini au început să mă bântuie efectiv, iar eu am dezvoltat strategii complexe de evitare a unor astfel de informaţii.
Mare ghinion, căci eu îmi câştig pâinea cercetând istoria recentă, iar istoria noastră recentă este plină cu atfel de tragedii. Oricât aş încerca să mă feresc, sunt peste tot în jurul meu. Mă bântuie şi acum povestea unui băieţel ungur ai cărui părinţi au fost arestaţi când el avea aproape un an, cândva în anii ’50. Deşi bunicii au încercat să îl găsească, poliţia secretă maghiară îl instituţionalizase deja într-un orfelinat cu un nume fals, nou. Abia peste câţiva ani, după numeroase intervenţii, bunicii au primit un telefon. Erau chemaţi la colţul străzii lor, unde, dintr-o maşină neagră care a plecat imediat în trombă, a coborât un băieţel. Un băieţel care nu mai ştia nici măcar cum îl cheamă; avea cinci ani şi folosea numele pe care i-l dăduseră cei de la orfelinat. Pe băieţelul de atunci eu l-am cunoscut. Este un arhitect şi scenograf important în Ungaria de azi. Dar de fiecare dată când îl văd, eu văd un băieţel care a petrecut primii ani din viaţă într-un orfelinat.
Iar asta e doar una dintre poveştile cu happy-end care mă bântuie. Nu vreţi să vi le spun pe cele fără happy-end.
Astfel încât, dragi colege de suferinţă, nu pot decât să sper că aveţi meserii care nu vă aruncă în mijlocul unor poveşti tragice, cu toată sensibilitatea exacerbată a femeii devenite mamă.
Ai devenit prevăzătoare?
Sunt însă şi lucruri mai puţin grave în toată această transformare. Dacă viitorul se întindea pentru tine cel mult până la vara viitoare (unde mergem în concediu?), o să descoperi curând că ai început să gândeşti managerial în planuri pe termen scurt, mediu şi lung. Nu mai vorbesc de planuri pe termen foarte lung, cele pentru atunci când tu nu vei mai fi, căci da, începi să te gândeşti cu seriozitate şi insistenţă la propria moarte. Ai vrea să îi protejezi pe cei din jurul tău şi te trezeşti gândindu-te că ai vrea să trăieşti măcar până când „îi vezi la casa lor”. Îţi dai brusc două palme pentru a te trezi din oribila reverie (faptul că ai început să vorbeşti şi să gândeşti ca propria mamă te sperie în mod egal, dar despre asta discutăm în următorul paragraf!), dar palmele nu sunt atât de puternice încât să nu îţi faci impulsiv o programare la primul agent de asigurări care îţi iese în cale. O asigurare de viaţă nu strică niciodată, e un fel mai elegant de a gestiona fondul de înmormântare pe care numai bunica mai are seninătatea să îl numească astfel.
Ai început să faci economii?
Chiar dacă nu ai pus deoparte o para în viaţa ta, începi să simţi că e momentul „să asiguri viitorul copiilor”. Renunţi la micile capricii personale, fie că sunt cărţi, filme rare, o garderobă nouă la fiecare început de sezon, un abonament la revista preferată şi începi să aduni bănuţ lângă bănuţ, „că nu se ştie niciodată”. Mai mult, ţi se pare de-a dreptul uimitor că ai fost în stare atâţia ani să cheltui bani pe nimicuri, te gândeşti cât ai fi putut să economiseşti dacă nu te purtai ca o fetişcană iresponsabilă de douăzeci de ani (ceea ce şi erai, de fapt!).
Ai devenit propria mamă?
În ziua în care, amestecând agale în ciorbă, în zgomotele asurzitoare are „războiului stelelor” care are loc zilnic între îngeraşii tăi băieţi, te trezeşti strigând: „Încetaţi odată că vă confisc săbiile cu laser şi vă culcaţi nemâncaţi în seara asta! Fir-ar ea să fie de ciorbă că nu mai fierbe odată!”, te vei gândi cu groază că te-ai transformat în propria mamă. Nu ştiu dacă asta e de râs sau de plâns, depinde desigur de imaginea ta despre propria mamă.
Sau poate te vezi la un moment dat umblând de năucă prin casă strângând jucării, vase murdare şi chiloţi bărbăteşti şi acuzându-i pe toţi că nu te respectă şi că eşti singura care munceşte din casa asta. Sau e o dimineaţă când te trezeşti mai devreme decât tot restul familiei şi îţi dai seama că şi mama ta era mereu trează înaintea tuturor. Altfel cum ar fi fost micul dejun mereu gata, în fiecare dimineaţă, aşa, ca prin minune? Uneori e doar un fel anume de a ofta, sau de a-ţi alinta copilul, sau de a-i spune poveşti, dar momentul va veni cu siguranţă: propria mamă va vorbi cu gura ta, va gesticula cu mâinile tale şi va simţi cu sufletul tău. Fii pregătită şi pentru asta!
Ai devenit regina organizării?
Cea mai dezorganizată prietenă a mea a devenit o mamă-model. Genul acela de prietenă care întârzie întotdeauna la întâlniri, care îţi spune că a întârziat pentru că nu mai ştia exact unde trebuia să vă întâlniţi şi îşi aminteşte apoi că nu ţi-a adus cartea pentru care, de altfel, v-aţi dat întâlnire, dar oricum trebuie să fugă pentru că, asta e, uitase complet, e ziua bunicii, au o mare masă în familie şi ea n-a apucat să ia cadou. Aveţi şi voi o astfel de prietenă, nu-i aşa? Vă închipuiţi că va fi o mamă dezastruoasă? Ei bine nu, dimpotrivă. Prietena mea nu ratează niciun pacheţel pentru cei doi copii ai ei, nu pleacă niciodată de-acasă fără apă, sandviciuri, minge de fotbal şi haine de schimb, nu mai pierde trenuri şi nici avioane. Mai rătăceşte din când în când paşapoartele copiilor şi îl mai uită pe cel mic la creşă, crezând că este rândul soţului să ia copiii, dar rezolvă totul din mers şi, în mare, prietena mea e o mamă foarte organizată.
Nu vreau să vă sperii şi nici să vă dau speranţe deşarte. N-aş vrea să credeţi că maternitatea vă responsabilizează brusc şi că ar putea fi, de fapt, o soluţie pentru un temperament haotic şi dezorganizat. Nici n-aş vrea să concluzionăm că mama este alt om decât femeia de dinainte de mamă. E altfel, dar diferenţele se construiesc în timp, subtil, imperceptibil. Simţi că lucrurile se schimbă în tine, cu tine, dar în mijlocul furtunii este tare greu să spui în ce direcţie mergi.
Dar te trezeşti într-o zi că mergi altfel pe stradă. Îţi dai seama că, deşi eşti singură acum, asteptând la semafor şi zâmbind unui gând fugar, nu vei mai fi niciodată cu adevărat singură. Iar gândul ăsta este eliberator şi înspăimântător în aceeaşi măsură. Despre libertate însă, în episodul următor!
Pe tine cum te-a schimbat apariţia bebeluşului tău drag?
