„Avem unul şi ne ajunge” le spuneam şi eu şi soţul meu cunoscuţilor care ne întrebau dacă ne mai dorim un copil. Aveam 41 de ani când s-a născut fiul meu, spune Becky Vieira, contributor la babycenter.com. Eram fericiţi cu familia noastră. Până la un moment dat, când am decis că nu mai suntem.
Lucrurile s-au întâmplat progresiv. Spuneam de atâta timp “nu” că ni s-a imprimat în minte. Până la urmă, m-am întrebat dacă chiar nu cumva ne mai doream alt copil și doar ne obișnuisem să respingem ideea.
De fapt, mereu am vrut doi copii. O iubesc pe sora mea şi era important pentru mine să-i ofer un frate copilului meu. Dar eram în vârstă după standardele medicale, eram norocoşi şi aşa că aveam un copil sănătos. Mă gândeam că ar fi fost infatuare să mai vreau unul, nu-i aşa?
”În acel moment mi-am dorit să fiu mai tânără”
Au existat presiuni din toate părţile. Când fiul meu avea 6 luni, ginecologul mi-a reamintit că ar trebui să decidem acum, nu mai târziu. Stiu că avea dreptate, dar îmi displăcea faptul că trebuie să decidem aşa rapid. Aşa că am ales să nu. Am dat hainele de bebeluş. Nu ne-am mai luat o casă cu un dormitor în plus “în caz că”. Dacă aş fi avut peste 20 sau 30 de ani, aş mai fi avut timp. În acel moment mi-am dorit să fiu mai tânără. Dar nu eram. Ne-am întrebat char dacă nu era timpul ca soţul meu să facă o vasectomie.
Nu-mi amintesc cine a rupt primul tăcerea, dar în cele din urmă am admis amândoi că am tot spus ”nu” ideii de a avea un al doilea copil pentru că asta credeam că trebuie să facem din cauza riscurilor, a statisticii și a percepției noastre privind viața de părinte în vârstă. Nu avem în plan să devenim din nou părinți la vârstă înaintată. Cum o fi ca la 51 de ani să ai un copil de 10 ani?
Totuși, teama de necunoscut nu e un motiv să nu încerci. Există totuși avantaje să fii deschizător de drumuri.
Avantajele maternității după 40 de ani
Jennifer Abraham, care are 41 de ani și e mama unui copil de 1 an, spune:” Învăţ zi de zi, și e foarte bine așa. De aceea avem intuiţie maternă. Acest lucru poate fi un reper pentru alte mame”.
“Nu m-am simţit niciodată ruşinată sau judecată pentru că sunt o mamă mai în vârstă, dar e mai greu să comunic cu mame mai tinere. Sigur că împărtăşim sentimentul maternităţii, dar dincolo de asta nu mai sunt puncte comune între noi.”
“Sunt probabil mai negativistă faţă de mamele mai tinere, atunci când sunt sinceră” spune Elaine Bontazzi care, ca şi mine, este mama unui băiat de 2 ani la 43. “Cum pot să-i înveţe pe copii să trăiască dacă n-au învăţat să trăiască ele însele? Stiu ce mult m-am schimbat între 20 şi 30de ani, chiar fără să fiu căsătorită sau să am copii. Trebuie să fie dificil să ai o familie la 20”
Abraham e de acord: “Odată cu vârsta, acumulezi cunoştinţe şi experienţă. Îmi place că am trăit mai mult. Dacă eram mai tânără, probabil aş avea mai multă energie şi o altă viziune. Dar, pentru mine, aşa a fost să fie.”
Încă un travaliu oribil la această vârstă?
Eu şi soţul meu ne-am simţit “asezaţi” până s-a născut copilul nostru. Singurul lucru pe care nu-l făcusem a fost acesta. Probabil să mai facem unul, n-ar fi chiar aşa nebunesc. Suntem stabili financiar, copilul nostru doarme bine şi avem sprijinul familiiilor noastre.
Abraham şi Botazzi văd lucrurile diferit.
“Suntem tare norocoşi să avem un copil atât de liniştit, sigur n-am mai fi aşa norocoşi cu un al doilea” spune Botazzi.
Vârsta este factorul care a făcut-o pe Abraham să spună nu. “Având aproape 40 de ani la momentul travaliului, care a fost oribil, am ştiut că un alt copil nu ar fi o opţiune pentru noi. Eu am fost singură la părinţi, iar soţul meu mai are un frate cu 10 ani mai mic. Nu simţim presiunea sau nevoia de a mai avea un copil”.
Într-un final, mi-am dat seama că nu contează dacă aş avea cu 20 de ani mai puţin. Sigur, aş rămâne mai uşor însărcinată şi ar fi mai puţin înspăimântător. Dar fiecare face ce e mai bine pentru familia lui, este o decizie importantă, unică pentru fiecare cuplu. Eu şi soţul meu nu vrem să ne uităm înapoi şi să ne întrebăm: “dar dacă am fi încercat?” Aşa am ştiut în cele din urmă că mai vrem un copil. Ne-am decis să nu apelăm la tratamente de fertilitate, ci să lăsăm totul în seama universului. Poate părea prostesc, dar e ceea ce simţim. Iar asta e tot ce contează.
