Ce are mama în geantă?

Ileana Mirescu

 Iată o întrebare la care nici cercetătorii britanici n-ar fi capabili să dea un răspuns concret, nici măcar după 10 ani de studii bine documentate și cercetări făcute pe mame mai mult sau mai puțin experimentate.

Pe vremea când încă eram liber profesionistă, adică înainte să devin mamă, gențile mele erau suficient de mari încât să-mi cuprindă portofelul, telefonul, cheile și un pachet de șervețele. Rujuri, farduri sau parfumuri n-am purtat niciodată după mine. Iar dacă moda vremii impunea pantaloni mai largi cu buzunare mai generoase, până și gentuța aceasta dispărea.

De la poșetă la sacoșă elegantă

După ce am devenit mamă, geanta mea a evoluat de la poșetă la sacoșă elegantă (așa îmi place mie să cred, că e elegantă). Îmi amintesc că m-am supărat pe tatăl meu care, când ne-a însoțit pe mine și pe nepoțelul lui la o plimbare prin parc, s-a oferit să-mi ducă el „sacoșa”. A urmat o lungă dezbatere care s-a prelungit până când s-a făcut noapte, care i-a antrenat atât pe mama, cât și pe soțul meu, pe tema poșetei care numai poșetă nu e. Acum le dau dreptate, iar de atunci am mai schimbat vreo două. În acest moment, am una și mai mare în care să încapă totul. Știți voi, ca să nu fie nevoie să am vreun bagaj în plus când sunt cu copilul, că oricum car găleată, lopeți, minge, bicicletă.

Ce (nu) am în geantă?

Pot să am orice în ea, niciodată nu știu exact. Aș putea spune mai degrabă ce nu am: nu am cărămizi, deși am cărat la un moment dat o piatră pe care o alesese copilul pentru că îi trebuia acasă la spart alune.

Nu am cheie franceză, deși am tot căutat una s-o iau împrumut, dar am o cheie de 8 pe care am găsit-o pe jos. Am luat-o, că nu se știe niciodată când am nevoie de ea.

Nu am furculiță pentru că 1) mă înțep în ea și 2) poate perfora geanta, dar am linguriță pentru iaurturile pe care câteodată le mănâncă cel mic în parc și le car tot în geantă. Oricum, de la atâtea plimbări sau/și genți schimbate cele 12 lingurițe din set au rămas vreo 7.

Nu am rahat. Poate turcesc, dar din celălalt nu am, deși am cărat și din ăsta la un moment dat. Când băiatul meu era mic și eram la ei mei, în provincie, am cărat un scutec plin (legat în pungă) din pădurea ce a fost mai demult parc pentru că lipseau coșurile de gunoi.

Nu am lipici și nici nu voi (mai) avea vreodată. M-am lecuit după ce mi-am compromis o geantă. Cumpărasem lipici ca să meșterim ceva cu frunze în parc. Văzusem noi un tutorial pe internet, ne-ar fi ieșit niște chestii interesante, dar copilul n-a avut răbdare, a aruncat sticla cu lipici în papornița maică-sii și a fugit la tobogane, astfel încât, printr-o minune, tot conținutul minunatei „sacoșe” a devenit o masă compactă. Asta da chestie interesantă! Aaa, și să vă spun un secret: copiii din ziua de azi nici capacele sticluțelor nu le mai închid!

Nu am cal. Dar am o tură și o regină pe care le-a furat fii-miu dintr-o vizită și le-am lăsat în geantă în ideea că voi mai trece pe la oameni ca să le returnez. A trecut aproape un an, cred că pot trăi fără tură și regină. În plus, încă nu m-au sunat, semn că nu le-au remarcat absența. Poate sunt ca în bancul acela – folosesc piesele de șah doar ca să le bage în pungă când joacă table.

Nu am cuvinte în geantă sau, mă rog, poate literele magnetice se așază câteodată pe fundul genții formând ceva coerent de tipul: „Ajutooor, scoate-ne de aici!”, dar eu tot captive le țin. N-aș putea să vă spun de ce, până acum nici  n-am știut de ele, dar înainte să scriu acest text am răsturnat geanta în mijlocul patului și așa le-am descoperit. Acum realizez că am pus totul la loc fără să mă gândesc prea bine, ca și când locul firesc al tuturor lucrurilor e în geanta mea: prosopel de bucătărie, memory stick-uri, biscuiți, alți biscuiți, cremă de mâini, încă niște biscuiți, șervețele, șosete copil, borne de baterie de mașină, globulețe de plastic, lumânare pastilă, telecomandă universală, pungi goale mari, bandană, pungi goale mici, casetă audio (da, mai există!), agrafe de birou, ace de siguranță, trusă de cusut, plasturi, baterii, sticlă cu apă, șireturi, piese lego, pulover copil și multe altele pe care, ca să mi le amintesc, ar trebui să le deșert din nou.

Vă întrebați cam cât de mare e geanta mea? Nu e chiar așa mare când te uiți la ea, dar e ca toate gențile: mult mai mare pe interior.

Și aș vrea să vă întreb ceva. Voi nu vă gândiți niciodată să vă luați încă o gentuță în care să puneți numai cheile, portofelul și telefonul ca să nu fie nevoie să faceți mereu săpături fie în fața ușii (eventual și cu copilul în brațe), fie acompaniate de sunetul de apel al telefonului (până se închide și atunci dispare orice șansă de a-l repera, pe principiul „mai multe apeluri, mai multe șanse de câștig”)?

Citește ”Dacă eu am reușit poți și tu” și află cum poți ajunge la un echilibru între familie, carieră și alte provocări ale vieții de mămică. Mai multe detalii AICI.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa