Cele mai importante lucruri pe care le-am învățat în 2015

cele-mai-importante-totul-despre-mame

Anul care se încheie 2015 mi-a adus cele mai importante lucruri

N-am crezut niciodată că, în doar un singur an, voi ajunge să simt şi să trăiesc cele mai importante lucruri!

N-am căzut încă în capcana vârstei de mijloc, de care mă apropii cu pași tot mai repezi. Nu simt nevoia să spun că am văzut totul și am simțit totul și nimic nu mă mai surprinde de-acum încolo. Mă feresc să emit enunțuri de necontestat, care nu mai lasă loc la interpretări, care nu-mi mai lasă loc de întors. Nu sunt omul deciziilor luate în pripă, deși apropiații ar putea avea o altă părere despre asta. Mă gândesc de multe ori până să schimb ceva în viața mea, dar nu stau pe gânduri când intuiția începe să facă un zgomot asurzitor în creieri și în inimă. De aceea, poate multora li s-a părut că unele dintre deciziile mele au fost extreme, însă lor le voi răspunde întotdeauna că ele s-au întâmplat exact atunci când le-a venit vremea: nici mai mult, nici mai puțin, nici mai devreme, nici mai târziu.

Moment de bilanţ

La sfârșitul lui 2014 am scris pe o rețea de socializare că pentru 2015, anul care urma să vină, îmi doresc… să-mi doresc mai puțin și să mă bucur de ceea ce am. Cu toate acestea, anul care stă să plece a fost unul al încercărilor în care, deși m-am străduit cât am putut să stau pe margine și să privesc cu detașare jocul, m-am trezit, încă din primele luni, că trebuie să bat hora cu putere și pricepere. Așa că, trăgând azi linie, la doar câteva zeci de ore până la venirea Anului Nou, proaspăt și minunat ca un bebeluș cu care de-abia aștepți să conversezi, am constat că în 2015 mi-am dat seama de cele mai importante lucruri şi am învățat următoarele:

  • Trecutul te va urmări întotdeauna, în prezent și-n viitor. Poate că o să vă vină să  interpretați asta în mod negativ, însă la mine nu e nimic negativ, cel puțin nu de data asta. În 2015 am fost încă o dată învestită, atât pe plan profesional, cât și personal, cu încrederea unor persoane alături de care “colaborasem” excelent și în trecut. Mi-am dat seama că prietenii se cern de-a lungul timpului și că prieteniile adevărate rezistă peste timp și pot fi reluate cu grație și fără pic de efort de-acolo de unde au fost întrerupte cu ani în urmă, din motive cu totul obiective. Și că onestitatea și dăruirea sunt și ele ținute minte, așa cum nu se uită greșelile care te pot urmări o viață întreagă.
  • Respectul este mai presus de iubire, este mai presus de orice. Îl iubești? Respectă-l. Îl urăști? Respectă-l. Sau, dacă vrei, vorba dulce mult aduce. Și spunând asta nu girez comportamente ca delăsarea, complăcerea, resemnarea sau chiar renunțarea la sine. Însă în tot și în toate există o etică a relațiilor interumane. Nu poți să-i dai în cap părintelui care fumează în nasul copilului, nu poți răspunde gestului său reprobabil printr-un alt gest reprobabil. Nu poți contesta deciziile superiorului tău pe scară ierarhică spunându-i că nu are dreptate sau că nu te apuci de o sarcină pentru că nu vrei – vino întotdeauna cu argumente, iar cel mai convingător să câștige. Nu te poți relaxa doar pentru că ai un cerc galben, strălucitor, pe inelarul mâinii stângi, pe care îl confunzi cu bijuteria magică din “Stăpânul inelelor”. Verigheta sau inelul de logodnă nu te scutește de eforturile constante pe care trebuie să le faci pentru a reinventa zilnic relația de cuplu. Amintește-ți: ești în această relație pentru că vă este mai bine împreună decât separat, nu invers.
  • Adolescenții nu sunt atât de imposibili pe cât par. A fost de departe revelația anului 2015. Fie-mea a împlinit în vară 13 ani și mi-am zis că “Gata, până aici mi-a fost”. M-am pregătit psihic pentru câțiva ani de contre și de ifose gratuite, de uși trântite-n nas și răspunsuri monosilabice – mai ales că Ioana fusese încă de la început un copil “cu personalitate”. Când-colo, am descoperit că ne înțelegeam mai bine pe măsură ce treceau zilele. Vizibil mai bine, clar mai pe aceeași lungime de undă. Undă scurtă. Secretul e la mine, nu vă amăgiți că adolescenții se culcă într-o noapte copii și se trezesc de dimineață înțelepți. Secretul este să-ți amintești, să nu vrei să uiți că și tu ai trecut pe-acolo, și ție ți s-a năzărit, la un moment dat, pe tot satul, și tu ai avut impresia că nimeni nu te iubește, că nimeni nu știe ce e în sufletul tău și că nimeni nu te poate ajuta cu nimic. Secretul e să-ți pese și să dai cât e nevoie, fără să aștepți nimic în schimb.
  • Adevărul e calea cea mai scurtă spre soluționarea problemelor. Cel mai greu din lumea asta e să disimulezi, să vrei să pari și să devii ceea ce nu ești, să emiți judecăți în care nici tu nu crezi, să fii “în rând cu lumea”. Fiind în rând cu lumea, n-ai să vezi niciodată întregul. E tot așa precum doar astronauții înțeleg plenar frumusețea de neimaginat și de neobservat a planetei pe care o locuim, fragilitatea și măreția ei. Fii de partea adevărului, oricât de greu ți-ar părea pe moment. Fii sinceră cu tine și fii nemilos de sinceră cu ceilalți. Poate că nu vor înțelege de la început intenția ta, dar cu timpul îți vor aprecia părerea autentică.
  • Unele probleme pur și simplu nu pot fi rezolvate. Cel puțin nu azi, nu acum, nu anul ăsta. Poate niciodată. M-am întrebat adesea: “De ce nu mi-a venit ideea asta mai devreme? Acum nu mai pot face nimic în sensul ăsta”. Nu, nu mă pot gândi mereu la toate, nu pot fi mereu pe fază și nu pot ajunge de fiecare dată în locul oportun, la momentul oportun. Iar problemele, parcă spunea și Murphy, dacă nu pot fi rezolvate în timp util, înseamnă că nu meritau să fie rezolvate. Ar fi o pierdere de vreme să mai încerci să-ți mai bați acum capul cu ele.
  • Sănătatea, înainte de toate. Poate că sănătatea nu e chiar tot ce contează, dar cu siguranță este un dar primordial. Având-o, poți spune că ai, cel puțin ipotetic, lumea la picioare. Fără ea, poți avea toată lumea la picioare, dar asta n-o să te ajute cu nimic.
  • Bucură-te de clipa prezentă. După drama de la Colectiv petrecută toamna aceasta, mi-am dat încă o dată seama cât de absurd este să-ți planifici viața pe termen lung: “Până la 30 de ani îmi tocesc coatele pe bănci, apoi urmează câțiva ani de consolidare a carierei, după care voi face doi copii frumoși și, la final, voi avea grijă de cei mai minunați nepoți din lume”. Pun pariu că mulți dintre oamenii ale căror năzuințe și planuri s-au mistuit împreună cu cei care le zămisliseră semănau cu cele de mai sus; poate că unii apucaseră deja să pună câteva dintre ele în practică. A fost de-ajuns o fracțiune de ghinion pentru ca totul să rămână pentru veșnicie o simplă schiță, niciodată finisată. Așa că, de fiecare dată când pot glumi cu fetele mele, când le pot face ceva bun de mâncare, când le pun să stea în lumina soarelui, să îmi dau mai bine seama cu cine seamănă, de atâtea ori mulțumesc în gând pentru ceea ce am. Pentru că am.
  • Un gentleman și mai ales o lady nu aleargă după trenuri. Nici după cele din stație, nici după cele imaginare. Pur și simplu, în 2015 am spus: “Stop”. Nu sunt în competiție cu nimeni, nu mai simt nevoia să dovedesc nimănui nimic. Fac cât pot, în ritmul în care pot, mă întind cât mi-e peticul și îmi asum dacă nu mai pot. 
  • Așteaptă-te la mai puțin și poate vei primi mai mult. În 2015 nu mi-am făcut planuri. Cu toate astea, am inițiat, cu lentoare și nu prea mare tragere de inimă, procesul achiziționării unei locuințe. Acum, la final de an, proiectul e pe punctul de-a se finaliza. Cu bine, am motive să sper. Tot anul acesta credeam că n-am să mai văd foarte curând un loc nou, o țară nouă. Însă un văr din străinătate tocmai ne-a făcut invitația de a-i vizita noua familie la Nisa: cazarea este asigurată, mai rămâne grija biletelor. Nu mi-am dorit și nu m-am gândit niciodată că e posibil să văd Cannes-ul, că voi ajunge pe Coasta de Azur, dar, probabil, anul viitor acest lucru se va materializa. Cu un efort minim.
  • Unde-s mulți, puterea crește. Doamne, ce clișeu învechit, mi-aș fi zis până la evenimentele de la începutul lui noiembrie. Da, uniți salvăm salvăm demnități, salvăm un popor de el însuși, schimbăm un sistem, trasăm mentalități sănătoase. E prea devreme să înțelegem ce și cât va însemna pentru România tragedia de la Colectiv. Am avut cunoscuți care au pierit acolo, Teodora Maftei mi-a fost colegă de facultate timp de patru ani, s-au stins acolo oameni care au devenit eroi fără voia lor, când ei “doar” voiau (și reușeau) să creadă în visurile lor și să-și trăiască viața simplu și frumos. Este ultima și cea mai puternică lecție pe care am învățat-o de la 2015: că gestul meu contează, că exemplul meu bun poate (și va fi) urmat. Că un bulgăre de zăpadă poate produce o avalanșă. Avalanșa curajului și a asumării. Nu mi-a fost ușor cu tine, 2015. Am început multe, am trăit multe, unele – în premieră. în 2015 am crescut și-am început. În 2016 vreau să mă fac mare și să termin. Să termin pentru a o lua din nou, în atâtea feluri, de la capăt.
Citeşte şi:
Îndemnuri motivaţionale pe care nu i le voi spune niciodată copilului
Lecţiile esenţiale ale celor şapte ani de-acasă
Cinci adevăruri pe care o adolescentă nu le crede
De ce sunt norocoasă că sunt mamă de fete
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()