Ce să nu îi spui unei mame care și-a pierdut copilul

Ce sa nu ii spui unei mame care si-a pierdut copilul / Totul despre mame

Mamele sunt curajoase, dar mamele copiilor care au murit sunt cele mai curajoase ființe din lume. Să învățăm de la o astfel de mamă ce nu ar trebui să îi spunem niciodată.

Disclaimer: Acest post îl va pomeni de mai multe ori pe Dumnezeu şi poate ipostazele nu vor fi tocmai cele fericite. Pentru cei sensibili la pomenirea celor sfinte, recomand îndreptarea privirii în altă parte, de exemplu spre est, unde ar trebui să existe o icoană. Pentru ceilalţi, citiţi şi luaţi aminte.

 1. Cea mai dureroasă “explicaţie” a morţii lui Poppy, explicaţie care şi acum mă umple de furie, de frustrare şi de lacrimi (ca să numesc doar sentimentele ce pot fi numite, pe celelalte le trec sub tăcere), este că familia noastră (care familie? Noi trei sau cea extinsă, până la a şaptea spiţă?) a fost teribil de păcătoasă şi că Poppy a murit pentru iertarea acestor păcate.

Ok, am înţeles, crezi sincer în Dumnezeu şi în pedepse divine pentru iertarea păcatelor. Dar sub nici o formă nu-i spune asta unei mame care tocmai şi-a pierdut copilul, nu o vei ajuta în nici un fel, ba dimpotrivă: cuvintele tale, spre deosebire de altele, vor rămâne pentru totdeauna gravate în memorie, iar rememorarea lor va durea, indiferent cât timp a trecut de la tragedie.

2. Nu te lansa nici în explicaţii privind simbolistica numelui copilului, nimănui nu-i place să audă că numele ales cu grijă şi atât de special seamănă moarte.

3. Niciodată, niciodată în lumea asta nu-i spune unei mame că bebeluşul ei iubit la care a visat, pe care l-a purtat şi l-a aşteptat sau copilul devenit centrul universului ei au murit pentru că Dumnezeu a avut un plan (mai bun) pentru ei. Plan (mai bun), adică moartea? Cum şi în ce lume ar putea fi acesta un plan?

4. “Totul se întâmplă cu un scop, trebuie doar să-l găseşti”, este varianta laică de mai sus. Nu ştiu, tragedia noastră este (încă) foarte nouă, dar nu cred că mă va convinge cineva sau ceva de scopul morţii copilului meu. În părticica din internetul asta mare în care vocile părinţilor ce şi-au pierdut copiii se fac auzite şi unde m-am mutat de cinci luni încoace nu am citit nici măcar o singură mărturie a cuiva care a găsit acest scop.

5. “Nu ai trecut încă peste asta?”, cu sprâncenele arcuite ca două pisici în călduri, a mirare maximă, cu varianta fals-compătimitoare: “Mai fetiţo, tu încă nu ai trecut peste asta?!”. În ultimele cinci luni am citit sute de pagini (spre mii) scrise şi descrise de părinţi care şi-au pierdut copiii în diferite etape ale vieţii lor, plus am ascultat mărturiile fraţilor rămaşi în viaţă. Nu am întâlnit nici măcar un părinte care “să fi trecut peste asta”. Pentru că nu-i ceva peste care treci, nu-i accidentul de acum o săptămână în care ai julit maşină, nu-i furtul genţii în piaţă, nu-i nici măcar divorţul după care spuneai că nu-ţi vei mai reveni în veci. Deci nu, nu am trecut încă peste asta.

6. “Trebuie să-ţi faci doliul”. Este drept că expresia pare preferata belgienilor, în româneşte nu ştiu dacă am întâlnit-o. Aici am, în primul rând, o problemă semantică: ce înseamnă a-ţi face doliul? Şi, dacă ai aflat ce înseamnă, cum ţi-l faci până la capăt? Plângi, te dai cu capul de pereţi, te îmbraci în negru şi apoi dintr-o dată, gata, totul s-a sfârşit, ai întors pagina şi ţi-ai reluat viaţa de unde ţi-a întrerupt-o doliul?

7. Nu-i spune nici că ai cunoscut tu un alt caz, identic-aidoma cu al ei, dar în care copilaşul a supravieţuit pentru că părinţii acestuia au făcut ceva în plus. (În categoria lui ceva în plus se numără rugăciuni, mai multă iubire, stat la căpătai zi şi noapte, post negru etc.) Chiar dacă ar fi adevărat, exemplul tău nu va ajuta, dar o va face pe sărmana mamă, şi aşa bântuită de zeci de întrebări, vini închipuite sau reale, să (se) chestioneze zi şi noapte plusul acela.

8. “Bine că ai scăpat tu, putea să fie mai rău”. Propoziţia se vrea o încurajare, oamenii par îngrijoraţi de-a binelea, atunci ce-i greşit aici? Greşeala este că pe mine (şi pe orice mamă în situaţia mea) mă duce cu gândul la faptul că unele vieţi sunt mai preţioase decât altele, iar asta nu-i adevărat. Da, sunt foarte recunoscătoare că trăiesc, dar sunt extrem de tristă că Poppy nu mai este.

9. Nu vreau să aud nici despre cum vom face un alt copil sau cum suntem norocoşi că avem deja unul. Poate vom face, dar un alt bebeluş nu va şterge amintirea lui Poppy, nu-l va şterge pe Poppy, nu va fi niciodată Poppy.

10. “Orice s-ar fi întâmplat, vei fi întotdeauna mama lui Poppy”. Aceasta este cea mai slabă consolare pe care am auzit-o. Aşa este, faptul că Poppy a murit nu mă face pe mine NEmamă, mulţumesc pentru reamintire, dar eu îl vreau acum, aici, lângă mine.

11. În mod normal, orice mamă iubeşte să audă veştile despre un nou bebeluş sau despre o nouă sarcină: analize, consultaţii, spitale, lista de nume, ce face/zice sora/fratele mai mare etc. Dar acestea nu sunt timpuri normale pentru mama căreia tocmai i-a murit copilul. Abţine-te, deci, poate că reuşesc să afisez un zâmbet, ba chiar şi să pun câteva întrebări, dar mintea mea parcurge necontenit detaliile propriei mele istorii sfârşită atât de tragic.

Bonus1: “Nu am dat nici un semn de viaţă pentru că nu am ştiut ce să spun”. Aceasta este cea mai jalnică scuză pe care am auzit-o şi nu-mi spune decât că ţi-e frică. De durerea unui prieten, de emoţiile puternice pe care le-ai putea încerca chiar tu, de apropiere. Încă mă întreb dacă nu-i mai bine să apari şi să spui ceva nepotrivit decât să te dai la fund de îndată ce ai auzit de durerea pierderii unui copil.

Atunci când nu ştii ce să spui, spune exact asta: nu ştiu ce să spun. Nu ştiu ce să spun, dar sunt aici, lângă tine. Fă-ţi cunoscută prezenţa şi spune asta, cuvintele tale vor fi apreciate.

Bonus2: Când, după ce n-ai dat nici un semn de viaţă timp de x luni (dacă e vorba de ani, mă îndoiesc că prezenţa îţi mai este căutată de respectiva familie), atunci când, în sfârşit, îţi faci apariţia (întâmplătoare sau nu), nu te preface că nu s-a întâmplat nimic. Poate pentru tine viaţa a fost fără evenimente în timpul ce a trecut, dar pentru cealaltă familie lumea s-a întors cu susul în jos. Spune câteva cuvinte despre ce s-a întâmplat, spune-i pe nume copilului pierdut, părinţii copilului pierdut îţi vor fi recunoscători.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație