Copil pentru un weekend

sa-te-bucuri-de-viata-ca-un-copil-totul-despre-mame

Ce-ar fi să lași pe săptămâna viitoare spălatul rufelor și gătitul bucatelor și să te bucuri preț de un weekend ca un copil?

“Să fim copii pentru înc-o zi/Pe cai de lemn, iar să ne rotim”… Am dat de curând peste melodia asta cântată, pe vremuri, de minunata Mihaela Runceanu și am căzut pe gânduri. De când n-am mai sărit într-un picior în parc? De când n-am mai suflat în neștire într-o păpădie? De când nu mi-am mai făcut codițe împletite? De când n-am mai desenat cu creta pe astfalt? De când n-am mai sărit într-o baltă fără să-mi pese că mă murdăresc, ci doar să mă bucur de stropii care sar în toate părțile? De când n-am mai desenat inimioare străpunse de săgeți la sfârșitul caietelor?

M-am trezit destul de repede din reverie – deh, sunt mamă de două fete acum –, dar nu înainte de a-mi promite, prin intermediul acestui articol, că weekend-ul viitor voi redeveni copil și voi face (în ordine aleatorie) cele de mai jos:

Voi râde către soare cu multă căldură, chiar dacă el îmi va întoarce un zâmbet cu dinți. Apoi, mă voi așeza cuminte pe o bancă, îmi voi sprijini capul cu mâinile și voi închide ochii, ca să mă las sărutată de razele lui blânde și scăldată în lumina lui binefăcătoare. Voi respira adânc, îmi voi umple plămânii până la refuz cu mirosul frunzelor jilave. Voi asculta, tot cu ochii închiși, ciripit de păsărele (ce bine că nu migrează toate spre țările calde!) și glasul cristalin al copiilor mici, jucându-se și alergându-se. Uneori, când îi aud râzând, m-apucă și pe mine veselia, așa, din senin. 

Iar dacă mă vor năpădi gândurile, așa cum se întâmplă de fiecare dată când încerc să mă reculeg, le voi lăsa să vină, apoi le voi lăsa să treacă așa cum au venit. Nu-mi voi bate capul să analizez niciunul dintre ele – la ce mi-ar folosi? Doar sunt copil și nimic pe lumea asta nu mă poate afecta.

Voi zburătăci cel mai mare morman de frunze pe care-l voi găsi în parc. Mă voi prinde în joaca fetelor și vom arunca unele în altele cu frunze – va ploua cu frunze ruginii, ca pe tărâmul toamnei, o tânără prințesă cu păr castaniu, bogată și generoasă, iar eu îmi voi aminti de mirosul din copilărie al acestui anotimp versatil, magic, al preschimbărilor, cu tot ce simboliza el: plimbări lungi prin ploaie, fără teamă că voi răci, murături făcute de mama și dulceață de trandafiri făcută de bunica. Dar și de gutuia parfumată din geam, pe care o pândeam zi de zi, așteptând să se coacă mai repede și s-o înfulec cu înghițituri largi. 

Voi desena un șotron și voi sări într-un picior până amețesc, voi fi măgărușul între oi (reprezentate de fetele mele) și nu voi prinde niciodată mingea, ca să le dau voie să se bucure de victorie cât vor pofti.

Voi închiria o bicicletă și voi pedala fără să-mi țin mâinile pe ghidon – da, știu că e riscant, dar nu și pentru o fostă deținătoare de Pegas, ca mine. Voi lăsa vântul să-mi bată prin plete, voi vira periculos în timp ce voi ocoli adulții plictisitori, și chiar voi abuza de claxon doar spre amuzamentul meu. Puteți să nu fiți de acord cu mine, nici eu n-aș fi în circumstanțe obișnuite, dar așa voi face, pentru că voi fi copil și n-o să-mi pese de ce zice lumea, cât timp lumea este a mea.

Voi lua la mângâiat toți câinii vagabonzi care-mi vor ieși în cale, așa cum fac copilele mele (care, apropo, au un sistem imunitar mult mai performant decât era al meu la vârsta lor). Îmi voi lua, astfel, revanșa pentru toți anii în care mama nu a vrut să-mi ia cățel și în care mi-a interzis categoric să mă apropii de vreo astfel de “lighioană”, că mă va umple de purici, de boli și, mare grozăvie, mă va mușca și îmi va transmite turbare. Atât de tare m-a speriat încât, deși devenisem între timp adult, nu intram într-o curte unde cățelul nu era legat și traversam ori mă întorceam din drum dacă mă întâlneam cu vreun câine pe stradă. Și amintiți-vă câți câini erau pe stradă până nu de mult!

Voi găsi un delușor lin și mă voi rostogoli prin iarbă, cerându-mi scuze copiilor că am refuzat să fac asta ultima oară când mi-au cerut, de teamă să nu mă rănesc sau să nu îmi murdăresc hainele. De data asta voi prelua eu inițiativa și, odată cu mine, se vor rostogoli toate temerile mele, iar inima îmi va bate în piept tare gata să explodeze de fericire pură, fără alt motiv în afară de simplul fapt că sunt vie, încă tânără și capabilă să mă bucur ca un copil. 

Mă voi sui pe un ciot uscat de copac și îmi voi închipui că este o scenă, așa cum făceam în copilărie, în plimbările mele cu bunica. Apoi, le voi invita pe fete la un concurs de muzică. Voi folosi în loc de microfon coarda de sărit a fetelor și voi cânta ca Mădălina Manole, Corina Chiriac și Angela Similea. Nu vă îngrijorați că fetele nu știu cine sunt – am avut inspirația să le adorm pe muzica lor ani la rând.

Când vom ajunge acasă, vom face, negreșit, parada modei. Voi scoate toate hainele din șifonier și voi pune la bătaie toți pantofii, cu toc cât mai înalt și mai ascuțit – ne vom împopoțona și vom defila pe holul apartamentului ca pe podium, nu înainte de a ne machia și a ne face coafuri fanteziste, ajutându-ne de muult fixativ. Parcă o aud pe cea mică vorbind cu pantofii, cum a făcut ieri, după ce parada modei se va fi terminat: “Pa, minunaților, cât aș vrea să fiți ai mei!”. După care, literalmente, le va aplica un pupic zgomotos fiecăruia în parte și le va mai arunca o ultimă privire plină de dragoste înainte să-i așeze la loc, în cutie. 

Voi stinge lumina și voi face umbre chinezești pe perete – lupi, fluturași, pisici, porumbei sau maimuțe, toate vor defila prin dormitorul nostru, iar noi vom spune povești de groază cu fantome și castele bântuite. Pentru un efect suplimentar, vom folosi lanterna, o vom așeza sub bărbie și ne vom strâmba în oglindă. Vă mai amintiți schema asta, nu?

În fine, seara vom dormi într-un cort improvizat. Vom așeza un cearșaf mare sau o pătură peste câteva scaune și ne vom face un culcuș confortabil. Vom adormi unele în altele, încălzindu-ne spinările strâns lipite, de parcă încă ar mai face parte din mine, dar nu înainte de a da o petrecere în pijamale monstru, de unde nu vor lipsi confetti, pufuleți, pufarine și șampanie pentru copii. Ah, și griș cu lapte! (Nu nepărat în ordinea asta…)

Iar la final, înainte de culcare, vom spune împreună “Înger, îngerașul meu” – poate acum, că am redevenit copil, îi voi simți iarăși aripile protectoare împresurându-mă și voi începe iar să cred în el. Chiar și preț de un weekend.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație