De ce vorbesc mamele la plural? Sau de ce vrem să se dea liber la plural afectiv, la „facem nani” și la „tocmai am păpat”.
Sunt multe păcatele de care m-au acuzat prietenii care încă nu au copii de când am devenit mamă. Că nu mai am grijă de mine, că întârzii la întâlniri, că nu răspund la telefon când mă sună, iar când telefonez înapoi oricum trebuie să închid când e conversația mai interesantă, că uit de la mână pân’ la gură, că vorbesc numai despre copii – deși asta îmi poate fi imputat numai parțial, pentru că dragii mei prieteni au vrut așa de mult să-mi arate cât îi interesează realmente noua mea viață, încât m-au bombardat ei înșiși cu subiecte despre naștere, alăptare, diversificare ș.a.m.d.
Dar cea mai odioasă dintre toate li s-a părut, fără doar și poate, apucătura de a vorbi la plural despre activitățile copilului: „Acum facem nani.” „Alo? Păi, ori faci nani, ori vorbești cu mine la telefon?” Sau: „Nuu, n-avem biberon, noi păpăm sân.” „Dragă, credeam că tu ai fost înțărcată demult.”
Citește Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctul de părinte pentru a înțelege mai bine relația cu copilul tău.
În confuzia identitară a primelor luni după naștere le-am dat dreptate și am încercat, cel puțin în prezența celor mai scrupuloși dintre prietenii mei, să țin sub control acest impuls logo-maternal. Dar când m-am mai relaxat un pic, am ieșit la contra-atac.
Prima mea scuză a fost ca până foarte recent am fost un tot foarte concret și că, simbolic, încă nu am tăiat cordonul ombilical. Vreun an cel puțin nimeni nu poate contesta mamelor această slăbiciune. Inclusiv medicii vorbesc de un ritm fiziologic comun care se instalează firesc atunci când întreaga viață îți gravitează în jurul unei ființe mici care depinde complet de tine și cu care ajungi să trăiești într-un fel de simbioză.
Este cunoscut faptul că nou-născutul își reglează ritmul respirației și bătăile inimii în apropierea fizică a mamei (de aceea este recomandată purtarea bebelușilor și somnul în apropiere unul de celălalt), dar și că mama își reglează temperatura când ține copilul în brațe, în funcție de nevoile acestuia. Deci nu este chiar așa deplasat ca o mamă să spună „avem temperatură”!
Când se taie cordonul ombilical?
Dar când copilul începe să mișune de colo-acolo, refuză să fie purtat în brațe, fuge de tine și dă cu nasul de pământ, de ce mai spui „am căzut, ne-am julit foarte tare și plângem”? Nu e clar că el, cel puțin, și-a cam tăiat cordonul ombilical? El poate, însă știința a demonstrat că nou-născutul nu își părăsește chiar dintr-o dată mama la naștere.
Până recent, comunitatea medicală era de acord asupra unui fapt incontestabil: placenta permite transferul de nutrienți și de celule de la mame către făt. S-a descoperit recent, însă, că transferul nu este unidirecțional, așa cum se credea, ci că placenta permite o circulație în ambele sensuri. Cu alte cuvinte, prin procesul atât de poetic desemnat de oamenii de știință ca microhimerism, și corpul mamei primește celule fetale pe care le poate găzdui până la douăzeci de ani după nașterea copilului.
Cu excepția cazurilor foarte rare în care acestea nu sunt integrate de corpul mamei care creează anticorpi, generând astfel boli autoimune, celulele fetale prezente în corpul mamei sunt direcționate către zonele vulnerabile și funcționează ca celule stem, contribuind la regenerarea unor țesuturi, remediind afecțiuni cardiace sau chiar generând noi neuroni în creierul mamei.
Asta așa, să nu mai ridicăm atât din sprâncene când o mamă se referă la copilul ei folosind pluralul. Dacă suntem mucoși, suntem mucoși, să nu subestimăm patimile prin care trece o mamă pentru secrețiile copilului!
De ce vorbesc mamele la plural: „Gata, ne-am întors?”
Iar dacă gramatica permite un „plural al autorului”, așa cum am folosit eu mai sus ca să fiu drăguță sau un „plural al politeții” în adresarea plină de reverență, de ce nu ar permite și un „plural afectiv”? În definitiv, nu este oare mai irațional să ne adresăm unei persoane pe care o respectăm la plural, decât să vorbim în numele unei unități pe care o simțim plurală? Da, poate deveni problematic sau chiar nesănătos atunci când copilul ajunge la facultate să spunem că „am luat examenul”.
Citește Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctul de părinte pentru a înțelege mai bine relația cu copilul tău.
Poate fi chiar interpretat ca apropriere injustă de merite. Deși, în familia mea acest plural afectiv este încă folosit în variante mai ușoare. Când plec la o întâlnire importantă, un apropiat îmi poate spune: „Măi, ce ne-am aranjat!”, iar când mă întorc, îmi poate pune redundant acea întrebare plină de așteptare și speranță la plural: „Gata, ne-am întors?”
În contextul prezent, sunt binevenite vocile care taxează deficiențele lingvistice ale publiciștilor sau politicienilor, dar să nu cădem în extrema cealaltă, devenind prea rigizi într-o limbă care și așa tinde să devină din ce în ce mai tehnică și mai rugoasă prin împrumuturile și calcurile masive din alte limbi. Așadar, noi ne vom lua libertatea să vorbim cu multă afecțiune despre persoanele dragi.
