Chelnerița zice: “Vaai, ce drăguță e! O iau puțin, chiar dacă nu mă lasă mami”. Și îmi ia copilul și pleacă!

Autor: Adriana Gae

Sub hashtagul #lifewithbabyamelia, Adriana Gae, o proaspătă mămică din București, își povestește pe pagina de Facebook aventurile cu micuța fie în traficul din București sau la munte, fie la medic sau în excursiile pe care le fac împreună. Astăzi, un nou episod din viața cu Amelia, și un subiect ce poate exaspera multe mămici cu bebeluși.

Da, știu, nu am mai scris de mult, dar nu pentru că nu s-a mai întâmplat nimic (credeți-mă, când ai un bebeluș, MEREU se întâmplă câte ceva), ci pentru că efectiv nu am găsit timpul sau energia necesară…Însă, a fost o întâmplare care pur și simplu trebuia povestită, tocmai pentru că m-a lăsat fără cuvinte :))
Într-un weekend, venind spre casă de la munte, ne-am oprit la Cornesburg (pour les connaisseurs) să ne intersectăm cu ai mei (chiar dacă locuim în același oraș, ne vedem destul de rar, pentru că noi stăm în East Side și ei în West Side).

Soare, frumos, iarbă verde, aer curat…
Deja trecuseră vreo 3 ore de la micul dejun și mie îmi bătea un șoricel în țeavă. Și cum știam că am “talentul” de a mi se face rău de foame brusc și de a mă transformă într-o drama queen (e cu “leșin de foame”, “mi-a scăzut glicemia”, “mi s-au înmuiat genunchii”, “nu mai văd bine”, “nu mai pot să merg” etc.), le propun alor mei să mergem să mâncăm o ciorbă undeva – sunt mare fan ciorbă, să o mănânc gata făcută, se înțelege.

Zis și făcut. Ne urnim, cu mic, cu mare, la restaurantul cel mai apropiat. Ajungem acolo, eu mă așez confortabil pe o canapea, o iau și pe fiica-mea în poală și aștept să ni se aducă meniurile.

Vine chelnerița și ne aduce meniurile. O vede pe Ami și zice:
“Vaai, ce drăguță e! O iau puțin, chiar dacă nu mă lasă mami”. Și se apleacă, îmi ia copilul din poală și pleacă cu el.
Eu rămân înlemnită. La modul “what the f***k did just happened?” Ea a luat copilul și s-a dus cu el în capătul celălalt al restaurantului, unde era șeful ei, proprietarul localului (m-am prins de asta ulterior).
Ajunsă acolo, o văd că îl dă și lui în brațe, iar el o strânge cu drag (?!) la piept – mdeah, era evident că îi plac copiii. Acum, nah, copilul meu e chiar adorabil, nici nu are cum să nu îți placă – din păcate.

Mama, văzându-mi fața, mă întreabă râzând:
“Vrei să mă duc să o iau?”
Eu:
“Da, te rog.”
Se duce mama și îmi recuperează odorul de la străini. Vine și “șeful” la masă noastră să îmi complimenteze personal, citez, “fetița adorabilă”.

Odorul revine la mine în poală și încep să mă uit și eu pe meniu.
În timp ce fac asta, vine, din nou, chelnerița, și zice să mă uit liniștită pe meniu și îmi ia DIN NOU copilul din brațe și pleacă cu el, la bucătărie de data asta, probabil s-o mai dragălească și bucătăreasă, ajutoarele de bucătar și cine-o mai fi pe acolo – adică dispare total din rază mea vizuală.
Eu rămân iar mută de uimire și încep să mă enervez. Cred că trebuie să îmi pregătesc niște replici pentru astfel de situații, recunosc că de data asta am fost luată total pe nepregătite.
Se duce iar mama să o recupereze, ocazie cu care o și mufez, ca să nu îi mai vină vreo idee chelneriței.

Acum, spuneți voi, ce replici ar fi fost potrivite pentru o astfel de situatie? 🙂

P.S. În momente că acestea, aș fi dorit să am și eu un copil care să înceapă să urle când pune un străin mâna pe ea. Dar fiica-mea, dacă îi zâmbești un pic, imediat flutură gingiile fără niciun dinte la tine…ntz ntz ntz.

To be continued…

 

Adriana Gae este mama Ameliei, o soţie mereu pusă pe shotii şi abia apoi un om pasionat de marketing online, călătorii, fotografii, gătit, dar mai ales, mâncat.

 

 

Alte povestiri din seria #lifewithbabyamelia citiți mai jos:

Ce am învățat de când sunt mamă: „Când ajungi să faci duș ai impresia că mergi la SPA”

O doamnă spune «Ptiu, să nu fie de deochi!», îşi scuipă două degete şi da să le pună pe faţă Ameliei”…

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație